Poezii de Petrache Mariana

Stele de gheață

Sunt rug aprins, din dor, în nopți sihastre
ispita - zilelor din zări albastre....
pășesc desculță pe lutul înghețat,
un cânt de jale răsună cadențat...

Sunt ciuta ofrandă pe-altar de dureri,
privirea-mi tristă jinduiește-n plăceri,
în carne îmi intră alicea de plumb.

Mă înconjoară dor Dumnezeiesc
stele de gheață trupul mi-l învelesc
mi-e dorul urzit într-un vis chinuit,
mierea din potir e absint otrăvit.

Înot prin pâcle cu stele de gheață,
le simt suflarea pe fruntea semeață
dorul din noi cu vise ne îmbracă
suntem săbii lipite-ntr-o teacă...

Lacrimi de dor

Mii de dureri în mine își fac culcuș
din crengi își fac viori, din dor arcuș,
îmi smulg din piept în murmur, partituri
vibrează-adânc în suflet cu fiori...

În beznă urc poteci prăpăstioase
simt frânturi de clipe furioase,
când viscolul mi-e ingenuu mesager
mi-aduce în suflet fiori de ger.

În lanț mi-s dorurile ferecate,
bat la uși de fier, întunecate
iar plâng în mine maci însângerați,
îmi curg din pleoape stropi sărați.

În mine hohotesc cascade de dor
fluturi delicați în havuze mor...
sub pleoapă o lacrimă s-a prăpădit
câmpii de foc trupul mi-au învelit.

Un vis frumos răzbate prin tenebre,
ne zvârcolim în flăcări rebele
îngeri urcă nepământești altare,
din Eden se-aude o chemare....

Iarna din noi

Mi-e gândul împovărat de păcat,
cerul și pământul s-au îngemănat,
sufletele noastre s-au revoltat,
iubirea noastră în vânt s-a spulberat.

Mi-e clipa o nesfârșită iarnă,
singurătatea vreau dorul să-mi cearnă;
mai cad, mă reazem de-o gradenă,
înot în val amar, biată sirenă...

Mănunchi de stele port diademă
pe drum pășesc cuprinsă-ntr-o dilemă;
încătușată sunt de slăbiciuni,
pe trup mă scurmă, mă ard minciuni.

Am dat prea mult și n-am primit nimic,
doar un Adio și acela într-un plic...
e scris cu sânge pe-o hârtie,
tot ce-am trăit, e-ascuns într-o cutie.

Aștept să plece furtuna din noi,
să ne unim în suflet amândoi...
din boț de lut să-mi făuresc veșmânt,
să fiu cu tine și dincolo de mormânt...

Iubire învăpăiată

Ne-am clădit iubirea și n-a fost în zadar
c-o daltă ne-am cioplit un sfânt altar
durerii din nou i-am pus imens hotar
din cupa florilor, bem stropi de nectar.

Răni sângerii în suflet am vindecat
ne-am iubit cu dor pe tărâm fermecat
sub bolți albastre ascunși într-un hamac
în leagăn de vis, sub felinar opac.

Eram străini ,eram fericiți
ne-am atras ca doi magneți, eram iubiți
focul iubirii a topit din noi
înlănțuiți în rai, infern, în doi...

Sub strălucirea stelelor de gheață
privirea ta senină mă răsfață
simt inima în taină cum respiră
scântei și cânt șoptit pe corzi de liră.

Noaptea din noi

Degeaba mă strigi să vin înapoi
cuvintele sunt spălate de ploi
tăcerea mută rămâne în doi
ecoul ne umple sufletul cu sloi.

Mă pierd mereu pe sensul interzis
din mine ies mii de cărări de vis
e universul mic și împânzit
stele se nasc în imensul zenit.

Ascundem în noi o caldă iarnă
timpul primăvara întoarnă.
zăpezile abunde se topesc
fluturi veșmântul ni-l împodobesc.

Ne țesem din dor răni și dureri
Înlănțuiți în gânduri de plăceri
din fructul slăbiciunii ne-nfruptăm
într-o poveste de iubire înnoptăm .

Chemare-n infinit

Caut drumul spre nord, pierdută-n iarnă,
sub pașii noștri cărare s-aștearnă
dorul de tine-i o aspră povară,
fiorii iubirii în noi coboară..

