După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Robert Zaharia
- Categorie: Proza
- Accesări: 6
-Te rog sa ma ierti, dar voi pleca!...-
...Acest pamant ma strange in marile si in drumurile lui, nu mai am puterea de a te tine de mana, picioarele ma dor de greutatea ce am carat atatia ani in spate, inima mea nu mai poate darui, ai secat fantana tineretii iubito... ultima picatura am pastrat-o intr-o batista alba pentru ziua neagra cand voi pleca... si a venit:
-Te rog sa ma ierti, dar e timpul!...
-Voi pleca intr-o calatorie in campiile si dealurile simtirii mele, voi calatori in mine insumi iubito... tu nu stii dar eu am pastrat samanta iubirii, am dezgropat-o din pamantul tau arid pentru a o planta din nou in ceruri...
-Te rog sa ma ierti, dar voi pleca!
- Detalii
- Scris de: Robert Zaharia
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Marea isi arunca in nisipuri albastrul ei nepretuit la tarm, invidioasa pe stralucirea ochilor tai, izbea stancile cu putere, tipatul ei se auzea pana dincolo de zari...
Tu stateai acolo nemiscata lasand-o sa urle printre scoicile taioase... eu nesatul de privit nu observam altceva decat chipul tau, conturul rochiei tale de bumbac moale alb ce se unduia pe sanii moi scluptati de o mana divina, piciorul tau parca modelat parca de un maestru olar din lutul viu al Valhalei, glezna...
Cei doi ochi albastri...
Marea... stancile au amutit deodata sub minunea privirii tale, s-au oprit din planset si tipat plecandu-si genunchiul in fata frumusetii tale orbitoare ca o raza de soare intr-o dimineata de vara...
Eu inmarmurit, inca admiram capodopera, minunea asta zamislita din vintrele Atenei...
- Detalii
- Scris de: Robert Zaharia
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
Vreau să simt iar ploaia...picături de stele, diamante și safire; vreau să călătoresc iar în acea lume magică în care până și copacii vorbesc cu oamenii, în care florile sunt vii, în care înțelegi cântecul greierilor și murmurul apei...
Vreau să am din nou aripi; nu mai suport pământul ăsta cu gravitația lui banală și grea; vreau să zbor din nou în ochii unei iubite; vreau să simt străfulgerarea unor atingeri de gheață...frisonul...tremurul și moalele din tălpi și genunchi...
Vreau să văd din nou în culori...curcubeie la tot pasul, inimi cărate de fluturi albaștri în zbor către roze viu colorate; vreau să simt căldura aceea și frigul ăla ce arde în ființă doar privind o înfățișare...doar atingând imaginea ei în minte, să prinzi norii și să-i tragi jos, înauntru-ți, să îți umpli golul și să îți potolești setea cu un simplu "te iubesc"...cu o îmbrățișare să atingi cerurile ce altfel ar fi prea departe și de nepătruns...
- Detalii
- Scris de: Robert Zaharia
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
... A venit iar toamna... pasii mei nu mai alearga intr-un zbor de fluturi ruginii, acum anotimpul asta m-a gasit fara tine... e chiar trist cum mai ieri ne imbratisam sub ploi de frunze aramii... si azi... azi ne e umbletul gol prin aleile pustii unde vantul chinuie o petala de trandafir ratacita... bancile unde altadata stateam noi, acum sunt pustii dar proaspat vopsite, verde...
Ieri ne cantau lunile* serenade, plopii se minunau de ochii nostri ce se priveau ore intregi fara sa clipeasca; alte dati stateam cu ei inchisi si ne sarutam cu noptile acompaniind greierii cu cantecul lor launtric... azi zorile revederi sunt departe, privirile noastre au cazut prada timpului, sortii... cat de repede a trecut iubito!...
Iubito!
- Pe noi ne-au tradat criesii, florile de mai si zapada lui decembrie cu cristalele-i de gheata; stelele in care ne-am promis iubire vesnica...
- Of! Nefericiti am fost noi doi, iubito... toata lumea ne-a inselat... si cat credeam amandoi... si cat ne iubeam... cat am crezut... cine ar fi stiut!?...
