După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Mihaela Loredana Mușetescu
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 3
„Dragostea pentru țara natală nu poate fi impusă, ci, ca orice altă iubire, ea trebuie să fie o bătaie spontană a inimii, aidoma celei care-i unește pe îndrăgostiți, pe părinți de copii, pe prieteni între ei.” (Mario Vargas Llosa)
Iubești România nu doar de zile festive, o iubești cu dragoste constantă, iar traiul aici sau re-venirea de câte ori ți se face dor ar trebui să fie o necesitate, o chemare căreia îi reziști cu greu, până la imposibil. Dar, și îmi pare rău că există acest „dar”, pentru că o iubire ar trebui să fie necondiționată, uneori, oamenii din această țară mă uluiesc până la dezgust. Și ai două posibilități de a le răspunde: indiferența (gen, mult prea-utilizatul „nu dau curs...”) și implicarea (le răspunzi cu aceleași arme). Exemplul meu este din sfera „relații sociale”, mai concret relația vânzător-client, ipostază în care cu toții ne aflăm foarte des, de câteva ori pe zi chiar.
Am vrut ieri o floare albastră pentru a decora fotografia lunară cu retrospectiva lecturilor din luna care a trecut în spiritul sărbătorii naționale. Aveam acasă deja o crizantemă galbenă, am luat o garoafă roșie și, cum doamna de la care am luat garoafa roșie nu avea flori albastre, am trecut strada să verific și la cealaltă florărie.
- Detalii
- Scris de: Doina DABIJA
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 3
Acum ceva timp cineva mi-a mărturisit că este un om credincios, dar are o frică: aceea de a săruta icoanele. Mai exact îi este teamă să-și apropie buzele de ele în urma altora. Nu am reușit atunci să-i răspund, pentru că nu m-am gândit niciodată că în mintea unui credincios ar putea să existe o astfel de suspiciune: că un simplu sărut l-ar putea îmbolnăvi. Însă între timp am asistat nu o dată la întâmplări similare, observând cum anumite persoane vin la împărtășit cu lingurița de-acasă sau o aduc pentru copiii lor, tocmai din suspiciunea ca aceștia să nu se molipsească de vreo boală. Dar mă întreb: ce fel de credință mai avem, dacă venim în casa Domnului cu frica de-a ne îmbolnăvi? Trist. Pentru că icoanele, pentru noi, credincioșii, nu-i reprezintă doar pe Dumnezeu și Sfinții Lui, dar acestea sunt în primul rând vii!
Și apoi sărutul lor este un semn de dragoste și respect, așa cum îl avem și față de părinții, frații și surorile noastre.
- Detalii
- Scris de: Adrian SIMEANU
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 1
...mi-au luat piuitu`, stimați cititori. Cu ”Familia Addams”, americană sadea. Excentrică, originală cu siguranță. Înclinată nițel către horror. Pentru atmosferă. În carte și film, la-nceput. Apoi, și mai glorios, într-un musical faimos. Adaptată astăzi, în chip fructuos, la ”Excelsior”. În formă autohtonă, pe plai cu mior. Harnicu` Răzvan îmbinând nu-n van teatru, măști, muzică, dans într-un show baban. A făcut regie, costume, coregrafie, la fix. Sclipitor, cuceritor, realmente uimitor. Scenografia, nemaipomenită și ea. Realizatoare, demnă de un premiu, Simona. Costi, la lumini cu perfect efect. Ca să nu mai zic de team-ul actoricesc. Lucian, Camelia, Ana și Matei, familia Addams. Pe lângă ei, Radu, Aida și Mircea. Ori cei trei Beineke, veniți la pețit, din Ohio. Adică Doru, Maria și Dan. Nu uit nici strămoșii că au relevanță: Iulia, Andreea, Loredana, Dan, Alex și Ovidiu. Tineri toți, entuziaști. Născuți pentru comic, vădit. Jucând, cântând și dansând, condiție fizică lux etalând. Dăruire, însuflețire, pricepere țais arătând. Un tot unitar sudat și rodat. Umorului negru dedat experimentat.
Citește mai mult: Teatrul zilelor noastre | Mazilu și-ai lui...
