BERZELE

    Mi-era dor de ele, nu le văzusem de astă toamnă când, adunate-n stol, se roteau în înalturile cerului, împreună cu alte surate de-ale lor. Așa își luau rămas bun de la cuiburile lor și de la împrejurimile care le-au hrănit. Atunci, ca de fiecare dată, ne-au lăsat sufletele triste, în așteptare, până la primăvară, cu speranța că se vor reîntoarce.
    După o iarnă grea, obositoare, lungă și friguroasă, natura se trezește la viață. Soarele o mângâie din nou și-i redă speranța, la fel și sufletului meu.
    În cuibul de berze, cocoțat pe stâlpul din apropierea casei, încă din iarnă, două vrăbiuțe, Uța și Ciripica,  își făcuseră culcușul printre  crenguțele uscate ale acestuia. Așa s-au apărat de frigul iernii și pe deasupra, când le era foame și nu mai găseau mîncare, căutau printre  crenguțe semințe uscate. Într-o zi, una dintre ele, găsi chiar un măr  înghețat. Vrăbiuța, bucuroasă de descoperirea sa, zise:
- Cip- cirip! Cip- cirip! Vino la masă! Am găsit un măr înghețat! E de-a dreptul minunat! zise Uța.

- Ciip- ciriiip! îi răspunse Ciripica fericită. Eu am găsit două boabe de mazăre.Astăzi n-o să
dormim  cu burta goală!
    Așa treceau zilele, de multă vreme, pentru cele două prietene. Acum se bucurau că iarna se pregătea de plecare, aruncându-și cojoacele. În grădinuța bunicii  răsăriseră ghioceii care răspândeau în jurul ei miresme proaspete.
- În curând va veni Bărzioi și Bărzuca! zise Uța vrăbiuța.
- Să aibă un zbor ușor! zise  Ciripica.
Și avură dreptate deoarece, într-o dimineață devreme, veni Bărzoi. Decum ajunse în apropierea cuiburilor, începu să se rotească, să se rotească, cuprinzând cu  aripile sale împrejurimile și să clămpănească de bucurie. L-au auzit imediat și cele două vrăbiuțe care l-au întâmpinat cu mare drag:
- Bine ai venit, dragul nostru! Cum a fost călătoria?
- Destul de grea...Clamp! Clamp! Clamp! M-am luptat cu viscolul și ploaia! Bine v-am găsit, dragile mele prietene! În curând va veni și Bărzuca. Până vine va trebui să repar cuibul pe care iarna l-a stricat.
- O să te ajutăm și noi! ziseră într-un suflet cele două vrăbiuțe
- Vă mulțumesc, dragile mele prietene. O să am mare nevoie!Acum voi merge să-mi caut ceva de mâncare. Zborul acesta lung mi-a sleit puterile!
Cunoscând împrejurimile, Bărzoi se-ndreptă clămpănind spre râul Mureș, aflat în apropiere, unde știa că va găsi mâncare suficientă.Și avuse dreptate deoarece, nu după multă vreme, se-ntoarse purtând în ciocu-i lung, roșu,  cu un pește mare pe care-l ascunse printre crenguțele cuibului.Vrăbiuțele înțeleseră că era pentru Bărzuca ce urma să vină.
Dimineața se arătă veselă, cu soare zâmbind pe cerul senin.Bărzoi și cele două vrăbiuțe se-apucară de lucru. Munciră toată ziua pentru că voiau să-l  termine cât mai repede deoarece în depărtare zăriră un nor mare, cenușiu, care devenea tot mai amenințător. Avură dreptate deoarece, nu peste multă vreme, vântul începu să bată  cu atâta putere încât fură nevoiți să se așeze culcați în cuibul care era aproape gata. Se făcu atât de frig de parcă era iarnă.   
- Bate vântul de la munte!  spuse  Bărzoi îngrijorat.
- De nu ne-ar aduce ninsoare...zise Uța-Vrăbiuța.
Și nu termină de spus ultimul cuvânt că și-ncepu să ningă. Fulgii de zăpadă mari, ca niște zdrențe,
 albiră casele, pomii, drumurile, dar și cuibul  în care stăteau prietenii noștri. Noaptea fu destul de neprietenoasă, cu frig și vânt din belșug dar, spre dimineață, soarele sătul de-atâta  stat, ieși victorios pe boltă, topi zăpada, alungă vântul și norii, mângâind natura.
  - Așa e  începutul de primăvară...zise Bărzoi.
Terminară  de făcut cuibul și după ce Bărzoi făcu inspecția finală, fu mulțumit spunând:
- Un cuib seamănă cu o cetate! spuse Bărzoi.
- Numai bun pentru o familie serioasă de berze! completă Ciripica.
Stătu puțin să se odihnească scrutând întinderile albastre. La un moment dat văzu în depărtare un punct mișcător apropiindu-se. Imediat o recunoscu pe Bărzuca și-i ieși voios în întâmpinare.
  - Bine ai venit, draga mea! Odată cu venirea ta a sosit și primăvara în sufletul meu.