- Detalii
- Scris de: Vlad Alexandrescu
- Categorie: Proza
- Accesări: 5
Vezi , mai toamna, cum esti? Ne ameninti mereu cu ploi reci si vreme mohorata, cu frunze galbene lipite de apa pe asfalt si cu stat in casa la somn in ticaitul stropilor de la geam... ei, de-ai fi tu mereu asa frumoasa , ce te-as mai iubi, mai toamna… Stiam de la bunicul tainele padurii. Stiam pasarile dupa cantec, stiam unde duc potecile ce strabat dealurile si cunosteam toate luminisurile. Aflasem locul izvoarelor , stiam ascunzisul vulpii si cararile caprioarelor. Stiam de la bunicul meu ca padurea ii ascunde pe ei, pe pitici. Invatasem ca se feresc de oameni si ca-si fac casele in scorburi mari sau pe sub stanci si ca au ferestre rotunde cu margini de corn de caprior. Stiam ca traiesc doar din ce padurea le daruieste. Uneori, in noptile reci de toamna, canta din cornuri de lemn in mijlocul padurii iar, daca vantul nu-l acopera, le poti auzi cantecul. Toamna si ziua ii mai auzi uneori sufland din corn sa alunge mistretii ce mananca ghinda si jirul. “Nu era prea tarziu, era cald ca acum si frunzele inca se tineau bine de ram. Nu era loc sa vezi prin haina stejarului, chiar daca frunzele uscate cadeau in jurul tau in voia vantului. Si pe jos, in padure, pamantul deja avea o alta culoare, una maro- ruginie, iar pasii-ti erau mereu tradati de strivitul frunzelor sau de trosnetul crengilor uscate. Si, uite asa , cu gandul departe si cu capul plecat, desi o stiam ca pe curtea casei, tot m-am ratacit. Noaptea vine pe furis in padure iar frigul toamnei te cuprinde fara sa-ti dai seama.
- Detalii
- Scris de: Vlad Alexandrescu
- Categorie: Proza
- Accesări: 6
Se intuneca mai repede, parea ca trecuse atata timp de la serile acelea de pe deal, de la asfintit. Nici gandul nu ti-l auzeai de cantecul greierelui si nici ca ai fi vrut sa ti-l auzi…si ce cald era… nici dupa ce soarele cadea incet dupa culme si cerul se schimba din portocaliu in rosu aprins , nici atunci nu simteai racoarea serii. Tarziu, in raza oarba a lunii, in lumina misterioasa a licuricilor din padure, poate atunci sa-i fi simtit racoarea. Ei, ne mai amagea toamna cu cate o zi fierbinte dar, cand batea vantul din nord, sulfa rece si prevestitor. Cadeau rotindu-se frunzele mici si galbele de mesteacan si stiai ca vor urma zilele mai scurte , zilele cu frig. Nici mirosul viilor de curte nu ti semana a vara, ci mai degraba a racoare, a uscat si a must. Simteai toamna din gustul innecacios al gutuii cu puf. Nici nucul din curtea bunicii nu mai era chiar verde, ingalbenise nitel, cat sa stii ca-i septembrie. Avea nucile in parg, coaja crapa si, cum te apropiai, mirosul puternic al nucilor coapte era din ce in ce mai prezent. Daca aveai si rabdarea sa-i dai pielita aia jos, gustul nucii crude era mai bun decat cel al migdalei.
- Detalii
- Scris de: Vlad Alexandrescu
- Categorie: Proza
- Accesări: 9
Bunica, sat Traistari, Ocnele Mari, poveste de viata reala
Prin radacini te identifici in raport cu ceilalti. Simti nevoia de cautare si de regasire pentru ca , undeva , in subconstient suntem condusi de aceste radacini. Drumul tau in viata este mai bine calauzit daca ai in jurul tau caldura celor care te iubesc, iar tu, la randul tau, ii rasplatesti cu dragoste. Poate ca este nevoia de a-i proteja cat inca sunt in viata si a le transmite lucruri pe care le-ai simtit nerostindu-le. “Bunicul , Dumitru Lazaroiu, era un om tare harnic. Muncea mult, dar nu ne lipsea nimic. Nu-i placea vorba multa si nici sa stea fara sa faca el cate ceva. Avea han la intrare in Traistari….han, cu odai, mancare buna, tiribomba in curte si “hora satului” duminica si de sarbatoare. