PIANISTUL (2)

                             Capitolul 2

Ea se apropie de el uitându-se în ochii lui, Louis simți cum inima lui începuse să o ia la trap precum un cal de curse la hipodrom.
- Vrei să fi partenerul meu ? Numele meu este Layla.
Louis rămase perplex, fusese luat prin surprindere de fată, avusese o abordare cât se poate de directă.
- Partenerul tău...la ce ?
Fata se întoarse urcându-se cu picioarele într-un leagăn începând să se dea în el. Rochia fetei începuse să se ridice mai mult decât trebuia, Louis întoarse privirea imediat de la fată înroșindu-se.
- Cu ce aș putea să te ajut ?
Louis stătea cu fața întoarsă de la fată, încercând să nu se gândească la picioarele fetei. Brusc, fata sării din leagăn, apoi se îndreptă spre el.
- Nu mi-ai spus numele tău, pe al meu îl știi deja
El se uită la fată, se simțea ciudat, nu mai văzuse niciodată o fată așa de ciudată, se uita la rochia ei, cu patru nasturi la piept, o rochie ciudată, privirea fetei era senină, ca și cum moștenise toată lumea.
- Louis...

Fata zâmbi...

- De ce zâmbești ?

Fata se întoarse cu spatele la el, din nou simți acel parfum al fetei în momentul când ea se întoarse.

- Este un nume ciudat.

- Adică, nu înțeleg, este urât ?

Louis simțea un fel de jenă, se întreba dacă întradevăr numele lui era așa de urât precum se auzea. Se simțea ca în desenele animate : “ Lumea lui Louis “

- Nu am spus asta, am spus doar că este ciudat.

Fata începuse să râdă, ceea ce începuse să-l deranjeze pe Louis. Brusc, ea se întoarse cu fața la el zâmbind.

- Eu, trebuie să plec.

Louis căzu pe gânduri, ea să plece, unde ?
Așa de repede ? La urma urmei ce îi păsa lui, era treaba ei. Louis ieși din parc, continuându-și drumul, în timp ce mergea, se gândise la ceea ce îi spusese fata, la acel parteneriat la care se referise ea. Parteneriat, duet pe scenă ? Louis nu mai pusese mâna pe clapele unui pian de 15 ani aproape, nu se mai putea apropia de vreun pian, îi era frică, imaginea mamei lui căzând pe scena operetei, îi zdruncinase încrederea, ura pianul si tot ce reprezenta el. Ajunse acasă intrând înăuntru, își aruncase geanta pe jos, urcândă, scările către camera lui. Ajunse la etaj, brusc, Louise oprindu-se pe hol, închise ochii, încă putea auzi sunetul lin al viorii fetei, nu putea să își scoată din cap acel sunet de vioară, parcă îl posedase cu totul, îl acaparase precum un val ce veni ca un tăvălug spre mal. Tatăl lui nu venise , așa că se gândise să tragă un pui de somn, măcar pentru jumătate se oră. Se așeză în pat, însă sunetul viorii fetei încă îi răsuna în urechi. Nu avea altă posibilitate decât să-și pună perna pe cap încercând să nu mai audă acel sunet la viorii. Într-un timp, Louis adormi, un somn adânc îl cuprinse. Se trezi brusc pe un culoar lung, niște ferestre unde atârnau niște perdele albe, părea ca era singur, însă la un moment dat, undeva mai în față dintr-o încăpere, începuseră să se audă ovații și aplauze. Se întreba ce se întâmpla după acea ușă, curiozitatea îl făcuse pe Louis, să înainteze spre locul de unde se auzeau zgomotele. Ajunse la ușă intrând. Imediat cum intră, un ropot de aplauze se auziră asurzitor, luminile reflectoarelor îl făcuseră pe Louis să pună mâna la ochi. Lăsă la un moment dat mâna în jos, uitându-se pe scena din fața lui. Undeva lângă pian, stătea o femeie tânără, părul prins în coadă, îmbrăcată într-o rochie albă decoltată la piept, el făcuse ochii mari, era chiar mama lui. Louis rămase încremenit , mama lui murise, cum putea să fie pe scenă. El înaintă spre mama lui cu ochii în lacrimi, femeia la un moment dat îl privii cu căldură, zâmbindu-i cald.

- Louis, totul este în regulă, vezi ? De asta vei avea și tu parte, scumpul meu.

Louis era în stare de șoc, lacrimile începuseră să-i năvălească din ochi, ca niște pietre ce se coborau la vale vertiginos de pe un munte ce se surpa.

- Mamă, dar tu ești....

Mama lui se îndreptă spre el ajungând în fața lui, apoi îi puse mâinile pe umeri.

- Da, eu sunt moartă Louis, însă tu ești viu.

Louis cu lacrimile pe obraji , o prinse de încheietura mâinii pe mama lui. Acea aceași piele fină și catifelată, însă nu îi simțea pulsul mâinii mamei lui.

- Băiatul meu, nu renunța la visul rău. Eu, trebuie să plec , concertul s-a terminat.

Louis începuse să țipe

- Mamă, mamă stai, însă mama lui se îndepărta din ce în ce mai mult de el, intrând în umbra de după draperiile de pe scenă

- Mamăăă !!!

Brusc, el se ridică din pat plin de sudori, mâinile îi tremurau, acea lacrimi în ochi. Începuse să se uite în jurul lui, constatând că se afla în camera lui, singur, doar cu două postere cu doi pianiști pe peretele din fața lui. El se ridică din pat, apoi ieșii din cameră, începând să coboare scările, apoi intră în living room, unde în mijloc trona un pian negru. Înaintă spre el , apoi ajunse lângă pian, așezându-se jos pe scaun. Se uită în tăcere la clapele pianului, apoi brusc, ridică o mână în sus, apropiindu-se cu ea de clapele pianului, mâna începuse să-i tremure, sudoarea, brusc, începuse să se prelingă pe fruntea lui în jos, în timp ce ochii lui erau țintuiți asupra clapelor de pian. Întinse un deget apropiindu-l de una din clape, mâinile tremurându-i, însă imediat, trânti clapeta neagră a pianului acoperind clapele, apoi se ridică începând să alerge înapoi pe scări spre camera lui.

A doua zi de dimineață, Louis coborâ scările pregătindu-se să meargă spre atelier, tată lui plecase de dimineață, nici nu apucase să vorbească cu el. Ieși afară pe ușă începând să se îndrepte spre atelier unde lucra împreună cu tatăl lui. Un vânt puternic se stârnii din senin, apoi sus văzu zburând o pălărie albă care căzu brusc la picioarele lui. El se opri brusc, uitându-se la pălăria albă, se aplecă luând-o de jos, apoi    se auzi o voce cunoscută de fată ce alergări spre el.

- Pălăria mea !

Louis se întoarse văzând-o pe Layla alergând spre el.  Purta o rochie roz scurtă până mai sus de genunchi, două bretele subțiri, rochia având un decolteu destul de generos. Fata ajunse lângă el, se opri uitându-se la pălăria din mâna lui apoi îl privii în ochi. O briză de vânt îi flutură rochia, fata ținând-o cu mâna lipită de picioare și cu cealaltă mână, ținându-o la față pentru a nu-i intra în ochi. El se uită în ochii fetei, realizând încă odată frumusețea ei. El îi întinse pălăria fetei , ea luând pălăria din mâna lui mulțumindu-i.

- Multumesc, pentru pălărie.

Layla își puse pălăria pe cap, aranjând-o, apoi se uită în ochii lui, zâmbindu-i. Louis nu mai știa ce să spună, se uita doar în ochii fetei.