Evrika!

Mâinile ni s-au împreunat,

pentru ca sufletele să ni se atingă.

Privirile s-au întâlnit,

pentru ca inimile să vibreze.

Ameţeala ne-a cuprins

pentru ca minţile să se oprească,

iar conştiinţele să se unească.

 

Renunţ la orice logică

pentru a striga şi eu

mult mediatizatul:

Evrika!!!

 

Plânsbacovian

 

Afară bate vântul,

Iar frunzele, supărate, îl blestemă.

Se preling curcubeie pe pleoape

Într-un nebun surâs amar.

Sufletul golit de stele

Oglindeşte greii nori violeţi.

În plumburiul adânc al fiinţei

Iarna viscoleşte cu mistere.

 

Iubire – eternă clipă!

 

Când privirile noastre se întâlnesc,

Cuvinte neşoptite plutesc

Pe oceanul de vii curcubeie.

 

Când trupurile ni se înlănţuie,

Energia primordială ce le cuprinde

Ne aruncă în voluptatea armoniei divine.

 

Când memoriile noastre se topesc,

Devenim o singură fiinţă

Ce transcende nestingherită contingentul.

 

Când sufletele ni se unesc,

Plouă cu lacrimi de lumină

Peste misterul neantului.

 

Iubire – eternă clipă!

 

Regăsire

 

Al nopţii voal ne înconjoară

În dulcea taină a-îmbrăţişării

Când noi, cu sufletele pure,

Înfiripăm o floare de iubire.

 

În unduiri line de purpură,

Suava inimă tresare

Când simte tremurând aproape

Vibraţia celuilalt suflet.

Pe neantul întunericului

Ale noastre fiinţe înlănţuite

Dansează, împlinind

Al hierogamiei iniţiatic ritual.

 

Entitate albastră

 

În întuneric s-a revărsat lumină.

Chipul marmoreean

Îmi înlănţuise atenţia.

Privirea-i rece

Îmi răscolise căldura

Concentrată în adânc.

Cuvintele mi se prelingeau pe faţă

Ca lacrimi de raze

în timp ce imaginaţia

smulse fiinţa din material.

Călugărul:

detaşarea din clipire

spleen-ul din zâmbire

fruntea-i răcoroasă

vorba lui tăioasă.

 

 

Frumuseţe perfectă din divin,

Surâs mental din demonic

Prin a cărui nepăsare

Zbuciumi conştiinţe...

Te invoc

În visarea-mi pătimaşă!

Te reneg...

Dar mai am eu puterea să reneg,

Să lupt?!

Adio dumnezeire,

Ce îngropi păcate atât de frumoase

În sufletele candide ale copiilor tăi!

 

Împrumut

 

Nimic,

Departe,

Codrul veşnic

O carte.

 

Marea,

Durerea,

Iubirea,

Căderea.

Cerul

Moartea

Albastrul

Cărarea.

 

Gândul,

Omenirea

Vântul,

Fericirea.

 

Zdrenţe de roşu în garoafa albă

 

Zdrenţe de roşu în garoafa albă,

Se prelinge mâna-n catifea de iarbă,

Mocneşte furtuna din argintul viu,

Se topeşte-n colburi râsul lui hazliu.

 

Joc de linii se preschimbă-n vis

Şoapta-şi zice taina celui ce-a învins

Şi ca-n miez de nucă s-au unit cei doi

Cultivând speranţa vremurilor noi.

 

Undeva în tern gândul mă resoarbe

Culori ce se-mbie se topesc în noapte

Glasul mi se stinge în văpaia lunii

Preamărit e cerul ce-o să ne cunune.

 

Pace peste tine cea din paradis

Ce cutreieri munţii goală dinadins

Şi aduci ofrandă inimilor vii

Cupa delectării ce-n creştet ne-o ţii.