După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Adriana Crăciun
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Într-un carusel de culori vii arămiu și auriu, Peter se plimba prin parc, cu o apăsare pe suflet. Învăluindu-l, adierea vântului de toamnă purta aromă de cerneală, de pergament, și de iubire de mult pierdută. Știa că era ea - Aria.
Aria locuia în altă parte a țării, privea aceiași copaci ai toamnei, cu degetele deasupra tastaturii. Bărbatul din visele ei, Peter, era real, deși nu-l întâlnise niciodată în această viață. Se iubiseră în nenumărate vieți trecute, dar soarta părea că face glume deplasate cu ei. În această viață, amândoi erau legați de alte vieți, aveau alte angajamente.
Într-o seară, Peter a scris: ,,Am visat o vale cufundată în amurg, două suflete pierdute, căutându-se unul pe altul într-un labirint fără sfârșit. Eram noi, Aria?”
Degetele Ariei dansau pe tastatură răspunzând. ,,Mereu pierdute, dar niciodată separate. Același vis mă bântuie și pe mine, iubirea mea. În fiecare viață, sufletele noastre găsesc modalitatea de a-și vorbi în șoaptă, de a le fi dor unul de celălalt.”
- Detalii
- Scris de: Vitelaru Loredana Nicoleta
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
1
Ca într-o agonie a morţii ,era nemişcată într-un fotoliu şi privea cum ploaia cădea într-o perdea continuă.Se prelingea pe geamul ce înlocuia peretele exterior ,Lara cu ochii aţintiţi desena din privire diferite imagini ,trăiri anterioare . nimic nu ar fi făcut-o să se ridice .Telefonul suna pe noptiera tixită cu căteva cărţi care le citise de curând şi în care se regăsise aproape în întregime . totul părea o copie la indigo…Cineva insista să sune, nu auzea nimic ,nici nu clipea, o zduncinaseultima parte a cărţii abia terminată.mesageria telefonului o trezi din visarea destul de sumbră..Numărul necunoscut şi un mesaj simplu ,,bună , ce faci?o trezi din poveste imaginară,,nu avea nici cea mai vagă idée de unde poate fi şi aruncă telefonul.
Nu poate fi el.A trecut foarte mult timp.nu mai avea numărul lui,nu şi-l amintea.
-Ce vrea ?e prea familială intrebarea lui .
- Detalii
- Scris de: Adela Onete
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Motto:
Să mocnească focul, din nou, în vatra veche
şi, dumneata, bunico, să-mi spui înc-o poveste,
despre fata de-mpărat, cea fără de pereche,
iar lumina lămpii să danseze la ferestre.
- Detalii
- Scris de: OLIMPIA MUREȘAN
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Motto: Viața înțeleasă numai privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte poate fi!
„Munții noștri aur poartă, am putea să fim bogați,
Însă nu ne sunt salvare, ci motiv să fim prădați,
Biciuiți de monștri vremii și răpuși de neputință,
Am trecut peste milenii cu speranță și credință
Și am nădăjduit că poate neamul nostru într-o zi
Peste alte mândre neamuri ca o stea va străluci...”
- Detalii
- Scris de: Lică Pavel
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Toma e înalt, slab, chel și mai mult credincios.
Prietenul lui, Goma, e mărunt, burtos, cocoșat, cu plete și mai puțin credincios.
Toma, deși n-a citit Biblia, nu agreează internetul.
Goma citește însă mai des decât el etichetele sticlelor cu vin și iubește calculatorul.
Toma are probleme existențiale, în sensul că-și dorește o casă iar prietenul lui are probleme familiale fiindcă-și dorește o nevastă.
- Detalii
- Scris de: Flori BUNGETE
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Prima mea ,,excursie organizată" a fost în toamna anului în care începusem clasa a cincea. . Organizator d-nul profesor de istorie-geografie de la școala gimnaziala Produlești. Eram, fiind singurul profesor de profil, firește eleva dumnealui.
Era un profesor în vârstă, prin mâna căruia trecuseră multe generații, însă prin ținută și comportament, era total diferit de ceilalți colegi profesori.
Pe atunci, ca și apelativ pentru profesor, era impus prin reguli stricte cuvântul ,,tovarășu”….Nu știu de ce, în cazul de față, atât elevii, cât și caderele didactice din școală, precum și părinții elevilor ori simpli locuitori ai comunei, se adresau acestuia cu..Domnu” Ionescu”. Nimic din ținută, comportament, atitudine, prestanță , superioritate nu-l trăda ca …mare domn...era….
