După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Ion Dulugeac
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Pentru Zaraza, vacanța la Paris trebuia să aibă ceva solemn, iar în acea seară de sâmbătă regăsise un aer demn între mesele rânduite în saloanele elegante de la L’Entrecote de Paris, dar și la cele întinse pe trotuar. Zaraza știa că sâmbătă seară centrul răspândea mai ușor unele evenimente decât seratele Societății de cultură și literatură de la Capșa, organizate de protectoarea sa, Martha Bibescu. Întâlnirile de la celebrul restaurant erau mai dificile decât serata de terminarea liceului.
De aceea, înainte de a pleca de la hotelul Le Crillon, se uitase lung în oglindă, potrivindu-și pentru a zecea oară cutele rochiei roz, cu fundă mare de catifea neagră pe spate, și, cu o ultimă vizionare pe care o aruncă din ușă, se privi întreagă în cadrul oglinzii din salon, schițând un surâs vag de melancolic, plin de orgoliu. Părea fericită alături de artistul vieții sale.
Lângă Vasile Cristian era mereu liniștită. Din depărtare, zări luminile Turnului Eiffel, apoi, apropiindu-se, prinse vag o frântură din cântecul orchestrei. Privind printre mese, gravă și preocupată, lăsându-se să alunece în discuțiile cavalerului său, Cristian, fata aruncă nonșalant o privire nedefinită tuturor celor care păreau că se îndreptau grăbiți către Sena.
- Detalii
- Scris de: Liliana Gabroveanu
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
& Chițulica
Oare cine este Chițulică? Este șoricelul ce a poftit la telemea....vorba vine.
Simțise de ceva vreme că frigul năpraznic se va apropia curând. Și ce și-a zis?
- "Ia, să pândesc fereastra, că cine știe? Poate se va deschide.."
Și așa s-a întâmplat.
Subsemnata n-a băgat de seamă că un musafir nepoftit, adică musiu Chițulică, s-a furisat în casă. Apoi tiptil și fără zgomot, se piti după niște sacoșe, apoi a-ncremenit.
Târziu, în noapte, niște crănțăneli, din acelea gospodărești, se auziră tocmai de la tocul ușii....
Am sărit ca arsă...Apoi mi-am zis....am visat, sigur mi s-a părut.
După ce s-a așternut liniștea, alte foșnituri și ceva lăbuțe repezi pe parchet se deslușiră clar ....Deh, șoricelul capitulase definitiv în fața tocului solid.
- Detalii
- Scris de: Liliana Gabroveanu
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Carmen privea micul petic de verdeaţă.
Sosită de curând din mediul betoanelor încinse şi din atmosfera marii metropole, poluată excesiv, acum se bucura de viaţa la ţară, în stil rezidenţial. Curte mică, drum de servitute.
O schimbare majoră. Multe puncte pozitive dar şi negative. Un soi de izolare, de arest la domiciliu autoimpus, o văgăună în care taxi te cam arde la buzunar.
A refuzat chiar şi televizorul, ca atmosfera de purificare să fie totală. Conştientă că această pauză binevenită nu va mai dura la nesfârşit, schiţase planuri frumoase de viitor. Pentru că nu se simţea bine în pielea ei fără acţiune.
În grădina de douăzeci de metri pătraţi crescuse iarbă înaltă, o salcie şi câteva legume, puse de distracţie. Nu a urmărit vreun scop anume ci doar un joc de-a oaza de verdeaţă, ca să observe cum din floare iese rodul până la pârguire. Un fel de ikebana cu legume.
- Detalii
- Scris de: Liliana Gabroveanu
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Îl stiti pe Razvanel? Baiatul vecinilor mei, tare drăguţ şi mai ales tare zburdalnic. Sa va postesc….
Într-o dimineaţă, mergând la piaţă, m-am întâlnit pe drum cu mama lui.
Fiind mame de băieţi, am intrat în vorbă, de una, de alta şi bineînţeles despre copiii noştri.
Vecina, puţin îngrijorată, a ţinut să mă întrebe cum se descurcă la şcoala al nostru. Apoi mi-a povestit şi ea la rândul ei despre băiatul lor. Că nu-i stă mintea decât la joacă.
