După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Lica Octav
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Motto “Dragostea se naște cu un
surâs, crește cu un sărut
și se termină cu o lacrimă”
...Cu primul sărut au zburat anii copilăriei, ascunzându-se în fagurele dulce al amintirii.
Tandemul buzelor, fremătând de emoția adolescentină a necunoscutului, cu tentația sa, face să vibreze întreaga ființă, luând locul bucuriei primelor jucării, uitate într-un colț al mansardei acoperite de praful uitării.
Când te gândești cu câtă ardoare strângea la piept păpușile Monster High, încercând să ne convingă de fiecare dată că mai trebuie să aibă una și încă una, până când va ajunge să dețină toată colecția, pentru că numai așa putea face parte din lumea lor, a păpușilor ” monstruos” de frumoase, care deși tăcute, erau în stare să îi capteze toată atenția, într-un dialog mut al viselor copilăriei.
Fiecare din noi am avut un personaj, mai mult sau mai puțin imaginar, care ne-a însoțit pe parcursul întregii copilării, fiind întotdeauna de acord cu bravadele și năzbâtiile noastre, dar mereu în contre pied cu povețele anoste ale părinților.
Să revenim la primul sărut, cel care te face să te desprinzi de pământ plutind în aerul rarefiat de respirația sacadată, sunând în urechi clopotele bitonale ale inimii, cuprinsă de frenezia paralizantă propagată în toată ființa.
- Detalii
- Scris de: Ioana Precup
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Cum a fi luat fiinţă, nimeni nu ştie. Din ştirile ce-au străbătut pământul în lung şi-n lat, am aflat că s-a făcut remarcat pentru prima dată în oraşul Wuhan,din China. Era mic, neastâmpărat,înfricoşător, viclean şi ,culmea…invizibil.I s-a dat un nume aparte : Coronavirus.
Efectele provocate de prezenţa lui au cutremurat pământul: mii de morţi !Şi cum lumea este într-o continuă alergare,ca într-un muşuroi de furnici, în curînd epidemia ce se înfiripase s-a transformat într-o cumplită şi nemiloasă pandemie.
Dacă a văzut Coronavirusul că a îngrozit lumea, s-a plimbat din poartă-n poartă,plin de îngâmfare.Nici n-a fost nevoie de eforturi mari, că suferinţa provocată îi dovedea forţa invincibilă.În scurt timp a provocat o criză ce şi pentru un coşmar era prea mult: şcoli închise, fabrici ferecate, străzi goale, oameni rămaşi fără locuri de muncă, obligaţi să stea în izolare, incertitudinea zilei de mâine,etc. Iar numărul celor decedaţi era mereu în creştere.
Plutind pe-un fir de vânt, temutul musafir a ajuns la o poartă larg deschisă, unde gazdele au socotit că e un moment prielnic să dea o petrecere.
- Detalii
- Scris de: Emilia SENDEA
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Mi-am învins demonii. Anxietăţile, insomniile, fricile, adicţiile, ambiţiile… Am pus frâul pe ele...E drept, îşi mai muşcă uneori zăbala încercând să mă ducă în altă direcţie dar le supun aşa cum făceam cu caii ăia nărăvaşi.
Când treci prin multe, rămân sechele în suflet. Am citit mult şi tot felul, filozofie, chestii motivaţionale, yoga, epigenetică ..draci laci…Nu ştiu cât m-au ajutat pentru că, până la urmă, tot la vorbe spuse de ăl’ bătrân am ajuns…
Mamaie a murit într-o primăvară. E, în anul ăla am încercat să ajung mai des la Viişoara.
Tataie era pierit tot, ştiţi cum o ia omul rămas singur pe panta aia descendentă. Plecam amândoi ba prin Luna Dunării, ba hai la peşte, o tot luam pe dig până în pădurea de sălcii.
Era spre toamnă, ne dusesem pe la vie şi acolo ne-a apucat vorba. De unde ne-am aşezat noi, se vedea balta Suhaia, dincolo de ea pădurea Dunării şi departe în zare dealurile din Bulgaria. Bătea vântul prin stuf unduindu-l, mirosea a struguri „o mie unu”.
- Detalii
- Scris de: Ioana Precup
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Un ținut binecuvântat era stăpânit de Bătrânul An, un împărat înțelept, care avea patru fiice ,pe care le iubea din tot sufletul.
Tatăl se hotărî să viziteze frumoasele meleaguri din împărăție, împreună cu fiicele sale. Se urcară în caleașca timpului și porniră spre orizonturi îndepărtate.
Lângă un râu, un grup de copii făcea larmă. Aruncau cu pietre în apă, se bălăceau, lansau bărcuțe din hârtie pe luciul apei , iar fetele se întreceau în împletitul coronițelor din flori de câmp. Bătrânul An se apropie cu drag de ei.
--Bună ziua, frumoșilor!
--Bună ziua, călătorule. Cine ești ? îndrăzni să întrebe un copil mai curajos.
--Eu sunt tatăl anotimpurilor, fiicele mele mult iubite : Primăvara, Vara, Toamna și Iarna. Datorită lor viața pe pământ este mai interesantă, mai frumoasă, lipsită de monotonie.
- Detalii
- Scris de: Emilia SENDEA
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Am auzit că azi e dezlegere la peşte, mie îmi place de mor baboiul, prăjit să ronţăie.
