După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Mariana David
- Categorie: Proza
- Accesări: 5
Am avut un castel. Până pe la 7 ani. Să nu credeți că nu știam cât de valoros este. Îl priveam ore întregi. Mai ales când toți ai casei dormeau. Sau munceau. Văzut din față, stătea solemn, gri-albastru șters și roșu-cărămidă. Nemișcat! Așa mi-l amintesc. Nici apa din șanțul de apărare nu curgea. Lucea în dreptul turnurilor. Niciodată altundeva. În fața castelului, erau doi brazi. Unul în stânga, cu ramuri sărace, altul, în dreapta, stufos și verde intens. Nu se apropia nimeni de poartă, așa că nu erau paznici cu lănci și scuturi. Nu erau oameni în castel. La ferestrele micuțe, niște găuri aproape, nu se arăta vreun chip. Pe turnul din stânga se vedea un steag ușor împins de vânt. Nici el nu se mișca. Nu puteam să-mi dau seama dacă avea vreo stemă. Nu știu ce culori avea steagul. Era castelul meu și atât.
Când s-a născut fiul unchiului meu, un verișor nou, mi-am luat gândul de la castel. Exista de-acum, un moștenitor de drept.
Nu știu dacă a dat atenție vreodată proprietății. Era prea ocupat să se joace. Castelul a mai stat o perioadă între cărți, apoi, pânza (făcută sul și băgată într-un ciorap de mătase) a dispărut într-un dulap sau s-a pierdut în vreunul din multele sertare din camera de sus.
- Detalii
- Scris de: Mariana David
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
Piața avea tot ce-i trebuie: precupeți, marfă, clienți, pierde-vară, cerșetori, gardieni. Printre tarabe, te mișcai cu greu. Geamalda, văduva lui Trică Geamaldu, fost tâmplar în cartier, mort de inimă rea la demolare, călca cu grijă, pe dalele gri, uzate. Din loc în loc, un smoc de iarbă sfidător, amintea că nu calci pe pământ. Un pas pe iarbă, unul pe ciment, simbioză aproape ciudată. Pentru unii, doar trecere.
Cu privirea strălucind ca de febră, croia ”alei” printre mesele cu cartofi și ardei gras, până la fructe, înapoi la flori, ocolind vitrinele cu brânzeturi și borș. Părea că se învârtește fără noimă printre tarabele acoperite cu plastic transparent, foșnind a vechi. Dădea din cap, ca și cum ar spune ”bună dimineața”, mulțumită de ce vedea. Ce vedea doar ea!. Privea uneori dalele spălate cu spumă ”industrială”, de parcă ar fi scotocit dincolo de ele.
- Detalii
- Scris de: Miriam Tkee
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Se apropia Crăciunul. Sami îşi dorea o pisică birmaneză. Căutând pe internet pisoiul-moft, Luca ajunsese la Pisica stelară, o pagină de blog.
“Iubita îl înşela. Noapte plină de mister, o vizitează pe neaşteptate. Pisica albastră se furişează, miroase pericolul. Scările scârţâie jalnic. Vocea cavernoasă a lui Tom Waits bagă spaima în sufletul albastru al pisicii.
Dincolo de uşă, o voce seducătoare cântă Glory Box, iar trupurile încleştate în dragoste freamătă. O uşa deschisă: unul dintre cele două trupuri zboară pe fereastră, celălalt face cunoştinţă cu un glonţ rece în căutare de ceva căldură.
Îşi aprinde o ţigară. Îşi pune o băutură. Se uită la trupul mototolit și însângerat al iubitei, cu privirea de albină furioasă. Trădare, numele tău e femeie. Ea şopteşte, murind: Sărută luna, o să fiu acolo.
Bărbatul iese în fugă, paharul de whisky se rostogolește pe podea. În suflet i se strecoară dragostea, nebunia, dorul. Ţinteşte şi trage. Cerul i se prăbuşeşte pe frunte, îi arde retina. O constelaţie îi împlântă între omoplaţi aştri inspiraționali. Vietăţi ciudate îi pipăie inima şi îi absorb fluxul purpuriu al sângelui. Noaptea împuşcată zace, palidă, cu mii de braţe încremenite, pe punctul de a înceta să fie. Ochii ca de mărgele ai vrăbiilor clipesc speriaţi: Să vină Smurdul ! Bufniţa Turcoaz le face semn să tacă. Liliecii caută coafuri ample, în care să se cuibărească în această noapte fără noapte. Pisica albastră, luminiţe electrice în noapte, vede tot şi simte tot. Este conectată la Conştiinţa Infinită. Un tigru traversează strada cu ochii orbi, tânjind.
Ambulanţa trece peste el. Sufletul lui dansează cu stelele. Pisica albastră tremură ușor: o emoţionează regăsirile.
- Detalii
- Scris de: Maria Metco
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
Ai început să te tomnești, mi-ai reproșat nu demult...
