Poezii de PETRUŢA NIŢĂ

1. băiatul cu găuri în palme

Luni – ora 10:00 a.m.
m-am întâlnit cu Iisus în gară
nu i-a plăcut coafura mea
dar i-am arătat unghiile îngrijite
pesemne că nici asta nu i-a plăcut
fiindcă a dispărut
cineva povestea altcuiva că
a dormit în barul de vis-a-vis de

casa unde locuia cu chirie
un câine adulmeca mirosul unei pungi
abandonate de un aurolac
mirosul de cafea m-a trezit
oraşul se trezea treptat
vine trenul

Marţi – ora 11:00 a.m.
a sosit
mă întorc în acelaşi loc de la fereastră
îl bănuiesc pe conductor de alcoolism
judecând după cum se clatină
şi nu e de la hurducăiala trenului
o fată îşi saltă sânii pe sub puloverul lălâu
miroase a peşte aici
azi Iisus a pierdut trenul

Miercuri – ora 12:00
mi-am trecut degetele prin
părul proaspăt vopsit şi
mi-am privit unghiile
am uitat că mi-e sete dar
cafeaua e bună
oare cât m-ar costa un bilet
pentru o vizită în rai

Joi – ora 01:00 p.m.
băiatul care locuieşte cu chirie
a fost concediat
barmanul i-a dat o bere
eu i-am întins mâna într-un salut
totuşi cineva trebuia să-mi vadă
unghiile

Vineri –ora 02:00 p.m.
aşteptam trenul în gara pustie
nu nici câinele nu era acolo
mi-am imaginat că trenul
va sosi pe calea aerului
voiam să zbor

Sâmbătă – ora 03:00 p.m.
băiatul fără serviciu m-a întrebat
dacă mi-e sete
avea un pahar plin cu sânge
l-am ignorat şi i-am întors spatele
până să-mi dau seama că-i observasem
găuri în palme
please

Duminică – ora 00:00
au trecut 365 zile de când am scris
ultima dată în jurnal
mă întreb dacă nu cumva câinele acela
a murit de foame sau drogat
nici acum nu ştiu dacă se vând bilete spre rai
dar îmi trec mâna mereu prin păr şi da
am unghiile perfect îngrijite
miroase a cafea
Iisus mă ţine de mână
vine trenul

2. O viaţă-i moartea

Doar un văzduh aevea ni-i dat să-l tot pătrundem
Şi până înspre toamne sau nici nu ştim spre unde...
De când răsare viața la sâni dospiți în lapte
Purtăm doar amintire amăgitoarei şoapte...

O moarte este viața ce încă n-am trăit-o
Tot moarte este-aceea pe care n-am murit-o,
O clipă-i rătăcirea ce-a fost un nor de stea
Şi stea este chiar cerul neinventat cândva...

Doar din tăceri abisul mai naşte înc-o noapte
Şi din otravă omul renaşte printr-o moarte...
Ne-am inventat o moarte când nu ştiam murirea
Şi ne-am născut în viață, cu-o viață ni-e pieirea!
 

3. ignoranţa căutării de sine

nici nu ştii câte lucruri nu ştiu
chiar dacă îmi suspectezi mintea
de nebănuite cărări
întortocheate
mi-ar fi greu să-ţi spun
că-n labirintul acela
eu trăiesc, simţind şi gândind
între dileme...
aparent, tu ştii doar ce vrei să vezi,
iar eu, vreau să ştiu
doar ce nu vreau să văd...
evidenţa răpeşte cunoaşterea
pe care o străbat,
iar căutarea ta
îmi închide porţile
dar, îmi rămân ferestrele
prin care zâmbetul unui gând
pătrunde cu lumina necuvintelor
Nu fi gelos!
nu pretind ştiinţa mai presus
de căutarea de tine,
doar eu mă caut
în labirintul ferestrelor
din mine

4. sunt

sunt un filozof
trudesc pentru a afla
sensul nemulțumirilor
scriitorul ce scrie cu cerneală
torturile libertăților mele
poetul care-şi bea propriile lacrimi
transpirând otravă
furtuna din inima nopții
nervura din ghemul de foc
sunt forma fără formă
cântecul vântului
şi limba lui mută
gesturile fierbinți
strigătul din miezul de noapte
moașă și paracliser
inimă cu niciun corp
sufletul cu nicio esenţă
nașterea şi plânsul
războiul şi pacea
moartea
sunt întrebarea şi răspunsul
Sunt?

