După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Doina DABIJA
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 3
Noiembrie. O lună rece și ploioasă, în care vântul se plimba nervos pe străzi ca un bărbat care s-a certat cu soția.
El stătea ca-n fiecare seară cu aripile-n ploaie, și-l aștepta pe acel pe care Dumnezeu i-l încredințase încă de la naștere.
Omul intra în fiecare noapte într-o cârciumă, de unde ieșea abia spre zorii zilei. Îngerul îl aștepta în fața acelei clădiri de fiecare dată, el neputând să intre într-un astfel de loc, unde urâții pământului se bucurau, cântau și se lăudau cu nerușinare despre destinele lor reușite.
Plângea, iar lacrimile lui nu se deosebeau de picăturile de ploaie ce cădeau cu putere de sus. El nu putea interveni în alegerile acelui muritor, pentru că așa îi lăsase Dumnezeu pe oameni pe pământ, liberi să aleagă binele sau răul, păcatul sau nepăcatul.
- Detalii
- Scris de: Doina DABIJA
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 4
Iată că fraza „celebră” rostită de preşedintele Igor Dodon a monopolizat toată ţara. Oriunde te-ntorci şi cu oricine te-ai întâlni: copii, tineri, bătrâni, toţi au început să folosească această expresie în semn de glumă sau, şi mai rău, o întrebuinţează ca pe un răspuns firesc. Şi nu se îngrijorează niciunul că această frază nu este doar una greşită, dar e un răspuns dat de inculţi. Dar pe lângă aceasta, mai este una la fel de populară, e întrebarea „Da’ di şi?”. Aşa că, atunci când îl întrebi pe vreunul:
– De unde eşti? Acesta îţi răspunde:
– Da’ di şi? Sau la întrebarea:
– De ce nu crezi că eşti român? Acesta-ţi răspunde:
– De-atâta!
– Ai citit vreo carte de istorie?
– Da’ di şi?
- Detalii
- Scris de: George PETROVAI
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 3
Motto:
Incendiile colosale
din Australia uscată,
arată că omul modern
este ființa obsedată
doar de-acel bine aparent
cu un efect devastator,
ce viața pune în pericol
prin al neomeniei spor.
Este vizibil pentru orice persoană cu scaun la cap că omul civilizat (sic!) și acultural al zilelor noastre s-a ales de pe urma progresului tehnico-științific nu doar cu mai multe automate întru satisfacerea triadei consum – comoditate – confort, dementa „lege” a transformării sale într-un desăvârșit robot jovial, ci și cu acele inevitabilo-detestabile însușiri (ipocrizie, minciună, lăcomie, trăncăneală, lingușeală, cruzime etc.), grație cărora el se războiește necontenit cu mediul natural și izbutește să se integreze, cu sinistra faimă de descurcăreț, în cele mai distorsionate și mai corupte medii sociale.
Citește mai mult: Prăpădul de la antipozi trimite omenirea-n corzi
- Detalii
- Scris de: Adrian SIMEANU
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 4
I-am întâlnit de Ziua Culturii Naționale. În Pitești, la Teatrul ”Davila”. Pe a cărui scenă craioveanul Emil Boroghină a recitat versuri nemuritoare d-ale lui Ovidiu și Eminescu. În show poetic de ținută și sensibiltate, neîndoios. Întrutot binevenit, la centimă chibzuit. Emil, societar și, cândva, director al ”Naționalului” doljean ni-l promisese deunăzi și s-a ținut de cuvânt. Rostind cuvinte duium din scrierea pătrunzătoare, încântătoare a celor doi stihuitori de rang planetar. Deloc la voia-ntâmplării alăturați în această acțiune selectă de amintire, slăvire a lor, deplin meritată. Și-a frumseții fiorului liric nepieritor ce-i ține țintuiți în eternitate, măreț...