Acuma, spuneti si voi! Care copil nu se gandeste doar la joaca?
I-am zis că totul se face cu răbdare şi că ar fi bine să-l ia cu binişorul. E de-abia în clasa întâi, de ce îşi face griji? În viitor, sigur va progresa, fiecare îşi are ritmul lui de învăţare.
După prima vacanţă de vară, m-am trezit că sună la uşă chiar vecina mea. Voia să-mi povestească noutăţi şi a ţinut să-mi spună că am avut dreptate în privinţa lui Răzvan. De aici s-a născut această istorioară, drept pildă pentru părinţii de băieţi...
- Detalii
- Scris de: Liliana Gabroveanu
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Sunetele calde ale violoncelului sunt răvăşitoare. Amelia parcă s-a îngemănat cu instrumentul. Când studiază, nimic nu o mai poate despărţi de violoncelul care îi este cel mai bun prieten, cel mai iubit refugiu de când Cezar nu mai este lângă ea. Muzica ce odinioară i-a unit, acum i-a despărţit. Amelia se pregăteşte pentru concertul programat de multă vreme. Din când în când îşi verifică acurateţea sunetelor cu ajutorul bătrânei pianine. Repertoriul a fost ales special, mulat pe sufletul ei din care simte nevoia să scoată toată durerea adunată de câteva luni încoace. Concertul de Elgar. Încă nu s-a hotărât la un ancore.
- Amelia, nu vii la masă? se aude o voce autoritară de la bucătărie
- Nu, mamă, mai târziu. Să termin ce mi-am propus pentru azi.
Fata se îndreaptă către pick-up. Jacqueline du Pre este modelul spre care tinde ca interpretare. Vrea să ajungă aproape de execuţia ei perfectă. Reporneşte concertul la pasajele dificile.
- Hai, Amelia, că se răceşte pizza!
- Detalii
- Scris de: Violeta CÎMPAN
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
“Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute…”
Cred cu tărie în miracolul rugăciunii!
Cred cu înverșunare în puterea iubirii!
Cred neclintit în victoria binelui!
Cred cu toată ființa în frumusețea blândeții!
Cred în oamenii altruiști, buni, blânzi, iertători, capabili de iubire, pentru că ei sunt cei mai frumoși oameni!
Cred în Tine, Doamne și îți mulțumesc pentru cum m-ai creat, pentru rolul pe care mi l-ai încredințat, pentru că exist să trăiesc pe acest pământ minunat!
- Detalii
- Scris de: Ion Dulugeac
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Când mă gândesc la tinerețea mea, petrecută la poalele Munților Carpați, o asemuiesc cu ce se petrecea într-un stup ca cel pe care îl aducea deseori la noi în curte moș Anghel, prietenul cel mai bun al bunicului. Erau prieteni de când fuseseră împreună în armată, fiind combatanți și colegi de front în Primul Război Mondial.
Tânărul Bujor privea spre grupurile de oameni grăbiți care se foiau pe străzile orașului, în acea dimineață de primăvară târzie, și cei din amintirea sa păreau ca albinele, ducând întruna și necontenit gândurile, trăirile și cunoștințele lor, îmbogățindu-i sufletul.
Se împrietenise cu Petre Bulumac, căruia-i cumpăra de la birtul din colțul străzii câte-o țuică. Îi era drag, pentru că semăna cu bunicul său, Ion. Bărbatul, la fel de uscățiv ca bunicul, curățel și mereu îngrijit, cu haine scrobite, părea mărunțel și mai slăbuț, ca un băiețandru care se îmbrăcase, cu totul întâmplător, în haine de moșneag. Fața îi era arsă de soarele de munte, iar ochii săi încercănați, dar luminoși, priveau precum un vultur din înaltul cerului înainte de atac. Fruntea lată era acoperită de un păr creț, încurcat, cu perciunii cârlionțați și strălucitori.
- Detalii
- Scris de: Liliana Gabroveanu
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
Aceasta nu este o poveste cu zăne şi prinţi. Nici vorbă. Sunt câteva amintiri dragi despre Linda, căţeluşa noastră.
Din păcate, ea nu mai este printre noi. Făcea parte din rasa beagle, acei câini folosiţi la vânătoarea de păsări, vulpi şi alte animăluţe mici.
