Poezii de Petrache Mariana

ARIPI DE FLUTUR

Tu mi-ai adus nori de furtună,
scurmau în piept, eram imună
mi-am pus strai raze de lună,
îmbrățișam edenul...nebună.

Noi am trăit clipa împreună,
de am fost rea, am fost și bună;

ai fost zefir când am fost iarnă,
mi-ai adus în suflet primăvară....

De mi-ai fost dor mi-ai fost și chin,
pe-un rug de foc m-am prăvălit....
ai umplut paharul cu pelin,
cu fulgi de lacrimi m-ai învelit....

Am fost o floare... m-ai răsădit,
cu roua dimineții m-ai stropit,
în suflet iubirea ne-a înflorit,
sub pașii tăi petale-ai strivit.

„Mi-e dor de tine, mi-e tare dor”,
Tu.. mi-ai cusut aripi de fluturi
nu ți-a păsat dacă am să zbor,
că mă vei pierde între nori...

Povestea nostră-i dor nestins
și ne-a tivit pânza cu vis...
pe margini de genune m-ai împins,
între coperți finalul l-am închis.

PÂNZA CU SUSPINE

Astăzi au plâns trandafirii
biciuind liniștea serii
și-au înfipt în suflet spinii,
au căzut sub umbra lunii.

Îngeri triști cu aripi frânte,
cântă psalmi din cele sfinte
trec calești trase de licorni,
rătăcind prin norii terni.

Se sting lumini la asfințit,
s-a scris sonetul nerostit,
rămâne-n umbra unui vis,
și sapă-n suflet un abis.

Ce departe-i primăvara,
moare-n mugur lăcrimioara
nu mai au nici o scăpare
doar prohod de îngropare.

Că nici zarea nu-i albastră,
pune doliu la fereastră
țese pânza cu suspine,
și plâng ochii de tăciune.

În noaptea asta

În noaptea asta voi fi iubită,
vom face clipa împlinită,
mă vei modela cu har,
eu voi fi lutul, tu olar.

Noaptea asta complicată,
o vom face fermecată
ca o strună voi tremura,
când mă vei mângâia.

În noaptea asta voi fi rebelă,
voi țese vise de dantelă
vom alerga desculți în ploaie,
ne vom tăvăli prin noroaie....

În noaptea asta vom cânta...
eu, simfonie preferată
haine de gală vom îmbrăca
în pas de vals ne vom mișca.

În noaptea asta ți-oi fi zeiță
ți-oi împlini orice dorință
chiar din stâncă de ai fi,
păcate trupești te vor ispiti...

Noaptea asta albastră
este noapte noastră,
va fi scrisă cu cerneală,
eu poetă...și tu coală...

Va fi o noapte specială....

NOI NE-AM IUBIT ȘI NE-AM DURUT

De-a fost iubire între noi vreodată,
acum să ști că s-a sfârșit...!
poate a fost pasiune adevărată
sau poate doar ne-am amăgit.

....A fost o melodie tristă necântată,
compusă-n gândul plin de patimi-
e melodia noastră neuitată,
refrenul doare până-n lacrimi...

A fost iubirea prea bolnavă...
de-atâtea ori noi ne-am rănit,
doream să fug în larg pe-o navă,
Să dispar, să uit că te-am iubit...

Noi ne-am clădit iubirea pe ruine
și ne-au strivit durute gânduri...
Tu visător, eu mult prea visătoare
și ne-am înecat cu otrăvuri....

Mi-ai pus veșmânt un giulgiu sângeriu
și am schimbat dragostea-n ură;
eram nebună cu sufletul pustiu...
așteptam să-mi dai un suflu de căldură.

Darul

Dacă dăruiești o floare,
dă-o și la supărare,
să nu uiți că suflet are
se ofilește și moare...

Când o dai să n-ai regrete,
o să creadă c-ai secrete
chiar de-i oferi violete,
ea nu o să te ierte...

Uneori dragostea-i oarbă
dă-i în dar un fir de iarbă,
chiar dacă afară-i iarnă
vindecă orice rană...

Dacă fata e modestă
dă-i în dar o margaretă
e mai de preț ca diamantul,
nu face pe arogantul....

Dacă e sofisticată,
treaba e mai delicată
poți să-i dai în dar o carte,
o să ai de multe parte....

Dacă e mai mofturoasă
poate fi răutăcioasă
să-i promiți un ciob de stea
vadă ce frumoasă-i dragostea.

PETALE ÎNSÂNGERATE

Iubitule ,deși mi-ai zis să stau, eu am plecat,
am îndurat amar după amar, m-am sufocat,
și am luat cu mine poverile din suflet,
în mine revărsa un urlet, prefăcut în scâncet.

Pășeam desculță cu scobiturile din talpă
și mă târam pe margini de lume, fără culpă,
mă mângâia roua florilor de colț, jilavă,
știai că iubirea îmi era dulce otravă?

Iubitule, pe sub cortinele țesute-n ramuri
iar mi-ai întemnițat sufletul, m-ai strâns în hamuri;
te-au ademenit rele ursitoare, cu duhuri viclene
ți-eram dușman, deși-ți curgeam, ca drog, prin vene.