Zălude Zee cu chip de ceară
vor să te fure iubite diseară,
te-ascund sub hlamidă diafană
zidit în piramida Egipteană.

Hai, s-aprindem focul lângă vestală
că-n jurul nostru e beznă totală
să lăsăm soarele între noi să cadă
a noastră idilă-i o mascaradă

Spre cer trimit rugi s-aducă primăvară,
să sfâșie haina albă, polară,
să ridicăm lampioane în noapte,
iarna din noi s-o învelim în șoapte.

Aripi de vis, se rup spre dimineață,
în urnă ne lasă cioburi de gheață,
hai, să vâslim împreună spre infinit,
să deschidem ușile ce-au ruginit...

Stea călăuzitoare

Noi nu mai credem în minuni,
urcăm poteci pe margini de genuni,
se sting deasupra noastră mii de stele,
în taina serii gem pofte rebele.

Sub aripi, vulturii își ascut ghiara,
sub vălul nopții ne atacă fiara,
rănile mustesc în sânge,
urletul cerului în șoaptă se frânge.

Pășesc fantome pe pante abrupte,
umbre diforme cu aripe rupte,
punându-și veșmânt de rugăciuni,
renunțând la pofte, la slăbiciuni...

În lupta oarbă, birui-vom rele ursitoare,
vom veghea, divina stea călăuzitoare
sub rugul serii vom dezgropa minuni,
sfinte dogme ne-or fi altar de rugăciuni.

Tainice clipe ...

Ți-aș spune că îmi este dor de tine
și că fără tine sufletul mi-e amar,
când rătăcești în depărtări străine,
nu știu unde ești doritule drumar...!

De te-alung, eu iar te chem
deși mereu sufletul mi-l rănești,
mă ocărăști cu vorbe grele, te blestem,
te trec prin iad, pe cruce mă răstignești.

Ne tulbură acest tumult trăit de noi
când pătimaș tu sânii mi-i zdrobești,
ne trec fiorii dragostei pe-amândoi,
eu mă roșesc când tainic mă privești.

Și iară, otrăviți de-o ură nefirească,
plini de mânie punem între noi hotar
uităm dragostea noastră pământească,
ieșiți din minți ne războim ca-n avatar.

Mă gândesc la visele nostre ucise...
țesând pânza de doruri nesfârșite,
te aștept precum Penelopa pe Ulise
se nasc în noi rebele dorințe...

Risipă de cuvinte

Iubirea noastră nebună, moare
și ne târâm pribegi într-o visare,
dorințe mii pe noi ne înfierbântă,
când gânduri zălude ne frământă.

Ne sunt cuvintele fulgi și risipă,
când slove în noi se zbat și țipă
când ne dorim și ne unim cu-ardoare,
simțim în noi fiorul adânc ce doare.

Când tu, adânc în minte te-ntipărești
rupi din inimă fâșii nepământești
arzi în mine cu o nestinsă văpaie,
îmi curgi pe trup o ploaie în șiroaie.

Ne pierdem visele în umbra sorții,
punem slove ofrandă pe-altarul vieții,
ne-ascundem în liniștea din biblioteci,
ne-nchidem iubirea-n bizare povești.

DRAGUL MEU

Să nu mă închizi în porți de foc vreodată
Îngenuncheată-s în iubire pentru tine;
De mă închizi în porți, am să ard pentru tine,
Iar fața mea cu scrum va fi fardată.

Să nu mă închizi vreodată în cupa unui mac,
Sunt fermecată de iubirea, Ta,pură și nevinovată
Voi sângera în suflet, până la moarte,
De mă închizi, voi pierde ritmul cardiac.

Să nu mă părăsești pe-un câmp de sânziene,
Când Nimfele mă vor găsi, din ciutură m-or otrăvi;
Mă vor lega cu un șal de apă și-n gelozia lor turbată
Mă vor ascunde în păduri virgine; vei plânge după mine!

Să nu îmi coși vreodată aripi cât să pot zbura,
Că voi pleca în norii albaștri,departe de lumea ta,
Și nimeni nu te va iubi cum te-am iubit vreodată,
Iar ochii tăi lacrimi de dor vor scutura...

De vrei să mă închizi vreodată, undeva,
Închide-mă la tine în suflet într-o cămară,
Și niciodată poarta n-o mai descuia,
La tine în suflet dragoste voi cultiva..