Femeia de humă

Încă meditez la profunzimea adevărului 
Nu plâng ,nu mă ascund în crepusculul ce se înalţă 
Născându-mă imaginar a doua oară 
Cu chip de humă ....într-o trăire spectrală 

În jilţurile înserării 
Plănuiesc întrevederi secrete

Cu scheletul unei biografii a sufletului ce se tânguie 
Amestecându-se în cosmice ondulaţii

Insesizabil ,nostalgic mă îndrept 
Spre sfera de cristal în veşnicia unei clipe 
Luna mă priveşte cu ochiul oţelit 
Unde se joacă nestingherite curcubee

Sub blândeţea memoriei exilate 
În lumea vizibilă ...invizibilă 
Încolţeşte şi răsare 
Femeia de humă 

E ceasul târziu în toamna purpurie 
Ce freamătă-n vânturi zbuciumat 
Femeia de humă văpaia inimii înfrânge 
Chemând amintirile-n trecut 

În strălucirea spectrală a văzduhului 
Gândul meu aleargă ca albă nălucă 
Vedeam ...dinăuntru spre afară 
Cum devenisem ....femeia de humă 

Mă închid înclepsidre fluidale 
Trezesc în mine tornade virulente 
Eu femeia de humă 
Mă topesc sedusă de absenţă 

În taină arzănd 
Femeia de humă 
Trece ca o ploaie cântând 
În goană de întuneric câtre lumină 

Nu vă mai stau în cale 
Oricum nu prea mult 
Femeia de humă a devenit 
Femeia ideală.....fantasmă vie 

 

Plouă 

Pe cer sunt nori ca de fum 
Plouă şi totul dispare-n ceaţă 
Luna nouă iese acum 
Iar stelele nu se mai arată 

Au ruginit şi frunzele-n vii 
Peste dealuri şi câmpii 
Stoluri ,stoluri de cocori 
Trec degrabă pe sub nori 

Emigrează-n ţări străine 
Să le fie cald şi bine 
Şi au plecat în depărtare 
Către soarele -răsare 

Văd culorile cum mucegăiesc 
Aromele toamnei se ofilesc 
Frunzele-n pom pălesc 
În aerul jilav şi melanconic 

Fermentează cerul în sunetul timpului 
Plouă cu zvârcoliri reci 
Plâng frunzele că-şi iau rămas bun 
De la tine toamnă ....de la pământul reavăn 

 

Simfonie mută 

Mi-aş rezema capul de arcada cerului 
Îi aud răguşeala din voce , îl înțeapă fruntea de albă ploaie 
Îşi doreşte ca şi mine o linguriță de tăcere
La poarta ce se deschide la marginea zării 

Sufletul meu fredonează simfonii mute de iubire 
Cine să-l înțeleagă , când nimeni nu-l aude ? 
Simt o lacrimă în pleoapele grele de visuri 
Şi-n stomac nelipsiții fluturi 

Inima vreau să mi-o dezdrobesc 
Dar mă gândesc să nu greşesc 
Îmi las paşii să găsească singuri calea 
Să-mi aducă lumina ce-mi colorează viața 

Mă îmbăt în fantezie în şoapta vântului 
Cu o foame nebună de viață 
Ard visele la capătul pământului 
Inima mea o simfonie mută ...cântă

 

Pe aripi de vis

Pe aripi de vis mă plimb pe calea lactee
Pictez umbră gândurilor mele pierdută-n univers
Adun cu mâinile crispate trăiri şi sentimente
Le ascund într-un colţ de vers

Păşesc desculţă prin cuvinte şi mă plimb pe culoarul de stele
Fiori reci mă trec şi sângele-mi pulsează-n vene
Inima-mi zvâcneşte şi mă alintă cu cuvinte dulci
Mii de gânduri mă scaldă-n culori

Lasă-mă să-mi trăiesc în noapte visul
Că un condamnat la moarte ce-şi aşteaptă sentinţa
Să ascult gândul ce se împleteşte cu vântul
Purtând pe aripile sale pacea , bucuria , cinstea

Lasă-mă să plâng să fac curcubeu din lacrimi
Să mă întind pe cerul sufletului tău
Ca să te pot inventa apoi din şoapte şi lacrimi
Vreau să evit tot ce-i rău

Am regăsit speranţa iluziilor pe a vântului aripă
Inocenţa mea mă face să iubesc iară
Mă las purtată de vise şi speranţa
În zori când visul se destramă

Mirajul se stinge în ziua ce vine
Rămâne doar nostalgia cu vise
Cântând speranţele de azi şi de mâine
În timpul ce amarnic se scurge .

 

Toamna 

Ce frumos te-ai gătit toamnă ! 
Te-ai înveşmântat ca o vestală 
Pe cap porţi diademă 
Din flori de crizantemă 

Mă voi ascunde adânc în tine toamnă 
Şi voi lăsa frunzele să cadă 
Pe mantia-ţi de brumă argintie 
Să mă răsfeţe cu ardoare 

Prin parc ,pe alei frunze sunt o mie 
Frunze roşii,galbene 
Ca iluzile noastre 
Aşa ne trec zilele mai subtile 

Ce dulce potop dansează-n amurguri 
Frunze ce alunecă lin ca o îmbrăţişare 
Cu extatice înfloriri 
Ca într-un basm mă atinge 

Prin lumina estompată cad grămadă frunze moarte 
Soarele s-a supărat că ziua s-a scurtat 
Gânditor leneş se duce mai devreme să se culce 
Se ascunde după un nor şi priveşte mohorât 

Plânge toamna de se înfioară pământul 
O voce se aude -n acorduri astrale 
Se stinge după ecou geamătul 
La destinul ursit de sibile 

 

LAURA CRISTEA

M-am nascut in orasul Darabani ,Judetul Botosani ,pe 2 iulie 1970 , din anul 1992 sunt casatorita in Dambovita, sat Balteni , comuna Contesti .