După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Sorana M. Ilie
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Am fumat țurțurii și stalactitele în liniște, pe bancă, dogoarea gerului arzându-mi în vene. Fumul glaciar mi-a înăbușit nervii cervicali, paralizându-mi simțurile. Țigara s-a terminat, la fel ca și viața din mine. Te simt aproape, deși ne despart lumi întregi. Lumi de vise, lumi de stele, lumi de planete și constelații. Vreau să merg spre sud, dar picioarele mele sunt blocate în pământul înghețat al ignoranței. Mă lupt și gravitez în jurul propriilor mele remuşcări. De ce ai ales să mergi în lumea veșnică a cunoașterii, fără să mă lași să-ți îmbrățișez misterele? Am vrut să mai fumez o dată, dar țigara s-a stins, la fel și lumina din ochii mei.
- Detalii
- Scris de: Sorana M. Ilie
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Felinarul electric luminează strada pustiită de vreme ca un brav soldat la poarta domneștii cetăți. Solitar în fața băncii mâncate de carii, tristul felinar își pleacă articulațiile peste șoseaua de bitum asfaltat. Lumina sa, ca o văpaie de electrum, cuprinde în aureola razei sale zeci de orașe furnicare, nunți de omizi și-nmormântări de fluturi, bocet de copile cu inimile frânte de tinerii becisnici de la sat. Felinarul a privit poveștile a zeci de generații, de la copii în fașă și până la bătrâni cu Maica Domnului pe piept și, cu lumina sa, a sărutat chipurile fiecăruia la ceas de seară.
- Detalii
- Scris de: Sorana M. Ilie
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Am pășit în casa amintirii, închisă ani de-a rândul cu greaua cheie a regretului. Ușa s-a deschis încet, cu obișnuitul său scârțâit strident ca o cretă pe tabla școlară. Am pășit, parcă poftit înăuntru de propria amintire, și am închis ochii. Se poate să fi visat sau în sfârșit realitatea era cel mai frumos vis? Am tras aer în piept, lăsând mirosul de mucegai să mă cuprindă. Cândva, în casa amintirii, mirosea a cozonaci proaspăt făcuți de bunica...Privesc în jur la uneltele de meșter cu care bunicul ne făcea jucării. Acum stau într-un colț, măritate cu rugina. Privesc constant în jur și parcă nu mai recunosc propriul suflet ce s-a pierdut pentru totdeauna.
- Detalii
- Scris de: Elena Dican
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Gheorghiţa nu ştia nici ea de ce credea că, dacă o să se-ntâmple, asta o să fie într-o sâmbătă sau într-o duminică. Nu într-o altă zi a săptămânii. I se părea că sărbătoarea n-ar mai fi fost atât de mare dacă ceea ce aştepta ea să se petreacă ar fi avut loc luni, sau marţi, sau miercuri, sau joi. Nici măcar vinerea nu socotea ea că era zi de întâmplări din astea. Numai dacă s-ar fi brodit să fie vreo sărbătoare, ceva. O zi de mers la biserică, cum ar fi fost Sfântul Ilie sau Sfânta Maria. Fie că ar fi fost Sfânta Maria Mare, fie că ar fi fost Sfânta Maria Mică! În zile din astea – da, ar fi avut şi lucrurile o noimă! Totuşi, la început de septembrie, când cădea Sfânta Maria Mică, era încă vară şi afară era, de obicei, destul de cald. O zi de felul ăsta, cu lumea mergând la biserică şi împărţind, pentru cei plecaţi de tot, din mâncarea pregătită aproape numai pentru asta. O zi din asta în care, după ce ar fi terminat treburile, toţi vecinii s-ar fi strâns la maidan! Da, în privinţa asta Gheorghiţa era lămurită, o zi de sâmbătă, o zi de duminică sau o zi de mare sărbătoare ar fi fost chiar nimerită! Ar fi justificat, în mintea femeii, orice eveniment frumos de pe lume.
- Detalii
- Scris de: Gabriela Șerban
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
De când se știa, Zorița era tot într-o grabă și cu multă treabă. Niciodată nu avea timp de odihnă sau de irosit. De mică muncise, fiindcă așa o crescuseră ai ei, la săpat, la treierat, pe câmp cu animalele și cu treabă prin gospodărie. Apoi, se căsătorise. Iar bărbatu-său, care nu prea se omora cu treaba, fusese în schimb tare vrednic în a-i face copii. Nici nu se dumirise bine Zorița cum e să fii nevastă, că se și trezise cu șase copii. Dar nici măcar faptul că avea de crescut șase copii nu a scutit-o de munca câmpului. Muncea, săraca, și ziua și noaptea.
Într-una din zile se mai abătuse o nenorocire asupra ei. Îi murise bărbatul pe câmp, strivit de un utilaj. Așa că, rămăsese biata Zorița și văduvă și cu cei șase copii în grijă. Femeie curajoasă și muncitoare, își luă inima-n dinți, copii-n spinare și se mutase la oraș. La început, cu chirie într-o casă de țigani cu mulți copii, între care creșteau și ai ei văzând cu ochii. Se angajă la o întreprindere, pe un salariu bunicel, iar după orele de serviciu, mai lucra prin câte-o gospodărie, astfel încât să-și poată crește copilașii.
