SĂ TAC
Eu am primit un timp în plus,
Nu că mai am ceva de spus,
Ceva de scris ori de făcut;
Mai am ceva... dar de tăcut.
Am mai primit un timp să tac
În tot ce spun, ce sunt, ce fac;
Să tac atât de mult, încât
Doar să iubesc mai mult de-atât.
RUGĂCIUNEA UNUI OM SCHIMBAT DE VIU
Doamne, din ce m-ai făcut,
Și din ce-am ajuns să fiu!
M-au tăiat și m-au cusut,
M-au înlocuit de viu.
Doamne, chiar de m-ai zidit
Dintr-un viu material,
Astăzi sunt alcătuit
Din carbon și din metal.
Doamne, e o parte-n mine,
Încă nedescoperită,
Ce înalță rugi la Tine
Să nu fie-nlocuită.
DURERE DE DOR
Dacă ai muri,
M-aș ruga să mor;
N-aș mai suferi
Fără tine, dor.
Dacă aș muri,
Te-ai ruga să mori,
Sau ai suferi?
Fără mine, dori?
MERS DE CEAS
Viața trece pân' la moarte,
Moartea... toată viața vine;
Una pleacă-ncet din tine,
Alta vine de departe.
Pas cu pas,
Drum pe jos,
Mers frumos,
Ceas de ceas.
NU ȘTIM
Trăim, nu știm de ce trăim,
Murim, nu știm de ce murim,
Iubim, nu știm de ce iubim,
Dorim, nu știm de ce dorim,
Muncim, nu știm de ce muncim,
Gândim, nu știm de ce gândim,
Mințim, nu știm de ce mințim,
Dormim, nu știm de ce dormim,
Simțim, nu știm de ce simțim,
Vorbim, nu știm de ce vorbim,
Privim, nu știm de ce privim,
Zâmbim, nu știm de ce zâmbim,
Nu știm, nu știm de ce nu știm.
UN PIC
Omul e un fulg de nea
Care pică pe pământ,
Unde e lăsat de vânt,
Însă el se crede stea.
Omu-i un balon de spumă,
Foarte colorat sau șters,
Însă el, un univers
Crede că-i, și pică-n glumă.
Omul e un ou, zicea
Mama, pus pe etajeră;
Însă el se crede sferă,
Până pică de pe ea.
SĂ DOVEDESC
Dacă muream,
Nu mai făceam
Niciun păcat;
E-adevărat,
Nici fapte bune,
Nici vreo minune
Nu mai făceam
Dacă muream.
Că mai trăiesc,
Să dovedesc,
E-adevărat,
Lângă păcat,
Și fapte bune,
E o minune
Să dovedesc
Că mai trăiesc.
(H)RANA CEA DE TOATE ZILELE
Când mă trezesc,
Sunt adormit,
Nu mă gândesc
La infinit.
Când ațipesc,
Sunt obosit,
Nu mă gândesc
La infinit.
Când mă hrănesc,
Sunt fericit,
Nu mă gândesc
La infinit.
Când mă rănesc,
Sunt necăjit,
Nu mă gândesc
La infinit.
DE NU-MI STA DUMNEZEU ÎN CALE
A dat Dumnezeu cu mine de pe cal.
Calul acela mă ducea la moarte.
Ce pinteni îi dădeam! Am fost ca un val
Care s-a izbit de o stâncă foarte
Mare,
Tare,
Care
Doare
Când te oprește
Că te iubește.
De nu-ți stă-n cale,
Ești mort, e jale!
CE SUNT EU
Corpul meu?
Gândul meu?
Visul meu?
Scrisul meu?
Datul meu?
Satul meu?
Tatăl meu?
Fiul meu?
Domnul meu?
Robul meu?
Dorul meu?
Suflul meu?
Pulsul meu?
Râsul meu?
Plânsul meu?
Glasul meu?
Pasul meu?
Ceasul meu?
Chipul meu?
Timpul meu?
Locul meu?
Jocul meu?
Focul meu?