- Detalii
- Scris de: Doina DABIJA
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 3
Există printre noi oameni cărora nu li se aud pașii... Oameni a căror simplitate te face să te rușinezi. Care nu se laudă cu faptele lor. Oameni care și atunci când tac vorbesc. Pentru că chipul și faptele lor spun mai mult decât cuvintele. Aceștia știu să iubească sincer, și nu doar pe acei apropiați lor, dar pe toată lumea. Ochii lor sunt plini de blândețe, răbdare și bucurie. Și există oameni care pur și simplu nu pot iubi. Iubirea fiind prea mult pentru ei. Și atunci te întreb: de unde lipsa ei în inima lor, dacă au primit și ei aceeași dragoste de la părinți, frați, rude, prieteni. Dar între timp, pentru că n-au fost așa dintotdeauna, au învățat doar să absoarbă iubirea celorlalți, dar nu și s-o ofere.
De parcă acest sentiment i-ar încurca să fie fericit. De aceea te doare să-i observi cum urăsc, urăsc fără niciun motiv. Urăsc binele, zâmbetul, bucuria, lumina. Și nu se pot identifica decât cu ura.
- Detalii
- Scris de: Adrian SIMEANU
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 3
Cormoran Blue Strike, mai exact. Fost polițist militar. Veteran de război. Invalid, din Afganistan. Detectiv particular londonez. În căutarea dreptății constant. Robin Ellacot, partenera sa. Dornică de muncă, întreprinzătoare. Tandem redutabil la investigații. Nu ferit de riscuri. Mai eficient decât Scotland Yard. Cazuri d-ăle grele rezolvând tenace. Într-o capitală cu oameni diverși și probleme varii...
I-a adus pe lume, sub pseudonim, J. K. Rowling. Mai precis, Joanne Rowling. Cunoscuta mamă a lu` Harry Potter. Care s-a orientat spre policier. De la un volum la altu`, tot mai inspirat. Crima fiind doar pretext. Ca să-nfățișeze locuri, indivizi, năravuri, moravuri. Obiceiuri și moduri de viață. Politică și dedesubturi fetide. High-life-ul britanic. Dar și decăzuți. Traumatizați, drogați, psihopați. Violatori, șantajiști, ucigași. Traiu` zilnic p-acele meleaguri. Satisfacții și insatisfacții. Opulența și modestia. Aparențele și ce e sub ele. Invidia și răutatea. Setea de răzbunare. Îndeosebi cea de glorie și bani...
- Detalii
- Scris de: Doina DABIJA
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 3
Atunci când Ștefan cel Mare s-a dus să ceară un sfat de la duhovnicul său, Daniil Sihastru, acesta i-a răspuns: „Aşteaptă afară, căci sunt în rugăciune”. Domnitorul Moldovei, nu s-a supărat sau mâniat că un pustnic îşi permite să-l țină la uşă. Nu s-a gândit nicio clipă: „Iată, eu Ștefan, care am câştigat atâtea războaie şi mi se închină tot poporul, sunt umilit de un monah!”
Noi însă, urmaşii lui, ne comportăm de multe ori ca şi cum am fi mai mari decât însuşi Ștefan-Vodă.
Avem o părere atât de bună despre noi încât nu suportăm nici cea mai mică observație. Iar imaginea aceasta mincinoasă pe care o plăsmuim fiecare despre sine, ne ridică pe-un tron înalt, de unde nu mai vrem să coborâm, aşteptând mereu slavă şi cinste de la alții. Dar am impresia că şi-n cazul în care am locui cu un înger în cer, tot am avea probleme. Ne vom certa cu el şi-l vom scoate pe el vinovat de propriile acțiuni.
- Detalii
- Scris de: Doina DABIJA
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 3
Uneori am impresia că acest oraş, atât de drag mie, se stinge încet ca o candelă.
Oamenii odinioară zâmbitori s-au dezvăţat parcă să zâmbească, s-au dezobişnuit să se bucure.
Tot mai mulţi dintre ei, scufundaţi ca şi cum în nişte dialoguri mute sau tăceri zgomotoase, tec pe lângă tine, ca şi cum fericirea, iat-o!, le e de mult prizonieră! Iar unora, glasul le arde, dar n-ar îndrăzni să-ţi şoptească nici măcar un singur cuvânt. Da, cu adevărat viaţa altora ţi se pare întotdeauna mai simplă sau mai uşoară. Aşa li se par şi lor vieţile noastre. Însă dincolo de această perdea ni se ascund toate frământările, pe care le purtăm sub o înfăţişare liniştită, ca să nu fim deconspiraţi. Dar chiar şi aşa, de ce ne-ar fi totuşi atât de greu să ne zâmbim unii altora?