Cum așa?! am tresărit speriată. M-am surprins în ochii tăi înnourați și am înțeles că nu glumeai deloc!
Oare când se făcuse atât de târziu?!... Și eu, care speram să-ți rămân dragă până la sfârșit...
N-ai să mai înverzești niciodată!... șuierau gândurile în privirea ta indispusă.
Până și mugurii nenăscuți, care-mi pulsau revoltați în ramuri, până și ei știau că nu e adevărat!... Dar era atât de adâncă nepăsarea din ochii tăi haini, încât am început și eu să cred că mi-a trecut vremea!...
Vreau să zbor din scorbura asta! mi-ai spus, întinzându-ți ramurile spre salcia de alături!... La fel ai făcut și înainte să se împrimăvăreze... Nici atunci n-am înțeles ce te poate atrage la mugurii ei sterpi, îmbătrâniți prematur... Încă nu te-ai convins că salcia nu înflorește? N-ai înțeles, nici până azi, că-și avortează singură rodul?... Și, mai ales, când ne-a devenit cuibul „scorbură”?!?....
M-am gândit că numai frunzele mele pot fi de vină!... Ce-mi trecuse și mie prin cap, cu ruginiul acela?!
- Detalii
- Scris de: Miriam Tkee
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
Părinții sunt cei în viața cărora apari, când te naști, ca rezultat al unui episod erotic fără hartă și busolă, ca rod al dragostei, ca „dar ceresc”.
Crești cu grijă și zilnică iubire. Te adaptezi, încercând să supui viața. Cel mai adesea, supunându-te vieții - jucând roluri... împrietenindu-te cu ipocrizia.
În viața ta apar tot felul de oameni: dascălii te învață carte, prietenii te învață să te ferești de a oferi confidență oricui, cei care nu te plac - că e mai bine să nu îți faci din omul prost și omul rău un inamic. Începe din gimnaziu lecția asta... Ajungi să urăști școala, aștepți cu nerăbdare să scapi dracului de liceu, să fii pe cont propriu, să poți alege.
Începe experiența: intri în viață. Nu ești pregătit, dar faci greșelile alea ale tale, deși toti adulții din preajmă îți zic clar ce e greșit și ce nu. Să înveți din greșelile altora ? Nu. Te repezi la viață, iei o felie zdravănă, mai cazi, te mai ridici. Ești adult !
Oameni apar mereu, puțini rămân. Ești o ființă frumoasa, placi, vizitatori ai plăcerii îți trezesc fiori. Emoții, iubiri, despărțiri. Povești.. Sunt trecători, hoinari...Asemenea oamenii pleacă în cele din urmă. Te simți obosit să tot încerci să fii fericit. Cauți în alții ceva ce e în tine, dar nu știi asta și te miri văzând cum pleacă oamenii care îți plac, de parcă nu ar fi prețuit niciodată timpul petrecut împreună. Cineva vine, totul este atât de frumos, apoi pleacă sau pleci tu din poveste. Și nimic nu rămâne la fel.
"Îmi va fi dor de tine" ...
- Detalii
- Scris de: Maria Luca
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
A fost odată ca niciodată...a fost odată o poveste bătrână, bătrână cât pământul și această Poveste locuia singură și uitată într-un colt din universul copilăriei...Trecuse mult timp de când nici un copil nu o vizitase și Povestea noastră era abătută și pe zi ce trecea pofta ei de viață se stingea încet, încet...Uneori, de acolo din colțul ei de univers Povestea privea spre viața de pe pământ sperând să găsească acolo răspunsul la singurătatea ei...
Credea că poate, dintr-o eroare copiii dispăruseră dar nu era așa...erau copii și încă mulți dar fiecare era prea preocupat de o nouă jucărie ce o purtau cu ei indiferent unde s-ar fi dus...semăna foarte mult cu o carte dar nu avea file ci imagini și acele imagini erau ca o vrajă pentru copii...Nedumerită Povestea se apleacă peste umărul unui copil și privește: Imaginile jocului se perindă haotic...zgomotul este strident iar culorile îi lăcrimează privirea...copilul, foarte atent urmărește imaginile minute în șir apoi cu o apăsare le schimbă și alte imagini îi iau locul...și așa...ore în șir...La un moment dat Povestea își dă seama că nici măcar la masa nu se așezase...oftând din greu se întoarce în refugiul ei cu speranțele năruite...
A doua zi hotărâtă își face bagajul și vrea să pornească în pribegie prin univers doar, doar va găsi undeva niște ființe care să o accepte...
Deodată o bătaie ușoară în ușă o face să tresară...
