Evrika!
Mâinile ni s-au împreunat,
pentru ca sufletele să ni se atingă.
Privirile s-au întâlnit,
pentru ca inimile să vibreze.
Ameţeala ne-a cuprins
pentru ca minţile să se oprească,
iar conştiinţele să se unească.
Renunţ la orice logică
pentru a striga şi eu
mult mediatizatul:
Evrika!!!
Plânsbacovian
Afară bate vântul,
Iar frunzele, supărate, îl blestemă.
Se preling curcubeie pe pleoape
Într-un nebun surâs amar.
Sufletul golit de stele
Oglindeşte greii nori violeţi.
În plumburiul adânc al fiinţei
Iarna viscoleşte cu mistere.
Iubire – eternă clipă!
Când privirile noastre se întâlnesc,
Cuvinte neşoptite plutesc
Pe oceanul de vii curcubeie.
Când trupurile ni se înlănţuie,
Energia primordială ce le cuprinde
Ne aruncă în voluptatea armoniei divine.
Când memoriile noastre se topesc,
Devenim o singură fiinţă
Ce transcende nestingherită contingentul.
Când sufletele ni se unesc,
Plouă cu lacrimi de lumină
Peste misterul neantului.
Iubire – eternă clipă!
Regăsire
Al nopţii voal ne înconjoară
În dulcea taină a-îmbrăţişării
Când noi, cu sufletele pure,
Înfiripăm o floare de iubire.
În unduiri line de purpură,
Suava inimă tresare
Când simte tremurând aproape
Vibraţia celuilalt suflet.
Pe neantul întunericului
Ale noastre fiinţe înlănţuite
Dansează, împlinind
Al hierogamiei iniţiatic ritual.
Entitate albastră
În întuneric s-a revărsat lumină.
Chipul marmoreean
Îmi înlănţuise atenţia.
Privirea-i rece
Îmi răscolise căldura
Concentrată în adânc.
Cuvintele mi se prelingeau pe faţă
Ca lacrimi de raze
în timp ce imaginaţia
smulse fiinţa din material.
Călugărul:
detaşarea din clipire
spleen-ul din zâmbire
fruntea-i răcoroasă
vorba lui tăioasă.
Frumuseţe perfectă din divin,
Surâs mental din demonic
Prin a cărui nepăsare
Zbuciumi conştiinţe...
Te invoc
În visarea-mi pătimaşă!
Te reneg...
Dar mai am eu puterea să reneg,
Să lupt?!
Adio dumnezeire,
Ce îngropi păcate atât de frumoase
În sufletele candide ale copiilor tăi!
Împrumut
Nimic,
Departe,
Codrul veşnic
O carte.
Marea,
Durerea,
Iubirea,
Căderea.
Cerul
Moartea
Albastrul
Cărarea.
Gândul,
Omenirea
Vântul,
Fericirea.
Zdrenţe de roşu în garoafa albă
Zdrenţe de roşu în garoafa albă,
Se prelinge mâna-n catifea de iarbă,
Mocneşte furtuna din argintul viu,
Se topeşte-n colburi râsul lui hazliu.
Joc de linii se preschimbă-n vis
Şoapta-şi zice taina celui ce-a învins
Şi ca-n miez de nucă s-au unit cei doi
Cultivând speranţa vremurilor noi.
Undeva în tern gândul mă resoarbe
Culori ce se-mbie se topesc în noapte
Glasul mi se stinge în văpaia lunii
Preamărit e cerul ce-o să ne cunune.
Pace peste tine cea din paradis
Ce cutreieri munţii goală dinadins
Şi aduci ofrandă inimilor vii
Cupa delectării ce-n creştet ne-o ţii.