5. moşii de vară

uneori eram cinci de cele mai multe ori două
îngrijite şi cuminţi în poarta aşteptărilor
ne bucuram de fiecare dată
nu ştiam că ea îşi poartă durerea
întotdeauna venea
când era mai tânără îşi purta basmaua îndoliată
cu nodul pe sub coc
mai târziu sub bărbia brăzdată de cutele
trase în colţuri supărării
nu venea niciodată singură
căruţa plină de basmale cernite
lăsa la fiecare stradă câte-o femeie
ce-şi împărţise fetele altui sat
la fel ca ea
în geanta din vinilin de culoarea basmalei
căutam bucuria printre florile lutului ars
cu linguri mereu de lemn
cozonacul şi orezul cu lapte
sarmale ori pilaful cu cel mai mare copan
aveau cel mai bun gust din lume
de pe aţa înşirată la torţi
furam cerceii cireşarului
de ni-i prindeam la urechi
fetiţe nătângi
nu ştiam cochetăria decât a ierbii
deşiram pufuleţii de la bardaca în care
se scăldau voioase în vin câteva cireşe
de-şi pierduse perechile atârnătoare
nu ştiam de ce-i spunea doar tatii
să-i bogdaprostească bucatele
când noi le-mpărţeam pe toate nerăbdării
acum şi mama împodobeşte lut
închină bob de ceară luminată
tatii...
 

6. absenţe

îmi place de tine aici
e ca şi cum ai fi plecat
îndepărtarea ta până dincolo de orizont
umple umil cadranul orologiului meu
de singurătate
cu minutarul te-ai de agățat de râsul meu
eu de chemările tale cu secundarul
cum, care secundar?
acela care nu se îndreaptă niciodată
spre ora 00:00
ar trebui să fii fericit
că nu trăieşti insomniile miezului de noapte
ochii tăi îşi ţin numai triumful zilelor
doar aşa... privind către miezul de zi
în care eu îmi spânzur
toate aşteptările nocturne
în patul umplut cu mai puțin
parfumul tău
decât durerea simţită în coapsele mele
înfometate de împerecherea promisă
ai ucis toate sinapsele
cu vocea şi si-la-be-le apatice
reiterând numai că... mai au de așteptat
până vei pleca din nou
aici
dincoace de orologiul meu fără secundar
recunosc
la ora când Chronos îşi bea cafeaua
eu fac dragoste cu toate absenţele tale
ca şi cum
ca şi când
norii de deasupra insomniilor
se coboară la mine încet... imperceptibil...
apoi mă trezesc arzând
în otrava de silabe
"poate că ar trebui să fim doar prieteni ..."
mda, poate...
 

7. cântec ţie

m-ai citit în secunda unei ploi de vară
nici nu ştiai de unde vin
sau unde plec după ce trec norii aceia rătăciţi
mi-ai arătat doar locul unde apa
călătoreşte spre apus
fără să-i fi ştiut sensul înainte
(nici nu ştiai dacă mai pot
sau dacă ştiu că pot vedea şi răsăritul)
şi m-ai strigat ca pe un cântec
şi m-ai suflat ca pe un fulg...

ţi-am citit ploile în ochii copilului
când tăcerile îţi plângeau paşii de nenoroc
nici nu ştiam de unde vii
sau c-ai să pleci să nu-ţi mai văd umbrirea
ţi-am arătat doar soarele din palme
din vremea când o tânără copilă
te-a plămădit rostogolindu-şi soarta
pe roata infinitului
şi te-am cântat ca pe un imn
şi te-am sorbit ca pe un vin...

m-ai învăţat cum să decojesc zâmbete
din colţul gurii plictisite de amurg
te-am învăţat blândeţea unei lacrimi
prelinse pe obrazul dăltuit
(nici nu ştiam dacă mai vrei
sau dacă ştii că poţi trăi iubirea)
eu te-am strigat ca pe un cântec
şi te-am suflat ca pe un fulg
tu m-ai cântat ca pe un imn
şi m-ai sorbit ca pe un vin...

