După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Nicolae DABIJA
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 0
Toată viața mea am fost considerat, de cei care nu ne iubesc neamul, un extremist.
Pentru că respir.
Pentru că rostesc cuvinte.
Pentru că eu cred în Dreptatea Lui Dumnezeu.
Pentru că-i spun pe nume neamului meu. Pentru că țin la valorile lui. Pentru că i-am urât pe cei care-l urăsc. Pentru că nu i-am aplaudat pe cei care l-au pus la zid, deportat, disprețuit, care l-au vrut slugă veșnică, i-au demolat bisericile, i-au smuls limba din gură, i-au ars cărțile, i-au mutilat conștiința.
Pentru că țin la Adevăr.
Din păcate, la noi Adevărul mai e considerat „extremist”.
- Detalii
- Scris de: Cornel Simighian
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 0
Sunt mai multe, chiar foarte multe, cărți la care țin, poate și pentru că le-aș mai reciti, din când în când. Nu doar Ilf și Petrov, să mai fac o burtă de râs, ci și tratatul de dezinformare al lui Volkoff, din cu totul alte motive… Simplu. Din alte motive…
Donc, un creștin alerga besmetic, ca luni, către locu lui de muncă, un loc nespectaculos, chiar tern și neatractiv, cu un șef nașparliu, cam ne…, nici de nevastă, nici de amănți, asta e, nimeni nu e perfect, la vie s en va. Da în piața publică, în buba târgului, în Piața Unirii din Iași să spunem, da poate fi oriunde, alt creștin se dădea în spectacol, moca, sătea cocoțat pe terasa unui hotel, să-i spunem Unirea, amenințând că gata, se aruncă, nu se mai poate, până aici frate, gata. În piață, lumea ca lume, gură cască, poliție grămadă, pompieri buluc, salvări cât cuprinde, smurduri la greu, presa fleașcă de entuziasm că se mai leagă un subiect mai erect (un foto mai șmenozit urla la el, aide bre, te arunci ori nu, că am treabă, am o nunță pe țeavă, diseară și musai să mă dreg cu ceva, ce te tot încoiești?), ceva drojdari de cursă lungă, încă nedezmahmuriți da pe drumu cel bun, la pariu de-o votcă mică, se aruncă sau nu ciumpiliticu?
- Detalii
- Scris de: Iulian Barbu
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 0
Poezia există acolo unde există viaţă dată de Dumnezeu fără de care nu poate exista nici mitul.
Totul e compus din poezie,cuvânt,sunet dar şi lumină cerească căci fără ea
n-am putea citi,învăţa,recita poezie şi picta.
Vântul prin sunetul pe care-l scoate printre frunzele copacilor e sursă de poezie.Curgerea apei de asemenea care simbolizează scurgerea vieţii şi a timpului se constituie în adevărate semnificaţii poetice.
Natura Pământului pe care oamenii o distrug pe zi ce trece e o grandioasă sursă pentru ceea ce numim noi vers memorabil,dar totul presupune gândire şi viaţă.
Iubirea Mântuitorului pentru oameni e un adevărat tezaur literar.
- Detalii
- Scris de: Adrian SIMEANU
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 0
Clujean, sibian. Azi, bucureștean. Mort după pian. La fel după jazz. Îmbinându-le cu folos și zelos pe-amândouă. În interpretări rafinate, elegante, pregnante constant. Deoarece Mircea are-ntr-însul știință și pasiune din plin pentru gen. Umblă pe clape cu-atâta dăruire, îndemânare, spontaneitate și lejeritate încât copleșește. Uimește și convinge că jazzu`, mai tânăr, stă față-n față la masă cu simfonicu` multicentenar. Preluându-l ades în știmele sale ingenios, radios. De unde și simfo-jazzu` select, tot mai căutat în zilele noastre...