Când ne plimbam în parc, Linda mă ducea pe unde voia, trăgând energic de lesă. Tot timpul amuşina cu botul în pământ, apoi în aer la orice adiere, îmbătată de sutele de mirosuri ce-i poposeau pe la nari..
Când am luat-o acasă, era un pui mărişor, cam de vreo cinci luni. Citisem într-o carte că cei din rasa ei sunt câini blânzi, iubitori şi foarte jucăuşi. Prin urmare, am sunat la uşa stăpânei căţeluşilor cu multă convingere.
- Imediat! mi-a răspuns o doamnă, cu o figură veselă şi primitoare. M-a poftit să mă aşez pe o sofa, într-o încăpere pardosită cu gresie. Pe podea erau înşirate peste tot castroane, jucării şi tot felul de oase ...
Dintr-odată, uşa dinspre grădină se deschise şi năvăli, precum o herghelie de cai sălbatici, mama Wendy şi puii ei, vreo trei la număr. Doamna îmi spusese că Linda era singura ce rămăsese fără stăpân.
Cum mă văzu, Wendy sări pe sofa lângă mine. I-am întins mâna iar ea îşi puse botul în palma mea, semn că voia să ne cunoaştem. Apoi, îşi împinse spre mine creştetul capului, ca să o mângâi.
- Detalii
- Scris de: Marinela Belu-Capşa
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Un zâmbet îmi brăzdează faţa de fiecare dată când îmi amintesc de prima mea întâlnire cu un băiat, într-o vacanţă de vară. Eram acasă la părinţi, în micul sat din Câmpia Dunării, sat cu uliţe drepte, încât vedeai totul de la un capăt la altul al comunei cu casele ei albe, curate, în faţa cărora ţăranii aveau grădiniţe cu flori sau cu răzoare de zarzavat.
Venise în satul nostru un tânăr din Craiova, în vizită la nişte rude şi, într-o duminică tare călduroasă, l-am cunoscut la horă. Pe atunci eu aveam vreo cincisprezece anişori. În faţa Căminului Cultural, veneau lăutarii satului şi cântau cu foc, iar flăcăii şi fetele se prindeau în horă sub privirile femeilor şi ale bărbaţilor strânşi în grupuri, curioşi să vadă cine mai vorbeşte cu cine. Fetele se plimbau în cerc, aruncau ocheade în stânga şi-n dreapta, aşteptau să fie luate la dans. Atunci se făceau aranjamente şi-şi dădeau întâlnire cu băieţii seara, la fântână. Când se întuneca bine şi oamenii intrau în case, se auzea câte un fluierat discret şi toţi ştiau că fata lu` cutare e chemată la gard să vorbească. Ea lua repede găleata şi pleca să aducă apă. De multe ori însă, de Rusalii în special, fetele erau furate şi duse la casele băieţilor, ca să se mărite mai repede, fără voia părinţilor. Mare zarvă era în tot satul, « Auzişi, fă, că a lu` Peşte a furat-o p-a lu` Neajă, să vezi bătaie ! ». Dar se împăcau repede şi, după tocmeală, puneau de nuntă.
- Detalii
- Scris de: Violeta CÎMPAN
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
E atât de frumos când simți puterea lui Dumnezeu, e minunat să crezi în El și în toate minunile Lui, e minunat să fii recunoscător pentru viața ta!
E atât de frumos când te trezești în zori și poți să te bucuri de încă o zi!
E atât de minunat să poți iubi, să te îndrăgostești, să-ți pleci capul pe umărul celui drag și să știi că inima lui bate și pentru tine, să te simți iubită și să petreci timp cu el!
E atât de frumos când poți să te bucuri de singurătate, armonizându-ți viața, găsind bucurie în liniștea care de multe ori te împresoară sau în alte preocupări care te fac să tresari și să te bucuri.
E atât de frumos când ai copii, să le observi evoluția, să te emoționezi de gesturile lor, să te cauți în ei și să găsești asemănări cu tine, cel ce ai fost cândva copil, apoi să te bucuri când ei reușesc mai mult decât ai reușit tu!
E atât de frumos când nu ai copii să poți bucura pe cei orfani, să te bucuri de bucuria celor pe care-i cauți și de care te îngrijești.