Se stinge focul din feștila unui hârb pârlit,
unde mă rog cu chipul de ceară, spre asfințit
și pierd din ochi, strop cu strop, lacrimi lângă icoană,
desfac lanțul, că-mi sângeră fașa pe rana.

Iubitule, mi-ai spus că sunt o pasăre albă,
ce trece prin pale de vânt atinsă de rafală,
mă pierd în zborul spre-nalt mă afund în abis;
hai... să punem cămașa ta pe fructul interzis!

Cad flori ofilite și petale însângerate,
înaripate stele de viscol suturate,
cad lacrimi scăldate-n ultimul zbor de fluturi
udând veșmântul de zenit, din nesecate ciuturi.

Iubitule, neliniștea m-aruncă în trecut
iar hohotesc în mine, cascade de pietriș
mor fluturi albaștri și delicați în havuze,
sărutul își pierde aroma...pe arse buze...!

MĂ DOARE

Mă doare visul, visat azi noapte,
când eu credeam că ești aproape
treceam prin parcul cu miros de tei,
când ne-atingeam, ieșeau scântei.

Mă doare clipa ce-a trecut demult
doar urletul durerii-l mai ascult;
ascund sub mască privirea de ciută,
ca floarea de colț cresc- pe stânca ruptă.

Mă doare a noastră nebună dorință
este dor născut din sămânță
dintr-un bob de lacrimă prelins,
în cenușa unui foc de mult stins.

Mă doare depărtarea dintre noi,
și durerile spălate de ploi,
le-am așezat în templu pe sfinte altare
se cântă psalmi, s-aprind felinare.

Mă doare iarna - îmi sapă groapă,
se furișează în mine mioapă
în porți de gheață sunt închisă
adu-mi primăvara promisă... !

Mă doare privirea ta de Zeu
că scriu metafore pe curcubeu
ești oful ce sapă în sufletul meu,
ești focul furat de Prometeu....

Mă doare fereastra de sticlă,
pune între noi zăbrele și pâclă
sufletele rămân desperecheate
ne rup inima în jumătate....

CAMELON

 Să nu uiți nicicând de mine
că nici eu nu voi uita,
află că în astă seară
am bătut la poarta ta.

Poarta era încuiată
drugul și el ruginit,
curtea era-ntunecată,
locul păra părăsit.

După tine-mi fuge dorul,
gândul mi-e rătăcitor,
mi-aș astâmpăra fiorul,
în ochii-ți adânc izvor

Nu ești tu mare profet ,
să prevezi că mă vei pierde,
de-am greșit, acum regret,
chiar de nu-ți vine a crede.

Șuieră prin luncă vântul,
duce gândul meu cu el,
mi-a furat mie cuvântul,
l-a găsit un porumbel...

Poate te-a găsi pe tine
și ți-a da cuvântul meu,
tu vei ști că-i de la mine,
e-un cuvânt, nu-i un eseu.

Vei veni în seri pribege,
inima îți povestește,
doar tu graiu-oi înțelege,
că pentru tine vorbește.

Nu-ți schimba acum părerea
ca să pari un cameleon
strânge șnurul cu averea
nu-s păpușă de carton....!

FANTOȘA

Tu, păpușă de carton
porți pe umeri un blazon;
și ai trupul de vioară,
iar arcușul ți-e din sfoară.

Îmbrăcată-n val de mare
scuturi pletele - în soare,
rătăcești privirea-n zare
ți-ai pus scoici la cingătoare.

Chip de lut sau chip ceară
tu faci omul să te doară;
un portret - pe șevalet,
un carton fără antet...

Mânuită ești de sfori
ești condusă de fiori,
dăltuită ești în stană,
o fantoșă puritană.

Lupți cu„ morile de vânt”
straiul tău e din pământ
ești naiadă într-un vis,
ești înger - în paradis.

O gheișă ce-aduni ură,
când te vinzi fără măsură
și alergi către furtună
doar credința te răzbună.

Ești rugina din grădină
otrăvești și lași ruină
o păpușă, un colet,
o ființă fără suflet...

Manechin într-o vitrină,
ai suflet de figurină,
cipul tău de marmoreană,
de ființă pământeană...

SUFLET BRĂZDAT

Privește-mă am sufletul rănit,
a ta iubire m-a înnebunit;
sunt Isis născută din furtună
privirea de ciută mi-e senină.

Mi-ai pus pe sâni dulcele tău sărut
a fost alintul care m-a durut,
când visele le-ai preschimbat în scrum
lăsând dâra celui mai fin parfum.

Privește-mi chipul angelic-dorit,
în ochii mei sclipiri au înflorit
am lăsat în urmă dulci primăveri
mi-au brăzdat sufletul - aspre ierni.

Mi-ai pus cuvinte-fade, pe buze
mi-au fost în gânduri călăuze,
s-a despicat cerul în jumătate,
a noaste drumuri sunt mai departe.

Privește-mi chipul dalb și ceruit,
iubirea ta flămândă m-a robit,
hai, să îngropăm clipele din trecut,
să simțim fiori ca la de început.