- Detalii
- Scris de: Adriana Iordan
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 0
Marţi, 3 Martie 2020, Conferinţele BookLand Evolution (ediția a 7a) demarează la București cu 7 speakeri excepționali. Înscrierile online au depășit deja așteptările, tinerii dorind să se lase inspirați de recomandările acestora în a-și îndeplini visul.
Sute de liceeni și studenți sunt așteptați marți, 3 Martie, în București la Teatrul Nottara – sala Horia Lovinescu (Bd. General Gh. Magheru nr. 20, sector 1), în intervalul orar 09:30-13:00, pentru a asculta și a interacționa cu profesionişti consacrați, veniți să-i încurajeze să îmbrățișeze educația și să-și alcătuiască un sistem corect de valori și referințe.
Conferințele BookLand Evolution din București (val primăvară) îi aduc în prim plan pe: Maia Morgenstern, Puya, Andreea Roşca, Raed Arafat, Liviu Mihaiu, Andrei Păunescu şi Gabriel Diaconu.
Citește mai mult: Ce mi-ar plăcea să fac pentru tot restul vieții mele fără să mă plictisesc?
- Detalii
- Scris de: Cornel Simighian
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 0
Putem constata într-o linişte anorexică, bine tihnită, cum că starea de alienare cuprinde discret dar temeinic, într-un soi de bulimie generală, şi domeniile strict existenţiale ale vieţii prozaice, de zi cu zi, de coşniţă şi paporniţă. Doar cine nu a mai călcat cu talpa prin piaţă, cine nu mai ştie nici măcar cam cît mai costă o pîine, nu realizează maniera paradoxală în care au decolat / decalotat preţurile. Cum putem explica altfel faptul că ciupercile costă mai mult decît pulpele de pui, că strugurii sînt mai scumpi decît vinul, că apa minerală e mai preţuită decît laptele, iar ouăle de avicola sînt mai scumpe ca alea de „ţăran”? Ori că, în pieţele noastre, pînă şi salata verde e importată din Italia, spanacul e nemţesc, cartofii vin din Austria, guliile din Olanda, castraveţii din Grecia şi roşiile, tradiţional deja, din Turcia. Bine măcar că exportăm şi noi banane, naturalizate din Ecuador, în Basarabia. Cei care mai facem piaţa, de-o coşniţă modestă, aşteptăm sa apară un aflux masiv de urzici prietenoase din Ungaria şi ceva ştevie neaoşă din Polonia, că tot sîntem în Postul Mare. Deşi ca să ţii un post creştinesc, cum se cade, trebuie să fii cel puţin parlamentar, la veniturile oficiale. S-o tot duci cu produse vegetale, cu şniţele din soia în sînge, ceva humus tradiţional din năut eco adus cu greu din Albania, lîngă un cuş-cuş cuşer din Maroc, o fi extrem de sănătos, cum ne spun nutriţioniştii, dar e destul de costisitor.
- Detalii
- Scris de: Adrian SIMEANU
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 0
Muzician în floarea vârstei. Gălățean, constănțean. Născut, nu doar făcut, pentru cânt. C-o voce grozavă. Puternică, școlită, strunită la fix. Lipsită de ezitare. Pătrunzătoare neașteptat. Cuceritoare imediat ce-o auzi interpretând fără greș...
Îl reascultai p-al ei posesor de curând. La cunoscutu` teatru piteștean ”Alexandru Davila”. În spectacol de estradă. Cu melodii, canțonete celebre. Niciuna pierzând frumusețea, savoarea și farmecul originar în variantele oferite de oaspele real talentat. Cu acuratețe, finețe, naturalețe. Cu dragoste vădită pentru partituri ce înfruntă anii peren. Cu dăruire, decență, respect pentru actul artistic chemat a-l făptui adecvat. Profesionist, adică, de necontestat. Atrăgând, pe bună dreptate, aplauze lungi, total meritate. Și speranța-mi de-a-l reîntâlni pe la filarmonici. Pe-ale căror scene ar face, neîndoielnic, furori...
