Acasă

De Crăciun

Am ochi de copil şi gânduri de joacă,
Am vise şi doruri strecurate tiptil...
De Crăciun vârsta şi timpul nu au ce să-mi facă,
Ceasul stă-n loc, dar ninge febril!

Castele de gheaţă cerul clădeşte,
Totul în jur mi se pare mai viu,
Inimi de piatră doar Crăciunul topeşte,
Nimeni nu-i trist, nimic nu-i pustiu!

Azi există speranţă în toate,
Azi îmi amintesc poveşti din trecut
Şi mi-e dor de casă, oriunde aş fi,
Şi mi-e dor de ursul de pluş ce-am avut...

Crăciunul nu-i zi şi nu-i vis şi nu trece,
Crăciunul e-n ea şi e-n el şi e-n mine,
Crăciunul e dor, tinereţe, miracol,
Crăciunul trăieşte în iubirea din tine!


Loc frumos

Prin omătul de o şchioapă
Se adună-n grabă mare
Zeci de sănii colorate
Ce lucesc sub blândul Soare.

Azi e iarnă pe Pamânt,
Şi-i zăpadă, şi-s copii,
Aerul e astăzi plin
Doar de râsete zglobii.

Curioşi, mai într-o parte,
Un căţel şi o pisică
Urmăresc copiii veseli,
El fricos şi ea prea mică.

Către seară gerul cade,
Din văzduh se lasă ceaţă,
Chiar şi iazul din pădure
Stă acum cuprins de gheaţă.

Zgomotul încet se stinge,
Derdeluşul amuţeşte,
Şi-n curând din noaptea neagră
Iepuraşul se iveşte.

Loc frumos şi loc de joacă,
Ziua plin de copilaşi,
Derdeluşul este noaptea
Plin de veseli iepuraşi!


Vis

Iubito, crezi că-n iarnă,
În negură şi-n ceaţă,
Din cărţi se nasc legende?
Poveştile prind viaţă?
Sunt aburi şi burează,
Şi se ivesc ciuperci,
Şi muşchi crescut aiurea…
Iubito, dacă-s vis?
Aprins de-un gând de-al tău?
La primul fulg de nea
M-oi stinge fără urmă;
Nici n-am să simt.
Mă vei topi în mână!


Dacă n-ai fi tu

Și dacă n-ai fi tu, n-aș fi nici eu,
Nici cuget, nici simțire,
Doar vântul, iarna, va mai ști
A noastră amintire.
M-ar îngropa, în tihnă,
Zăpezi venite din trecut -
Un alb etern, ca tine...
Doar vântul, pe câmpii pierdut,
Va plânge pentru mine.
Și dacă n-ai fi tu,
Ce mare socoteală?!
Nici eu n-aș fi,
Nici bruma de iuțeală.
Nici focul sângelui,
Nici dorul pruncului,
Nici pasul dragostei...
Nu m-ar durea,
În astă lume goală.


Poate-i firesc mieii să moară...

Și ninge, și plouă... E molimă,
Luptă, gheață... E ceartă.
Și peste toate, zăpada-i zăpadă,
Cu gust și miros de-altădată.
Și omul e om, e fragil, e labil,
E blând, e feroce, e teatru, e mască,
Și plânge în drum, în zăpada de miei
După ani, după visuri... Răpus de mișei.
Și totuși e noapte, și totuși e zi,
Și e speranță, și e zăpadă;
Poate-i firesc mieii să moară...
Alți miei se vor naște, sub cer, altă dată.


Bucăţele din puzzle-ul meu

Şi plouă în mine uneori cu furtuni,
Şi ninge în mine cu sloiuri de gheaţă,
De ce te apuci tu să aduni
Rămăşiţe distruse de viaţă?

Şi plouă în mine uneori cu furtuni,
Şi am viscol în suflet mereu,
De ce te apuci tu să aduni
Bucăţele din puzzle-ul meu?

Şi plouă în mine uneori cu furtuni,
Şi ploaia e rece şi deasă,
De ce te apuci tu să aduni
Dâra de patimi ce-o lasă?

Şi plouă în mine uneori cu furtuni,
Şi ninge în mine cu sloiuri de gheaţă,
În clipa în care vei înceta să le-aduni
Pierdut îmi va fi suflul de viaţă...


Te caut în alb

Te caut în alb,
Te caut în mine,
Te caut în ierni
Risipite-n coline;
Te caut albastră,
Rece şi mândră,
Te caut mireasă,
Dulce, plăpândă;
Te caut în alb,
Te caut de-o viaţă,
Suflarea mi-o dau
Pe-un zâmbet de gheaţă.

Şi-mi pare iarnă, gheaţă, sloi

Şi-mi pare frig de-atâta omenie,
De-atâta bine ce-i in jur,
De-atâtea ifose absurde,
De-atât alint fără cusur…
Şi-mi pare iarnă, gheaţă, sloi,
De-atâta amăgire-n doi,
De-atâta dezmierdare stearpă,
De-atâtea vieti, de-a mea, deşartă...