8. Vremelnici

Motto:
la crucea de tămâie închisă într-un cerc
ne închinăm adesea, dar toate ni se trec...

Vremelnic ne e suflul printre stânci
Când maci de rouă cresc printre cocori
Ca melci lunatici trăim în grote-adânci
Feriţi de chipul lunii, după nori.

Vremelnice trec ore-n minutare
Arzând în noi un răsărit apus
Luminile se sting de căutare
Când negru-abis se tot adună-n plus...

Vremelnici suntem toţi, dar vii în toate
În jos, în sus, în colţuri şi în cerc
Ne tot rotim când naştem înspre moarte
Şi roditori de prunci, toţi se petrec.
 

9. Sens (triptic)

1.
ascuns de după stânci
nu mai avea niciun muşchi încordat
privea şevaletul cu pânza goală
voia să-şi treacă degetele
peste chipul cu irizaţii
privirea ce i-ar arăta sensul
2.
o privea cum urmărea
cu un deget ca un pivot
rânduri dintr-o carte
în spatele ochelarilor
cu reflexe verzui
ţinea o ţigară în mâna stângă
ca-ntre foi laminate
scuipa inele de fum
scuturând cenuşa la-ntâmplare
uneori zâmbea
posibil la unele glume citite
în romanul acela
poate de atâtea „isme”
scrise de atâţia „escu”
nişte cuie scrise pe alb
cu peniţe de aur
de parcă valoarea
ar avea gust de metal
din când în când
îşi ridica privirea spre el
(ocheade furate printre cuvinte mute)
şi-i zâmbea
chiar dacă era în faţa ei
nu-l vedea
era pictorul luminii
3.
dintr-odată
mâna i se mişca rapid
imortaliza nuanţele divine
ce i se derulau
de dincolo de stânci
câteva tuşe... ochii
două busole gemene
arătau nordul 

10. Povestea renaşterii

Nu tot ce sunt acum am fost.
Cândva, am fost cenuşă arsă
din manuscrise de pietre
încă le mai simt mirosul de foc,
de castane încinse
pe care le-am scos cu mâna...
încă mai aud ecoul umed
al apei ce mi-a stins degetele
în sfârâit de jar...
Acum, am renăscut şi trăiesc
într-un trandafir cu sclipiri de rouă...
Mi-au mai rămas mici zgârieturi
peste pereţii gândului meu,
dar trec...
Mă prind în dansul bucuriei,
în jocul de cuvinte vrăjite;
Copile, eşti acolo?
Când te-oi trezi
voi fi aici şi vom afla drumul spre casă
împreună,
apoi, vei adormi iar
când îţi voi spune povestea
renaşterii...

PETRUŢA NIŢĂ

Născută la 15.11.1971 (din tată buzoian (com. Odăile) şi mamă brăileancă (com. Grădiştea)
Licenţiată în sociologie, domiciliu Buzău.
Activitate literară:
- Membru al Cenaclului literar „AntePortas” Buzău
Apariții editoriale:
- Antologie /debut în volum colectiv „PAŞI ÎN CETATE” a Cenaclului literar „AntePortas” Buzău, Editura Rafet, 2014
- Antologie „DISCURS DESPRE MELANCOLIE”, Editura Amalia Book Mitteleuropa Oravița 2014
- Revista Don Quijote (Premiul de excelență „Eminescu la Oravița”)
- Actualitatea buzoiană / Opinia Buzău – 2014 / 2015 – cotidiane locale
- Revista „Uscând o lacrimă” – ediție de colecție - Buzău / 2014,
- Revista „Don Quijote” nr. 1-2-3-4 din Oravița - 2013
- Mențiune la Festivalul Internațional „ Romeo şi Julieta la Mizil”, ed. a IX-a, 2016
- Antologie „POLENIZARE” a Cenaclului literar „AntePortas” Buzău, Editura Editgraph, 2016
- Almanah “DOR DE DOR”, Caracal, 2016
- Revista de cultură “13 PLUS”, nr. 183/2016, Bacău
- Site de cultură “LIBER SĂ SPUN” - Poezia săptămânii, 30.12.2016
http://libersaspun.3netmedia.ro/
- Almanah „RENAŞTEREA BUZOIANĂ”, 2017