De-accea, voi sta cu ochii pe el negreșit. În sigur câștig de l-oi revedea cât mai des posibil. Niște arii de operă nemuritoare, îndeosebi, mi-ar plăcea să-l aud cum glas le dă măiestrit. Făcându-mă să vibrez și mai fericit. Astfel de-o să fie, megabucurie!
- Detalii
- Scris de: Ionut Caragea
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 0
Mai țineți minte când vă vorbeam de ultramediocrul Ioan Moldovan, cel care a luptat vehement pentru combaterea celor care au tras semnale de alarmă cu privire la neregulile din lumea literară (vezi cazul denigrării excepționalului critic Ion Simuț) și a premiat scriitori cu influență din cercurile favorizate, aplicându-se principiul reciprocității? Cel care a fost un model excepțional pentru cei de la București, slujindu-le ca un adevărat locotenent? Cel care a fost nominalizat la premiile Mihai Eminescu absolut nemeritat, în timp ce poeți cu zece clase peste el nici măcar nu au fost reținuți pe lista nominalizărilor, chiar dacă au fost propuși? Cel care a fost aspru criticat de Virgil Podoabă pentru neregulile de la Familia, despre felul cum circulă banii, despre costuri, încasări, despre munca directorului în comparație cu munca redactorilor? (vezi cotidianul Crișana, 18 iunie 2019) Cel care a trucat concursul pentru reangajarea redactorului-șef, Traian Ștef, la revista Familia? (vezi ziarul Bihoreanul, 22 iulie 2019) Cel care, dacă nu ar fi avut funcția pe care o are la Familia, ar fi fost un mare anonim al literaturii române?
- Detalii
- Scris de: Adrian SIMEANU
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 0
...și unu` dintre ”zugravii” ei. Frank Sheeran Irlandezu`. Că irlandez era de neam. Un uriaș trecut cu bune isprăvi prin război. Da` și c-o artrită ce l-a făcut să sufere dur la bătrânețe. Și, poate, să se și căiască, date fiind păcatele-i multe în branșă. Chiar să mărturisească până la urmă câte ceva important autorului cărții*, fost procuror, anchetator, apoi al său avocat. Care i-a cucerit încrederea și l-a determinat cu tact, stăruitor să dezvăluie pe larg cum ”zugrăveau” la necesitate. Cu alte cuvinte, cum avertizau sau eliminau. Orice inconvenient, neascultare, trădare, impediment. Chiar, se pare, și sus de tot. Dallasul, rămas în anale, din nefericire...
Crima organizată a dat de furcă Americii substanțial.
Citește mai mult: Cartea zilelor noastre | Mafia americană...
- Detalii
- Scris de: Nicolae DABIJA
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 2
Unii colegi îl compătimesc pe Ion Ciocanu.
Dânşii consideră că el n-a avut copilărie. Copilărie literară, obligatorie pentru cineva care bate la porţile creaţiei.
Ion Ciocanu s-a născut bătrân. Eram elev când i-am citit recenziile, studiile, eseurile. Şi mi l-am imaginat moş în vârstă, care se răsteşte cu blândeţe la scriitori pentru că aceştia habar n-au unde se pune virgula şi cum se scrie poezie bună.
În 1966, când am păşit pragul universităţii, am descoperit că era mai tânăr ca noi. Sau – părea cu mult mai tânăr. Când începea să ne vorbească de tainele literaturii, îşi îngroşa special vocea, ca să-l credem de-o seamă cu alţi profesori, care nu puteau să predea literatura, pentru că n-o iubeau. Ciocanu o iubea. A fost cel mai bun profesor de la litere. El ne preda astfel realismul socialist, ca să ne fie scârbă de acesta şi să scriem altfel de cum se scria atunci.
Când s-a descoperit că lui Ciocanu nu-i plac cărţile proaste şi nu-i laudă pe condeierii care nu cunosc gramatica, a fost alungat de la catedră.