- Detalii
- Scris de: Marian Ilea
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
Virgilia e nevasta lui Virgiliu. Mai în vîrstă decît el. Serioasă. Nu-l ia în seamă pe soţ. Virgiliu e inginer de îmbunătăţiri funciare. Cu ţinuta-i dreaptă, țanțoș, îmbrăcat în palton de stofă groasă şi fină, maro-închis, puţin prea mare, bine încheiat la nasturi, parcă luat din vechea garderobă a bunicului, din noiembrie pînă-n aprilie, umbla prin judeţul Maramureş cu varii treburi. Mai avea doi ani pînă la pensie. Virgilia se pensionase deja, din învăţămînt. Cei doi locuiesc în Baia-Sprie, pe strada Bocor Wolf, într-un bloc de nefamilişti.
- Detalii
- Scris de: Puiu Răducan
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
Multe „delicte” majore, ori minore pot izbucni, multe, multe paradoxuri te vor mângâia pe chelia suspinului, dar ca în Principiu…, chiar că nu se poate! Nicăieri în lume nu se poate orice, ca în Principiu.
Și tablourile dorm în taină în Principiu. Cortegiul de iluzii nu se abate spre drumuri strâmbe, iar trecutul nu trăiește în tine acolo.
De-o întrebi ceva pe o doamnă, ori domnișoară, de le ceri cava…, tu, bărbat, îți va răspunde senin de spontan (nu senil),: - Da! În Principiu, se poate!
- Detalii
- Scris de: Ştefan Aurel Drăgan
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
De când Miron s-a angajat la pădure trecea în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară, la întoarcere, pe lângă casa aceea enigmatică şi interzisă, ascunsă într-o mică fundătură a pădurii. În colţul grădinii, de sub un bolovan imens, crescut ca o ciupercă, rătăcit pe acest mic tăpşan din cine ştie ce întâmplare a naturii, ţâşnea impetuos un şuvoi de apă tăcut şi rece, netulburat de vipia verii sau de gerul ce crăpa pietrele şi trăznea copacii.
- Detalii
- Scris de: Urian Nadia
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
O vezi trecând zilnic pe trotuarul din fața bisericii. O femeie bătrână, dar destul de în putere cât să-și ducă sacoșa cu câte ceva de-ale gurii de la cooperativa din sat. Are peste 80 de ani și lumea știe asta- și toată lumea din at o cunoaște-. Nu-i om să nu o salute și să nu spună câteva cuvinte frumoase despre dânsa. Sau o petrece cu privirea, gândind frumos, în urma ei… A crescut o casă de copii. Singură. Bărbatul i-a murit pe cand era tânără. Și-a îngrijit socrii din casă, la vreme de neputință, i-a îngropat creștinește și și-a purtat copiii în școală.
Când i-a murit bărbatul a rămas într-o căsuță mică, cu două camere, cu un târnaț îngust, iar printre pietrele fundației se vedea în casă. O casă cu lut pe jos, și o sobă mică, într-un colț. Lucrase la Colectiv, ca toate femeile din sat, ca să-și țină grădina din spatele casei. Făcea norme peste norme, alergând, flamândă uneori, ori mestecând în grabă, niște cartofi pârgăliți cu ceapă, dintr-o ulcică din lut. De sete, își punea să aibă câte-o cană cu sămătișă,pe care dac-o lăsa în soare, se borșea, acrindu-se. În vârful tractorului cu sfeclă sau cu saci cu mălai, ce trebuiau duși la magazia CAP-ului, cine cânta, Lelea Susana. Să-și scoată certificat medical, că-i bolnavă? Să nu meargă la lucru? Cum s-ar mai fi uitat la oameni? Dar oamenii la ea?
- Detalii
- Scris de: Dumitru Talvescu
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
P R O L O G
Cândva,cu mii de ani înainte de zilele noastre, tărâmul de jos, pe care oamenii îl numesc fiecare în limba lui, Pământ, își purta splendorile în deplină liniște, armonie și nemărginită pace. Pomii feluriți purtau roade bogate sub soarele care zâmbea generos tuturor. Mii și mii de gâze, sute de păsări, care mai de care mai colorate și mai vesele, umpleau cerul cu zarva lor. Animalele se bucurau de trai liniștit, viețuind care prin păduri dese și nesfârșite, care pe câmpii mănoase, purtătoare de ierburi gustoase. Turmele de oi, capre, bivoli și alte rumegătoare pășteau fără teamă de dimineață până seara, ocrotite de ochiul ager și a toate văzător al Creatorului. Leii, tigrii, șacalii, hienele, lupii nu aveau nimic înfricoșător și viețuiau pașnic între miei și iezi.
Citește mai mult: POVESTEA FAUNULUI ZEPHINOS ȘI A NIMFEI CELESTE