- Detalii
- Scris de: Eugen Oniscu
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Bătrâna avea obiceiul ca dis-de-dimineață să iasă pe prispa casei pentru a privi răsăritul de soare și câmpul de floarea soarelui ce se întindea pe lângă pământul ei. Așezându-se pe scaunul de lemn ce arăta învechit de timp, se gândea că era a optzeci și doua vară din viața ei. Și asta pe de o parte o bucura însă pe de altă parte o întrista pentru că văzuse multe în viața ei și uneori suferise. Îi plăcea să vadă răsăritul soarelui pentru că era un spectacol al naturii pe care nu se mai sătura să-l admire necontenit. Urmărea cum soarele răsare cu maiestate și totul se luminează și capătă frumusețe și mai ales îi plăcea nespus jocul razelor de soare printre lanurile de floarea soarelui. Admira contrastul de culori de la albastrul cerului, la galbenul florilor și verdele viu al ierbii, toate i se păreau nespus de minunate.
Erau momentele ei cele mai frumoase din zi. Însă uneori dimineața trăia ceva extrem de trist ce o umplea de o mâhnire profundă. Una din fiicele ei pe nume Cătălina ce avea cinzeci de ani și avea casa în apropiere, venea la fântâna din fața casei pentru a lua apă de băut pentru că era cel mai bun izvor din zonă.
- Detalii
- Scris de: Ioan Andreica
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Ce l-a apucat pe Alexandru în bună dimineaţă să-mi vorbească despre destin, nu ştiu, poate de la răspunsul meu la întrebarea lui: ,,Ce mai faci vecine? ”
– Aş face eu, dar nu am cu cine. Toate m-au părăsit, răspund eu, mai mult pentru a-mi păstra secretele.
Noi nu suntem stăpânii lumii - mă povăţui Alexandru, vecinul, stând pe banca din faţa blocului unde ne oprisem o clipă cu plasele de cumpărături dis-de-dimineaţă, neavând timp pentru bălăcăneli în apartamente. Ar fi o greşală să credem asta. Am crezut de foarte multe ori că îmi dirijez destinul, dar m-am amăgit, tocmai el mergea înainte solicitându-mi noi încercări ce trebuiau urmate, ca apoi să constat că de fapt acesta era destinul. Cu acest gând încep viaţa în fiecare dimineaţă – continuă Alexandru - şi îi cer îngeraşului meu păzitor să aibă grijă de mine, să mă înveţe să fac bine şi mai ales să gândesc bine, îmbrobodit şi el să-mi arate comportamentul lui de creştin. Îl ascult tăcut fără să întrerup prelegerea lui. Cu acest gând şi cu semnul crucii ce m-a învăţat mama de mic, şi mi-ar veni greu să mă despart de această practică, de altfel eu sunt o fire extrem de conservatoare, mă despart foarte greu de principiile mele pentru care trebuie să spun am făcut eforturi însemnate să ajung la ele, pornesc în fiecare zi la muncă şi la alte treburi obligatoriu.
- Detalii
- Scris de: Violeta Mindru
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Asa a început
„Ploua. Ploua infernal de două zile. Priveam natura înecată de stropii grei și reci, cufundată în lumina de toamnă. Geamul autocarului s-a aburit, dar eu am șters cu degetele reci doar atât cât să fac un cerc de geam limpede, să pot privi afară.
Pe obraz curgeau lacrimi de suferință, de teamă și îndoială. De ieri, de când am plecat de acasă, timpul parcă s-a scurs cu încetinitorul, de parcă două sau chiar trei zile au trecut de atunci. Făcusem patru pași să mă depărtez de casă, apoi m-am întors să mai privesc o dată căsuța cu geamuri și uși albe, cu acoperișul jos, dând impresia unei locuințe mici și intime. Cine știe când aveam să revăd locul acela? Cine știe ce surprize avea să-mi ofere călătoria aceasta într-o lume necunoscută, mirifică?...
- Detalii
- Scris de: Nadia Urian
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Pe târnațul casei, badea Imre o așteaptă pe doamna care venea spre el, cu caietul sub braț. Ca să- i povestească, despre una sau despre alta și ea să noteze.
Din ceea ce el își mai aduce aminte…
-Auzi, doamnă, dumneata scrie cum îi , căa eu ț- oi povesti !Am să- ți spun despre tata. Destre tata și despre război. Războiul cu nemții, din 44.
Tata o făcut școala de instructori, în Ungaria, la Debretin. Da, să instruiască militarii din satele din jur .La noi era un centru mare ,atunci, cu războiu, lângă Gherla.
După ce o început, l- o dus pe tata pe front. O luptat cu rușii. Nemții o ajuns până în Siberia. Da, ei n- o rezistat la frig, ca rușii. Ei aveau atunci, cea mai mare putere, de pe fața pământului.Țara lor era și lungă și lată, mai mare ca tăte ! I- o biruit pe nemți și o început să- i împingă dinapoi, spre România și mai departe, până-n Germania.
Oamenii noștri o ținut atunci cu Austro –Ungaria, c așa o fost la început. I- o adus dară dinapoi, până la Bechoș Cioba, în Ungaria. Din spate, rușii, îi împingeau.
Până să- i ajungă din urmă, ai nostri o cuprins ei un grajd, s -o cazat și ș- o tras sufletu. În grajd, cu ei era și un neamț, un SS- ist. Semnu acela, SS însemna ,,până la moarte !