(9) PREA REPEDE ȘI PREA DEODATĂ SE SCUTURĂ FLORILE UNUI TRANDAFIR FRUMOS

          O altă poveste, oarecum banală, circula cândva printre locuitorii satului și povestită seara într-o șezătoare.

          Se zice că, în satul vecin, Ioniță și Sofica, doi tineri îndrăgostiți unul de altul, se ceartă, așa, din nimic. O ceartă pornită din senin. După ce feciorul a plecat supărat, în urma acestei neînțelegeri pornite de nimic, a rămas în urma lui o liniște grea și o profundă stare de singurătate în care cade Sofica, nerealizând practic ce s-a întâmplat.

          Tristețea fetei, după plecarea iubitului, este marcată de un pronunțat amestec de regret, confuzie și dor. Tânăra rămâne singură în odăița ei, ba ținându-și capul în mâini, ba strângând la piept perinuța pe care dormea noaptea, încercând să lege laolaltă cuvintele spuse la nervi, concluzionând faptul că prea repede și prea deodată se scutură florile unui trandafir frumos, după care, privind în gol și apoi pe geam, în urma unui reflex automat, urmărește în mod simbolic plecare iubitului, pierzându-se în propriile-i gânduri sufocate într-o stare de melancolie profundă.

          Mamele celor doi tineri participă și ele la supărarea tinerilor.

          Se apropia prima zi a noului an, zi în care sătenii îl sărbătoreau pe Sfântul Vasile cel Mare, sărbătoare cunoscută de localnici sub numele de Sânvăsâi sau Sânt-Văsiu, zi extrem de bogată în semnificații magice, în ritualuri de renovare a timpului și în superstiții legate de norocul în noul an.

          Legenda spune că Sfântul Vasile s-a rugat la Dumnezeu să-i dea o zi numai a lui, iar Domnul i-a oferit chiar prima zi a anului. Bucuros, Sfântul Vasile a legat o crenguță de busuioc de un clopoțel și a mers la Dumnezeu să-i ureze un an bun. De aici a rămas și obiceiul uratului la pământeni (Sorcova sau Plugușorul).

          În altă interpretare total laică, poveștile din popor, spre deosebire de imaginea sobră din biserică, Sfântul Vasile apare sub forma unui personaj mitologic diferit de cel bisericesc și este văzut ca un personaj vesel, adesea numit în glumă "mare bețiv" care stă călare pe butoi. Tradiția mai spune că în această zi este bine să se bea vin mult, crezându-se că atât cât bea omul în această zi, atâta sânge proaspăt va pune în obraji peste an.

          Se mai spune că fetele nemăritate folosesc această zi pentru ritualuri magice de aflarea viitorului soț, punând fire de busuioc sub pernă pentru a-și visa ursitul, și așa mai departe.

          Spuneam mai sus că mamele celor doi îndrăgostiți participă și ele, sufletește, la supărarea tinerilor.

          Iată ce gândea mama lui Ionică despre Sofica: "Ba în casa mea nu s-a încălzi, ba că în oglinda mea nu și-a pune pene la urechi, ba că în pânza mea n-a face lătunoi, ba că vacile mele nu le-a mulge. Mulgă ea draga lelei, caprele lui mamă-sa! Acele nu împung". În tristețea ei mare, sfătuită de maică-sa, Sofica se gândește să apeleze la vraci și la farmece. Astfel, în ziua de Sânvăsiu, ea ajunează toată ziua și se culcă seara cu busuioc sub pernă, ca să-l viseze pe cel sortit.

          Către miezul nopții, deși nu adormise încă, în fața ferestrei îl vede pe Ioniță, dar nu în vis, ci aievea.

          Povestea spune mai departe că cei doi îndrăgostiți se întâlnesc, se împacă și se termină astfel: "De la Sânvăsâi, a treia duminică își juca lelea Salomie nora la jocul miresei. Sofica pășea mândră și țanțoșă, iar soacră-sa o ținea de după cap și o gugulea spunându-i draga mamii și struțul mamii".