Femeia de humă
Încă meditez la profunzimea adevărului
Nu plâng ,nu mă ascund în crepusculul ce se înalţă
Născându-mă imaginar a doua oară
Cu chip de humă ....într-o trăire spectrală
În jilţurile înserării
Plănuiesc întrevederi secrete
Cu scheletul unei biografii a sufletului ce se tânguie
Amestecându-se în cosmice ondulaţii
Insesizabil ,nostalgic mă îndrept
Spre sfera de cristal în veşnicia unei clipe
Luna mă priveşte cu ochiul oţelit
Unde se joacă nestingherite curcubee
Sub blândeţea memoriei exilate
În lumea vizibilă ...invizibilă
Încolţeşte şi răsare
Femeia de humă
E ceasul târziu în toamna purpurie
Ce freamătă-n vânturi zbuciumat
Femeia de humă văpaia inimii înfrânge
Chemând amintirile-n trecut
În strălucirea spectrală a văzduhului
Gândul meu aleargă ca albă nălucă
Vedeam ...dinăuntru spre afară
Cum devenisem ....femeia de humă
Mă închid înclepsidre fluidale
Trezesc în mine tornade virulente
Eu femeia de humă
Mă topesc sedusă de absenţă
În taină arzănd
Femeia de humă
Trece ca o ploaie cântând
În goană de întuneric câtre lumină
Nu vă mai stau în cale
Oricum nu prea mult
Femeia de humă a devenit
Femeia ideală.....fantasmă vie
Plouă
Pe cer sunt nori ca de fum
Plouă şi totul dispare-n ceaţă
Luna nouă iese acum
Iar stelele nu se mai arată
Au ruginit şi frunzele-n vii
Peste dealuri şi câmpii
Stoluri ,stoluri de cocori
Trec degrabă pe sub nori
Emigrează-n ţări străine
Să le fie cald şi bine
Şi au plecat în depărtare
Către soarele -răsare
Văd culorile cum mucegăiesc
Aromele toamnei se ofilesc
Frunzele-n pom pălesc
În aerul jilav şi melanconic
Fermentează cerul în sunetul timpului
Plouă cu zvârcoliri reci
Plâng frunzele că-şi iau rămas bun
De la tine toamnă ....de la pământul reavăn
Simfonie mută
Mi-aş rezema capul de arcada cerului
Îi aud răguşeala din voce , îl înțeapă fruntea de albă ploaie
Îşi doreşte ca şi mine o linguriță de tăcere
La poarta ce se deschide la marginea zării
Sufletul meu fredonează simfonii mute de iubire
Cine să-l înțeleagă , când nimeni nu-l aude ?
Simt o lacrimă în pleoapele grele de visuri
Şi-n stomac nelipsiții fluturi
Inima vreau să mi-o dezdrobesc
Dar mă gândesc să nu greşesc
Îmi las paşii să găsească singuri calea
Să-mi aducă lumina ce-mi colorează viața
Mă îmbăt în fantezie în şoapta vântului
Cu o foame nebună de viață
Ard visele la capătul pământului
Inima mea o simfonie mută ...cântă
Pe aripi de vis
Pe aripi de vis mă plimb pe calea lactee
Pictez umbră gândurilor mele pierdută-n univers
Adun cu mâinile crispate trăiri şi sentimente
Le ascund într-un colţ de vers
Păşesc desculţă prin cuvinte şi mă plimb pe culoarul de stele
Fiori reci mă trec şi sângele-mi pulsează-n vene
Inima-mi zvâcneşte şi mă alintă cu cuvinte dulci
Mii de gânduri mă scaldă-n culori
Lasă-mă să-mi trăiesc în noapte visul
Că un condamnat la moarte ce-şi aşteaptă sentinţa
Să ascult gândul ce se împleteşte cu vântul
Purtând pe aripile sale pacea , bucuria , cinstea
Lasă-mă să plâng să fac curcubeu din lacrimi
Să mă întind pe cerul sufletului tău
Ca să te pot inventa apoi din şoapte şi lacrimi
Vreau să evit tot ce-i rău
Am regăsit speranţa iluziilor pe a vântului aripă
Inocenţa mea mă face să iubesc iară
Mă las purtată de vise şi speranţa
În zori când visul se destramă
Mirajul se stinge în ziua ce vine
Rămâne doar nostalgia cu vise
Cântând speranţele de azi şi de mâine
În timpul ce amarnic se scurge .
Toamna
Ce frumos te-ai gătit toamnă !
Te-ai înveşmântat ca o vestală
Pe cap porţi diademă
Din flori de crizantemă
Mă voi ascunde adânc în tine toamnă
Şi voi lăsa frunzele să cadă
Pe mantia-ţi de brumă argintie
Să mă răsfeţe cu ardoare
Prin parc ,pe alei frunze sunt o mie
Frunze roşii,galbene
Ca iluzile noastre
Aşa ne trec zilele mai subtile
Ce dulce potop dansează-n amurguri
Frunze ce alunecă lin ca o îmbrăţişare
Cu extatice înfloriri
Ca într-un basm mă atinge
Prin lumina estompată cad grămadă frunze moarte
Soarele s-a supărat că ziua s-a scurtat
Gânditor leneş se duce mai devreme să se culce
Se ascunde după un nor şi priveşte mohorât
Plânge toamna de se înfioară pământul
O voce se aude -n acorduri astrale
Se stinge după ecou geamătul
La destinul ursit de sibile
LAURA CRISTEA
M-am nascut in orasul Darabani ,Judetul Botosani ,pe 2 iulie 1970 , din anul 1992 sunt casatorita in Dambovita, sat Balteni , comuna Contesti .