Oaspele oltean s-a achitat onorant de sarcina asumată. Preț de două ceasuri dezvăluind nouă, nici că se poate mai nimerit, din poezia de soi. E făcut pentru asta și s-a pătruns de ea, în ani, adecvat. Acuma, și-n suflet de fani adânc pătrunzând-o. Drept care, nemișcat am stat și l-am ascultat. Mult m-am bucurat căci m-a luminat. Știind cum să intoneze, spusa făcând să vibreze. Publicu`, să jubileze. Altfel spus, catharsis iscând. Benefic incontestabil ”pentru minte, inimă și literatură”. Pentru cultura tot mai necesară, da` tot mai puțină pe plai mioritic. Păcat că unele-n sală frecat-au acerb, stupid telefoane, în loc să soarbă alesele vorbe, civilizat. Că astfel de ocazii nu-s cotidiene...
- Detalii
- Scris de: Adrian SIMEANU
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 3
Dan Vladimir Andrei Aldea, mai exact. Mare muzician, care-a dat rockului autohton o altă dimensiune. Împingându-l izbutit spre progresiv și propulsându-l, cu ”Sfinx”, pe locuri de vârf în clasamentele vremii. În minți și-n inimi nenumărate. Deschise, pe bună dreptate, acestui amestec sonor de excepție, nepieritor...
Trebuie precizat că nu doar vioara și chitara aflatu-s-au în panoplia instrumentală complexă a tânărului bucureștean. El arătându-se-n lume și ca vocalist, aranjor, compozitor inspirat. A scris muzică de film și de teatru remarcabilă. A colaborat cu alți interpreți de gen ori de folk și i-am urmărit pe viu unele concerte înainte de expatriere. Lucra pe corzi deloc simplist și c-o dibăcie de invidiat. Solourile sale impresionând prin amploare și ingeniozitate. Cu Bibi Ionescu, Toroimac, Enache, Cernea și alții atâția a suit pe scene pân-a plecat în Occident. Unde s-a așezat la pupitre tehnice, în studio, și a lucrat la imprimări, profesionist...
Citește mai mult: Muzica zilelor noastre | S-a dus și Aldea...
- Detalii
- Scris de: Adrian SIMEANU
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 3
Da, fu Paganini. La nivel înalt. Chiar foarte înalt. Fincă Răzvan Stoica i-a cântat acestuia, la Ploiești, un concert la superlativ. Antologic, memorabil, impecabil, admirabil. Avui ferice imbold când am decis să merg la filarmonica urbei. Spre a-l revedea, reauzi pe acest tânăr violonist care-aduce fală României pe mapamond. Are rară măiestrie pe strune. Virtuozitate aparte. Dăruire profundă miilor de note, cel puțin în cazu` de față. Strânse-n minte impresionant. Și oferite cu entuziasm și pricepere fără limite. Întru satisfacția enormă de la sfârșit și ropotele de aplauze clar meritate pentru prestația sa...
Am fost atent peste poate, doar-doar oi simți vreo ezitare, eroare. Ceva disonant, defazat, nepotrivit nuanțat. Mai ales c-a și dirijat. Ei bine, nimic, oameni buni. Totul a mers grozav. A ținut orchestra-n mână la fix, i-a transmis energie din plin, a condus-o după nevoi și i-a stat în față cu cinste.
Citește mai mult: Muzica zilelor noastre | Chiar fu Paganini?
- Detalii
- Scris de: Doina DABIJA
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 3
Îl vedeam la poarta bisericii în fiecare duminică. Avea mereu mâinile pline de răni şi păreau îngheţate şi-n toiul verii. De parcă frigul i s-a împlântat atât de mult în oase încât îl purta oarecum resemnat sau ca pe-o parte din el. Dar ceea ce impresiona cel mai mult era zâmbetul lui. Zâmbea la toată lumea. Şi apoi îi conducea cu privirea pe toţi enoriaşii care intrau pe poarta bisericii, de parcă şi-ar fi însemnat undeva într-o agendă prezenţa fiecăruia. Iar iarna se ascundea într-un colţ al lăcaşului, ca şi cum nu voia să fie observat de nimeni. Sau parcă i-ar fi fost ruşine să cerşească şi acolo. Dar şi zâmbetul cu care mă obişnuise lipsea. Numai în colţul ochiului am putut să obvserv o lacrimă de sticlă, care îngheţase de dimineaţă, de ieri sau cine ştie de când... Şi abia acum între icoane urma să se dezgheţe, adusă ca pe un dar lui Dumnezeu. Şi brusc mi s-a făcut ruşine. Pentru că trecem pe lângă astfel de oameni în fiecare zi, dar nu-i observăm. Sau, dacă-i întâlnim, ne ferim de privirea lor şi grăbim pasul, ca nu cumva să fim părtaşi la suferinţa lor. Însă unii dintre aceştia au mai mult de oferit decât noi: mulţumire, credinţă şi lacrimi.