De ce ne-ar fi atât de greu – să nu trecem muţi unul pe lângă altul? Oare bătrânii noştri au avut mai puţine griji? Cum oare au reuşit să treacă peste toate cu bunătate şi zâmbet? Iar noi trăim ca şi cum n-am trăi, ci am locui într-o stepă, unde nu se aude decât un singur sunet: vântul!Şi ne stingem încet, încet ca o candelă căreia i s-a terminat untdelemnul din pahar şi-i rămâne puţin fitil, pentru ultimele licăriri…
Oraş bătrân, zâmbeşte!
- Detalii
- Scris de: Adrian SIMEANU
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 3
Așa i se spunea în Moreni. Fincă mama sa la pâine lucra. Vădind drag de teatru în adolescență, ajunge studentu` doamnei Sanda Manu. Ca, în an secund, să fie ales pentr-un film de top la vremea aceea: ”Reconstituirea”. Cenzurat îndată, c-ar denatura. Comunism neghiob, dictatorial...
De-atunci, viața lui a pendulat între dramaturgie, cinematografie și gazetărie. La acest moment, actor consacrat și apreciat. Manager la ”Comedia” din Centrul Vechi, eficient. Căci pe-a ei scenă se văd lucruri delicioase. Montări super, savuroase. Cu tâlc, umor din abundență. În echipe cu Maia, Horațiu, Filip, Bănică, Teodosiu, Găitan, Vizante, Bisericanu, văru` Săndel și alții la fel. Marcel Iureș, partener în varianta dramatizată a ”Moromeților”. Toca, Mazilu, Dabija, printre regizori. Și câte, câte altele, care mai de care...
- Detalii
- Scris de: Doina DABIJA
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 3
Lumea poeziei este ca un câmp de flori, unde te întâlneşti cu toate trăirile lumii şi unde fiecare gând îl uneşti sub o sigură floare.
Aici îţi permiţi să-ţi desenezi aripi de tărâţe sau să te laşi cuprins de cea mai frumoasă iubire sau de cea mai adâncă tristeţe. Aici stelele se pot aşterne pe pământ în plină zi sau arborii pot avea rădăcinile-nfipte-n cer. Aici te uneşti cu timpul, iar poemul devine aceeaşi rădăcină cu tine. Stai faţă în faţă cu clipa şi cauţi cea mai potrivită rimă. Iar ideile, iată-le! Se ceartă-ntre ele, unele se aştern pe hârtie, iar altele zboară ca nişte fluturi. Şi nu faci decât să cauţi cuvântul. Să-l aşterni acolo unde-i este locul, iar el să se bucure de cel care-l va citi şi-i va da viaţă. Iar din toate, nu ai decât un singur regret, că acest timp nu-ţi ajunge niciodată. Trece ca un nebun, când tu ai încă atâtea de spus…
- Detalii
- Scris de: Adrian SIMEANU
- Categorie: Opiniuni
- Accesări: 3
De niște ani, în Brumar. Un festival argeșean al teatrului de studio și de forme noi. Se joacă, succesiv, pe ambele scene. Timp de zece zile, în această toamnă. Se-adună oameni din țară, de-afară care lucrează-n domeniu. Unii, celebri deja. Alții, vrând a le călca pe urme acestora. Promițători și dânșii arătându-se cert. Ocazie pentru localnici să se delecteze cu niște spectacole demne de văzut. Măcar unele dintre ele, cu siguranță. La fel și cei mici, căci nu-s uitați nici ei...
Toamna asta, fură nouăsprezece reprezentații pentru adulți. Susținute de artiști din Armenia, Ucraina, Moldova, Bulgaria. Apoi, din Arad, București, Brăila, Constanța, Galați, Iași, Piatra Neamț, Sfântu Gheorghe, Pitești. Regizori ca Șerban, Berceanu, Mazilu, Hausvater, Afrim, Bocsardi, Juncu, (ca să numesc doar câțiva) ne-au arătat cam ce pot. Cum gândesc o montare, dac-o reușesc. Dacă transmit printr-însa ceva. Și merg la inima publicului, până la urmă. Că doar ăsta-i rostu` strădaniei lor, în esență...
Citește mai mult: Teatrul zilelor noastre | Se-ntâmplă la ”Davila”