cheie la cub
cand cerul se vindecă de nori
luna se transformă
într-un cub colorat
mă nasc azi lângă tine
de nicăieri
şi simt că n-am să mor niciodată
sub visul tău
îmi laşi în fiecare seară cheia
zid
nu contează nimic
atâta timp cât
nu vezi în spatele tainei.
între tine şi tine
zidul tot creşte,
orologiul aşteaptă,
un singur lucru
nu ţine cont
şi se strecoară
de o parte şi de alta
absorbindu-te incomplet…
Rocadă
toate sunt în aceeaşi ordine
dar nimic nu mai e la fel.
ca să găseşti frumuseţea
într-un pervaz de tablă ruginit
nu-ţi trebuie decât
două puncte de alb
pe care să le schimbi între ele.
descompunerea iubirii
te iert
cu tăişul pe marginea iubirii
nu se respiră
resturile viselor vorbesc
împotriva voinţei tale
săpând adânc
cand se face noapte
ne dorim să fim
cei mai buni dintre morţi
în ziua ce va să vină
Icar!
noi fără de noi
în veşmintele roase
sub vortexul infinit
al întrebării
prăbuşiţi în propria
prăbuşire
purtând povara
grabei hrănită
cu noapte proaspătă
desluşim tainele zborului
prea târziu…
cândva
lângă stâlpii de apă
se risipea albastrul
la picioarele noastre
şi-apoi verdele
până când galbenul
ne-a înghiţit într-o mare.
nedescifrând labirintul încă
împletim în gând
coliziuni cromatice
cioburi colorate ne strigă
iar noi, fachiri, cu tălpile
încă verzi
haiku
în vasul Shino
garoafele galbene-
oaspeţii la ceai
haiku
soarele pe cer-
în ferestrele pustii
doar flori de gheaţă
haiku
liniște în parc-
pe bancă frunze și o
carte uitată