- Detalii
- Scris de: Maria Luca
- Categorie: Proza
- Accesări: 5
Într-o zi călduroasă de vară un gândăcel mic și colorat în culorile curcubeului a ieșit din adăpostul pe care și-l săpase cu greu în trunchiul unui copac și, însetat a pornit în căutarea unui strop de apă...Soarele era sus pe cer și razele lui strălucitoare se reflectau jucăușe în carapacea gândăcelului dar lui nu-i păsa căci îi era tare sete și era foarte atent la susurul izvorului ce se auzea undeva în vale...Piciorușele lui ca firișoarele de ață treceau sprintene peste frunzele și crenguțele ce-i ieșeau în cale și nu peste mult timp a ajuns la izvor...dar vai...apa curgea așa de repede că i s-a făcut frică să se aplece peste unda limpede și, deznădăjduit s-a așezat jos pe mal și privea cu tristețe apa...Deodată în spatele lui un foșnet i-a atras atenția...A privit cu atenție prin lăstărișul des și a observant o umbra apropiindu-se...Două urechi mari și-au făcut apariția apoi un ghemotoc de blană alba s-a rostogolit până la marginea apei...Cu poftă și-a băgat botul în unda limpede și a început să bea...
-Ce bună este...Nimic nu e mai bun ca o gură de apă rece într-o zi așa de călduroasă!
Fericit își șterge cu lăbuța picăturile de apă rămase pe mustăți și tocmai vrea să plece când dă cu ochii de micuțul gândăcel ce-l privește cu uimire...
-Bună...Ce faci? Ai venit și tu să bei apă? Așa-i că este foarte bună?
- Detalii
- Scris de: Maria Luca
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
-Bunică...de ce cad frunzele?
Bunica tresare din dulcea amorțeală pricinuită de razele încă calde ale soarelui de toamnă…Alexandru o privește întrebător...
-De ce cad frunzele bunică?
-Pentru că e toamnă!
-Și dacă e toamnă de ce nu cad și stelele?
Bunica îl privește cu uimire pe băiat...Culesese de pe aleile parcului un buchet de frunze îngălbenite și acum îl strângea la piept...
-Uneori cad și stelele dar nu pentru că ar fi toamnă ci pentru că atunci e timpul lor să cadă...
-Și norii...norii de ce nu cad dacă e toamnă?
- Detalii
- Scris de: Stefan Jurca
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
Vineri,10 august
Dragii mei părinţi,
Am primit scrisoarea joi şi ţin să-ţi spun,mami că-mi place mult pasta cu care ai scris.După cum vezi eu scriu cu un ciot de creion pe care l-am aflat prin sertare.Lalu şi cu mine ne simţim bine aici..Joi a plouat.Pe uliţă e mult noroi.Mi-e dor de voi şi nu ştiu cînd veniţi după noi.Nici aici nu sînt copii mulţi.Evi este la Năvodari iar Felicia are de lucru şi-i tot cu Matei,fratele cel mic,după ea.Poate ai auzit că la Mare sînt cîteva cazuri de holeră.Părinţii Evei sînt îngrijoraţi.Nico, grasa şi cu Tina îs prea mici iar Lili se uită toată ziua la televizor.Chiar dacă au venit Ionuţ şi cu Oana mă plictisesc fiindcă am terminat cartea cu Nils de vreo săptămînă şi ceva,iar după ce Buni nu a găsit “macramé” am cusut cîteva flori care s-au decolorat la spălare.
Oana e foarte drăguţă şi liniştită.Mie mi-a spus că n-o iubeşte pe Zina fiindcă o bate.Ionuţ s-a îngrăşat puţin.Părinţii lor merg în Jugoslavia şi în Ungaria.O mătuşă de-a lor a fost în Australia şi le-a adus multe dulciuri.
- Detalii
- Scris de: Vasile Moiș
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
„Viaţa multor oameni constă în trăncăneli, minciuni ale zilei şi intrigi de moment”
Goethe
Vlăduţ Nistreanu a fost manipulat, fără să-şi dea seama, de către KGB şi GRU, cu ajutorul ambasadorului Uniunii Sovietice la Bucureşti, Vasili Ivanovici Drosdenko. Diplomatul, care i-a fost coleg la Moscova, l-a determinat să se afilieze Frontului Democrat din România. Intrat în conflict deschis cu Ceauşescu, încă de la terminarea studiilor la Moscova, Vlăduţ Nistreanu a fost marginalizat în mod constant, ajungând, în cele din urmă, ministru adjunct la ministerul aprovizionării.
Agenţii KGB din structurile centrale ale Partidului Comunist Român, foşti colegi cu el la Universitatea „Lomonosov”, l-au amăgit pe Nistreanu că a intrat într-o organizaţie politică, aptă să-l înlăture pe Ceauşescu de la putere. În realitate, el a fost ales pentru motive exclusiv diversioniste. Pentru a putea fi mai uşor controlată, KGB a structurat această mişcare anti-ceauşistă de operetă în trei grupuri : unul format din membrii conducerii centrale a partidului, marginalizaţi de Ceauşescu, altul din ofiţeri superiori ai armatei şi unul din cadre ale securităţii. Membrii frontului erau convinşi că vor ajunge să preia puterea în România şi vor instaura un adevărat regim comunist.