Eram studentă la TCM în Pitesti, stam în gazdă pe str.Violetelor nr.3. Strada este şi acum, dar in locul casei vechi, stil conac boieresc, sunt acum blocuri. Gazda mea, Lenuţa o chema, avea în jur de 70 de ani şi era văduvă. Se iubea cu un domn, tot văduv şi el, mai tânăr. Casa avea o anexă, se duceau acolo şi făceau dragoste. Era şi bucătărie de vară, m-am dus să-mi fac ceva de mâncare, am împins în uşă, uşa încuiată. Atunci m-am prins eu de ce ieşea ea ciufulită… Dragoste cu năbădai. Copiii lor erau împotrivă, chestii de avere. Clar este că era pasiune, se certau se împăcau şi când se împăcau, se auzea focul dragostei din Violetelor colţ cu Exercitiului.
Toată facultatea am muncit, făceam naveta cu trenul. Mă trezeam la 4 dimineata, zi de zi şi mă întorceam la gazdă la 10 seara. Ajunsesem de dormeam şi în picioare, precum caii. Urcam în tren, dacă nu eram cu colegii să încingem o şăptică, dormeam. Treceam de staţia unde trebuia să cobor, săream de nebună unde ştiam că încetineşte trenul, de câte ori am sărit din trenul în mers nici măcar nu-mi mai amintesc…
- Detalii
- Scris de: Emilia SENDEA
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Niciodată așa ceva nu auzisem.
Știam șuierul vântului prin stuf, țârâitul greierilor prin câmpia pârjolită de secetă, geamătul ierbii sub copitele cailor...știam tăcerea peștilor sub nuferi , bâtaia vâslelor despicând apele, zbaterea licuricilor prinși între palme...știam cum se strigă a dragoste mierlele, cum plâng sălciile, cum picură sânii prea plini de must ai argerianei, știam freamătul trupului în creştere...
Dar niciodată așa ceva nu auzisem. Un foşnet ca atunci când alergi si tot sângele îţi bate în tâmple cum bat apele in maluri, o vibratie adânca de parcă tuna undeva înlăuntrul meu..
Ascultam...
Și atunci le-am văzut.
Un stol de berze umplea cerul, îmi făcea impresia că atât de jos sunt încât m-am întins în iarbă, cu spinarea lipită de pământ. Nu știu cât a durat trecerea lor peste mine dar îmi amintesc și acum ce am simțit.
- Detalii
- Scris de: Ioana Precup
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
Demult, într-o frumoasă împărăție, un împărat și o împărăteasă trăiau într-o înțelegere deplină cu slujitorii din palat și cu locuitorii împărăției. Un singur lucru îi nemulțumea: nu aveau copii. Anii au trecut, iar împăratul a început să devină îngrijorat, iar împărăteasa să se simtă vinovată din această pricină.
Într-o zi, împărăteasa umplu un coș cu mâncare proaspătă și fructe,apoi porni spre căsuța unei femei ce era văduvă, bolnavă și săracă.
-Îți mulțumesc pentru milostenie! îi spuse femeia, cu vocea plină de recunoștință.Dumnezeu să- ți binecuvânteze zilele!
-Rămâi cu bine, sărmană femeie ! îi zise împărăteasa cu vocea-i blândă.
- Detalii
- Scris de: Emilia SENDREA
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
Sunt cu un deget pe postează, cu unul pe delete..
Şi totuşi, poate cineva trece acum prin aşa ceva şi dacă citeşte, înţelege că nu e singur...
Povestea asta este ca o ieşire de la duş în pielea goală, în faţa tuturor. O ieşire asumată.
În Viişoara se spune ca pe neamul nostru a fost un blestem. Din fiecare familie unde erau două fete, una a murit tânără. Sor-mea, verişoarele Nela, Nina, Fănica..Cum m-am simţit când m-am dus să o iau pe sor-mea, jumătatea sufletului meu, de la morgă..? Zob.. Apoi a murit frate-miu Mihai, altă bucată de suflet. Aveam o prietenă Adi, cea mai dulce voce pe care o auzisem recitând poezii. Ştiţi cum susura din Pușkin.?.ţi se zbârlea pielea pe tine. Era căsătorită în Mangalia, avea doi copii mici. Când se ducea la muncă, pe trecerea de pietoni a fost spulberată de un Mercedes. Cei de la faţa locului au spus că, în creierul ei împrăştiat pe asfalt s-au găsit numai poezii de dragoste.
Să mai continui, n-are rost..
- Detalii
- Scris de: Dobrica Mariana
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
Marţi, 1 noiembrie
-un bilet de tramvai (pentru că merg cu tramvaiul la serviciu) – 2 lei;
-ziarul (pentru anunţuri, vreau să mă mut, iar am avut discuţii cu deşteptu’ ăla de frate-meu, trebuie să găsesc ceva de închiriat) – 1,5 lei;
- trei garoafe (pe care o să i le lipesc pe uşă deseară ei, asta dacă va fi uşa de la bloc deschisă şi nu va trebui să sun la interfon, poate va înţelege că o iubesc, chiar dacă în scrisoarea de săptămâna trecută am făcut-o jigodie ordinară) – 3 lei (1 leu firul, asta de unde le-am luat eu, că la florăriile din centru sunt mai scumpe);
- Detalii
- Scris de: Gabriela Gevelegean
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
Ai observat cum ai inceput să uiti să trăiești cu adevărat? Tu spui că trăiești, însă faptul că respiri nu înseamnă neapărat că și trăiesti în adevăratul sens al cuvântului. De multe ori ți-ai asumat roluri diferite: de mamă, de soție, angajat, director, etc. Toate acestea sunt însă doar niște roluri temporare, poate necesare la un moment dat, dar te-ai identificat atât de mult cu ele încât ai uitat complet cine ești, undeva în adâncul tău. Tu nu ești doar mamă, soție, soț, director sau altceva. Ești în primul rând o ființă umană, dotată cu spirit și conștiință.