Poezii de Petrache Mariana

Cărări nemaiumblate...

Ca o frunză de pe ram
din gradina lui Avram,
erai visul norilor
și nimfa pădurilor,
aveai sufletul curat
și de toamnă adăstat.

Ramuri te acopereau,

de puzderii te păzeau,
să nu ningă, să nu plouă
chipul picurat în rouă,
ochii-ți blânzi de căprioară,
în suflet să nu te doară.

Te-ai fixat bine pe ram,
florile ți-erau balsam,
cu priviri ispititoare
erai un boboc de floare,
uitai că ești trecătoare,
pe pământ o muritoare.

Vânt tomnatic când sărută
pe marmoreana tâmplă,
într-o zi te-a scutura,
peste lut te-a mătura,
pe covor de frunze moarte,
pe cărări nemaiumblate...


POVESTE (2)

ne vom iubi așa cum noi vom ști
vom trece granița dorinței ,
vom face față neputinței.
ne vom iubi sub adumbrite stelele
ne vom feri de bârfe și de rele
vom trăi clipe efemere ...
în valuri de plăceri ne-om îneca,
sub bolți de spumă vom aluneca.
vom rătăci prin pâlcuri argintii
și în amurguri sângerii,
noi nu vom ști că-i noapte sau zi
clipe fericite vom urzi;
voi fi ispita ta din vis,
văpaia ce arde-n iriși,
sirena din malul înspumat,
pe pieptul tău un diamant,
scufița roșie iubită de lup
îți voi trimite fiori prin trup,
o Zee născută în furtună
îți voi aduce vreme bună...
o EVA fără de păcat,
ce sufletul ți-a adăstat,
de patimi îmbătat...
mă vei zidi pe-al tău altar
îți voi broda fluturi pe veșmântul regal
pe trupul tău voi prinde rădăcini,
te voi ridica din mărăcini.
voi locui în umbra ta- cuprinsă de sfială
în viața ta - voi face rânduială
vom clădi vise - vom scrie poeme
bolți de nori ne vom așterne,
vom dormi lângă sori și stele
vom avea la cap cruci de lemne,
voi fi floarea din mâna ta...
tu vei fi muza din cartea mea...

ENIGMA...

Departe de țărm, pe mare,
este liniște și ceață,
din spuma mării apare,
Afrodita serioasă
Valurile se agită
ceața cuprinde întinsul
răscolind marea tihnită.
Zeița vrea necuprinsul
Trece grabnic, în suspine,
printre stropii de cleștar
din urmă Adonis vine,
numai lacrimă și har.
Adonis e muritorul
învăluit în mister
îi mângâie gândul, cerul,
până stelele nu pier.
Avea trupul ca fuiorul,
o treceau fiori de ger
strecurați de Muritorul
ce-o învăluia-n mister.
Adumbrea păcat feeric
iar zeița diafană,
se pierdea în întuneric
ca o ființă pământeană.
Vântul ia cu el când trece,
umbra serii: Liniștea,
și prin negură răzbate
iar Zeița își petrece,
luminând în calea sa.
Prin greaua noapte răzbate
regina cerului: Luna
Adonis vrăjit se zbate,
cu chip fericit întruna
Seară cum se lasă rece
și prin gând Zeița-i trece,
că pe- Adonis îl doboară
Și pe plajă stau tivite
lacrimile nefiresc...
Trosnesc scoicile strivite
ea vrea chip dumnezeiesc...
Din visare, Muritorul
s-a trezit la țărm de mare:
a fost Îngerul cu dorul,
ori Zeița ursitoare?
Iar în marea-nvolburată,
se pierd gânduri și răstimp
peste noi cortina cade
se ridică în Olymp!
 

Vom fi…

Iubitule, mi-ai așezat cuvintele pe buze,
mi-au fost în versuri călăuze,
aveau un gust dulce-amar,
acum le-am așezat sub tipar.

Iubitule, mi-ai pus veșmânt de dor
și m-ai închis într-un cuptor,
hai! vino și scutură un nor,
să îmi vii cu ploaie în ajutor.

Iubitule, ochii mei de antracit
acuma parcă s-au răcit,
din sclipiri privesc mirați,
parcă azi sunt supărați.

Iubitule, dă-mi vești mai bune
până soarele n-apune,
eu... îți las lacrimi din greu,
ca să-ți amintești mereu...

Iubitule, simt o aprigă durere
ce mă duce spre cădere,
mă ridic și fac un pas,
iarăși cad și fac popas...

Iubitule, dă-mi mâna ta,
în raiul slovelor vom adăsta,
acolo vom rătăci printre havuze,
vei fi, voi fi, vom fi... mereu o muză.

Vino pentru o clipă

Lumânările din sfeșnic s-au stins,
am sufletul întunecat și nins,
fii soarele meu pentru o clipită,
vino și fă-mi din noapte, zi fericită...!

Luptă cu vântul turbat pentru-o clipită,
fă-mi o zi albastră, senină, nesfârșită,
înapoiază-mi sărutul cu gust de nectar
ce l-ai furat de pe buze ca un ștrengar…

Vino să curgi ca o ploaie în șiroaie,
să stingi în adâncuri vioaia văpaie,
să ne unim în râuri învolburate,
să umplem tăcerea între maluri înalte...

Fii pentru o noapte Orfeu și cântă-mi din liră,
să-mi cânți de dragoste, să-mi cânți pe rimă,
să fiu o naiadă, să fiu Euridice, să fiu fericită,
să-mi simți privirea caldă de ispită...

Vino, pustiul din mine să-l locuiești,
să trăim pe pământ o viață ca-n povești;
femeia capricioasă din mine să o înțelegi,
de dragostea mea să înnebunești...!