    Bărzuca îi povesti toate prin câte trecuse, mai ales că și pe ea o prinsese  iarna pe vârfurile-nalte ale munților. Acum erau fericiți și împreună.
- În curând vom avea și pui!Ce fericiți vom fi! ! spuneau cele două berze .
Și într-adevăr, nu după multă vreme,  în cuibul cel spațios, apărură  trei ouă albe, mari, pe care se apucară să le clocească.
Pe rând, că doar amândoi  erau părinți. După o lună de clocire, în cuib răsăriră, trei pui ciudați, acoperiți parțial  cu puf  scurt, rar și albicios. Ambii părinți erau tare fericiți și se uitau la ei cu mult drag.
  - Ce frumoși sunt! zicea Bărzuca.
Apoi, după o săptămână s-au acoperit de un strat de puf alb-lânos.
- Seamănă cu noi! Doar sunt copiii noștri! spuse mândru tatăl puilor.
Puii creșteau văzând cu ochii. Le crescură  penele negre de zbor. Cei doi părinți se apucară să-nalțe marginea cuibului aducând crengi, smocuri de iarbă, făcându-l încăpător, fiind siguri că  le oferă  multă securitate puilor lor.
- De mâine veți lua lecții de zbor! îi anunță serios tatăl lor.
Puii îl priviră mirați și cu oarecare teamă.Nu era un lucru simplu, deși era unul destul de firesc pentru o pasăre.
- Ca să fiți berze adevărate! Numai așa veți putea zbura peste ape și munți până în însorita Africă, completă tatăl lor, ca să fie mai explicit.
  - În Africa...!spuseră puii.
Din dimineața  următoare, după ce mâncară pe săturate, se apucară de exercițiile de zbor care la-nceput li se păreau  destul de  dificile .
- Acum vom învăța să dăm din aripioare. Uite-așa!spuse Bărzoi arătându-le puilor. Puii executară întocmai.
- Mâine  vom repeta ceea ce am făcut astăzi, apoi vom învăța un alt exercițiu  interesant care ne va ajuta la zbor.Vom învăța să ne ridicăm cât mai sus, dând din aripioare, dar trebuie să aveți mare grijă,  să  nu cădeți din cuib, că încă nu știți zbura.Toate la timpul lor. Zile în șir exersară  și acum erau siguri că au învățat cum se cuvine zborul. Dar ziua cea mare încă nu venise, erau doar pregătiri pentru ceea ce va urma. Puii erau curioși și tare nerăbdători  dar dintre toți, cel mai curios era puiul cel mic. Abia aștepta să zboare! Așa că a profitat de plecarea după hrană a părinților săi și-ncepu să dea cu putere din aripi până văzu că se ridică tot mai sus,mai sus,  până ajunsese deasupra cuibului. În zadar ceilalți frați îl rugau să nu plece din cuib...Nici nu-i auzea așa cum nu mai auzea nici sfatul părinților săi. Apoi,  începu să zboare în apropierea cuibului  și  ajunse  să cadă, din lipsă de experiență, într-o curte din vecinătate. Norocul lui fu că a aterizat pe o prelată de pe acoperișul unei terase vechi. Avusese mare noroc....
Când au venit părinții- berze, de la vânătoare, au sesizat că că unul dintre pui lipsește:
-    Unde-i Prâslea?  întrebară aceștia.
Puii se apucară să le povestească tot ceea ce s-a întâmplat. Apoi, se duseră în recunoaștere. Nu ajunseseră departe, că-i  auziră piuitul jalnic. Apoi îl găsiră pe prelata din curte, uitându-se speriat în jurul său. Începu să dea din aripi .
-    Doamne, copile, ce ne-ai speriat …De ce nu ai ascultat de sfatul nostru și al fraților tăi? Nici nu-ți dai seama ce pericole te pândeau.
Atunci sesizară că în aceea casă nu locuia nimeni, Nu auziră nici lătrat de câine, doar în gospodăria vecină.
-    Te-ai născut sub o stea norocoasă!
După ce mai stătură puțin, să-și tragă sufletul, se gândiră cum să facă să-l ducă înapoi pe puiul cel neascultător.Începură să facă exerciții de zbor  și la un moment dat puiul reuși să se ridice de-o palmă de prelată. Apoi, după alte exerciții, de două palme, până când reuși să zboare peste gardul casei. Încurajat de părinții săi și de frații săi care asistau din cuib la cele descrise  înainte, puiul reuși,  să  ajungă din nou în cuibul cel mare de pe stâlp.Se îmbrățișară …ca berzele, apoi puiul începu să le povestească toate prin câte trecuse.
-    Să nu faceți ceea ce am făcut eu…Nu am ascultat de sfatul vostru și al părinților mei. Am fost un egoist neascultător!  Ce bine că am  avut noroc! Dar dacă nu aveam?
Frații lui aprobară cele spuse clămpănind.
-    Luați-o ca pe o lecție de viață! zise Bărzoi .