Acasă

- Apoi, venea Crăciunul...îi amintesc mamei.
- Odată, o vinit Crășiunu...Fiind ploi multe, grâul s-o-ncolțât  șî fărina, când o făcut mama colacu, un colac frumos crescut de-ți iera mai mare dragu să te uiți la el, când l-o scos din ler sau cuptor, i-o căzut coja jos, adică  acoperișu...Cum  s-o mai supărat mama...Tetea Băeci, fratele lui tata, iera la noi șî, cum iera el pontoros, adică glumeț,  o luat coja tare a colacului șî ș-o pus-o pe cap, zicând:
            - Vai, nu te supăra, Viorică, așă le-o ieșît la tăte boresâle! La noi, la femei li se mai spunea și borese.
Mama o luat mnezu colacului, o pus mai pus fărină, napi de miere, în loc de nuci, șî o făcut o prăjîtură.
            Mama îmi povestește, apoi, că pe vremea aceea nu prea erau  brazi, mai găseau pe marginea ștrecului, a căii ferate,  câte unul, așă că, Mama Ică, să ducea pe-nserat, să n-o vadă nimeni, șî tăia un brăduț micuț. Nu putea, săraca, să își lase fetițele fără brad, fără bucuria Crăciunului.

Apoi, fericite, îl împodobeau  cu  ce aveau : mere din livada di la Cărbuniște, nuci pe care le dădeau cu bronz și miere-coțcă sau zahăr cubic pe care o puneau  în foaie de argint, să strălușească, de gândeai că-s bomboane. Le legau cu ață șî le atârnau  pe  crenguțe. La sfârșât, puneau  lumninile sau lumânările pe care le-aprindeau numa în Ajunul Crăciunului. Acestea erau așezate pe niște suporturi-clemă care se prindeau de crenguțe. Mai târziu au avut și scăpărători.”
            - Așa mi-ai făcut și mie brad, mama, în fiecare Crăciun! Ce fericită am fost de fiecare dată! i-am zis fericită.
            -  Moșu o venit în fiecare an! Și amu vine…
-  Hai, povestește-mi, cum era moșul tău…mă roagă mama.
            - Moșul meu nu era un moș înalt, îmbrăcat în roșu și nu venea cu sania trasă de reni. Era mititel,  așa ca tine, cu cușmă de miel, cojoc alb, întors pe dos,  barbă și mustăți cum e caierul cel alb de lână din care torci dumneata, și în loc de sac, avea o traistă înflorată cu ruje șî flori de Nu Mă Uita, țesută-n casa lui de-acolo din ceruri. Pasămite, avea și el ajutoarele lui ...Cred că și aceștia, spiridușii, cum li se mai spune, arătau altfel. Aveau cămăși albe, de cânepă, cusute cu pricepere și gust, pieptare și cizme  negre din piele de box, îmblănite ca să nu le fie frig. Pe cap, toți  purtau  cușme de miel albe și la brâu   curele  late, cusute pe catifea  cu mărgele colorate. De fiecare dată, moșul  meu  mă-ntreba cum  mă cheamă, mă punea să spun rugăciuni, să cânt colinde, nu oricum, apoi, dacă meritam, îmi dăruia ceea ce mi-a adus. Mă bucuram tare când îmi aducea o păpușică! Cred că el știa asta. Și mă privea într-un anume fel...După  ce-mi dăruia bucurie, pleca și la alți copii. Era un moment plin de emoție și de fiecare dată îmi doream să nu se mai termine. Mama m-a privit zâmbind, parcă și ea făcuse parte dintr-un vis...
Mi-e dor de tine mamă!Mi-e dor de tine, tată!Mi-e dor de Crăciunul meu! Cum era atunci? O să povestesc pe scurt. Seamănă cu Crăciunul părinților mei dar și cu al vostru, dragi cititori!
            - Mamă, acum o să te-ntreb un lucru care o să te bucure...
            - Despre ce vrei să-ți zâc?mă-ntrebă mama.
            - Apoi, despre balurile de la Crăciun și Anul Nou! Și eu am prins câteva din ele!
            - Ai prins, sigur că ai prins, numa că pe vremea aia iera o țâră, un pic altfel...îmi răspunde mama luminându-se la față.
            - Mai frumos?
            - Apoi, eram  tineri…Îmi amintesc cum de Anul  Nou am făcut și logodna cu tată-to! În fiecare an  îmi amintesc…
              -Hai, povestește mai departe, te rog! o rog pe mama Silvia.
              - De Crășiun ne ducem la bal. Noi, rumânii, că eram mai puțîni, făceam la Club șî ungurii, care erau mai mulți, în Căminul Cultural. La Buriana era Balul Țîganilor.
 Atât de aievea pare totul după cum povestește mama....Un  grup de patru feciori din sat, cărora li se spuneau vătafi,  îi angajau pe ceterașii  ce cântau de la Crăciun până la Bobotează. Îmbrăcați frumos, în haine naționale făcute de mamele șî bunicile  tinerilor, așa se duceau  la baltinerii acelor vremuri. Cămășile naționale erau cusute cu fire de bumbac și mătase, cu mărgele colorate, pe giolgi sau pânză  de casă, borangic, cu modele de  prin părțile noastre. Cojoacele albe și colorate cu zăgăre,  ceptarele sau vestele cusute  cu motive de pe la noi, făcute de cojocarii din RușiiMunți șî Morăreni, cioarecii sau pantaloni albi din lână bircă,  toarsă subțire,  țesuți în stative sau război,  curelele late  împodobite cu flori, păsări mărgelate și alte  motive populare, cușme de miel caracul, negre,  ierau așa de frumoase de-ți luau ochii. Șî poate mai sunt șî alte lucruri pe care, acum,   nu și  le amintește.Fiecare seară începea cu un vals,  apoi “De-a lungul”, “De-a-nvârtita, Bărbuncu -jucat de feciori, Rața  și Roata  două jocuri frumoas de perechi.. De  la Roată își amintește  o chuitură:
             Frunză verde baraboi,
             Haideți cu hora-napoi.
             Frunză verde șî una
             Du-te mândră de-aișea
             Di la mine la al trilea...!”
După ora douăsprezece, noaptea, se duceam la colindat, la fiecare pe rând, unde jucau, mâncau și petreceau, apoi, fiecare se duceau pe la casele lor.Mâine o luau de la-nceput, până la Bobotează!
Șî anii au  trecut unii după alții aducând alte Crăciunuri, alte bucurii sufletești. Ierau toți la casele  lor dar sărbătorile ne adunau împreună.
            - Într-un an, ce ne-am gânit noi, ai căsi? îmi zice mama râzând. Să  merem la soră-mea, Lenuța, la colindat, fără  ca i șă știe, să creadă c-or vinit idicenii!Asă că ne-am îmbrăcat în costumele naționale, ălea veci, cusute  de noi pe care le-am scos din șifonier.Nu mai ieram așă de tineri…Șî numa, s-o trezât, Lenuța, cu colindători !
            -Cine or fi? cred că să-ntreba. Or fi vinit idicenii la colindat?
Dar, cân o ieșât afară, mai-mai să nu ne cunoscă…Da cân ne-o văzut că noi ieram, tare s-o bucurat. Ne-o cemat în casă, să ne ominească, că așă era mai demult.
Dar sărbătorile vin și…pleacă! De fiecare dată mă apuca așa o tristețe ce nu trecu neobservată de mama, care era un fin observator:
              - Di ce ești năcăjâtă, puiu mami?
              - Cum să nu fiu tristă? Iar a trecut Crăciunul...
              - Da vine Anul Nou...îmi amintește mama.