- Detalii
- Scris de: Nicolae DABIJA
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 3
În anii de după război au poposit la noi în localitatenişte şefi din centrul raional.
Au adunat tot satul, cu mic, cu mare.
Unul dintre cei veniţi, cu pistolul bălăbănindu-i-se la şold, a întrebat:
– Oameni buni! Ian să ne spuneţi cine de la dumneavoastră din cătun e cel mai mare derbedeu, pute de leneş, beţivan fără pereche, e târâie-brâu, bătăuş şi aşa mai departe?
– Dar la ce v-ar trebui să ştiţi? l-a ispitit un bătrân.
– Vrem să-l numim preşedinte de colhoz.
– Apoi cutare…, şi-a amintit un sătean de un trândav notoriu, hoţ de găini, care nu se mai trezea din beţie cu lunile.
- Detalii
- Scris de: Doina DABIJA
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 3
...Aici timpul e tânăr şi bătrân. Nu are început şi nici sfârşit. Aici zidurile au fost martori la anii tăi tineri şi ţi-au încălzit sufletul. Aici totul îţi aminteşte de tine... până şi peretele plin cu însemne, când ai încercat pentru prima dată să-l desenezi cu pixul. Şi raftul cu aceleaşi cărţi, şi peretele cu aceleaşi icoane, martore şi ele la toată copilăria ta. Care nu de puţine ori parcă te-au mustrat sau ţi-au zâmbit, când ai ştiut să te rogi la ele, chiar şi cu o singură privire. Aici fiecare zi a fost cea mai bună, fără să te gândeşti că mâine s-ar putea să nu mai fie la fel de bună. Pentru că timpul dintre aceşti pereţi e şters din calendare şi orice clipă e ca o pasăre care se-ntoarce mereu la cuib, revenind din nou la tine. Aici nu vrei să creşti mai mare şi nici părinţii să îmbătrânească. Mama ţi se pare cea mai frumoasă mamă, iar tata – omul cel mai bun. Şi atunci, nu faci decât să colecţionezi toate cuvintele bune pe care le-auzi. Ca mai apoi, să le poţi scoate din amintire, şi cu ele să învingi tristeţile lumii. Aici îmbătrâneşti, dar nu te simţi bătrân. Decât atunci când o regăseşti pustie... Abia în acele clipe îţi dai seama că timpul a îmbătrânit şi el, iar lucrurile care cândva te-au ţinut minte te-au uitat şi ele...
- Detalii
- Scris de: Nicolae DABIJA
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 3
Gara noastră era mică, încât trenurile nu opreau niciodată. Totuşi, prin 1944 sau 1945 a oprit un tren. Şi din el au coborât doi militari: unul în haine de ostaş al armatei române şi un altul – în uniformă de soldat al armatei sovietice.
Cei doi se numeau Gheorghe şi Vasile Cotu, erau fraţi între ei şi verişori cu tata.
În copilăria mea veneau câteodată, pe cărări diferite, în ospeţie la noi, dar nu i-am auzit niciodată vorbind unul cu celălalt.
De ce?
Cei doi fraţi luptaseră în ultimul război în două armate inamice.
Se ştie că în 1941 în Basarabia noastră au avut loc nişte mobilizări generale.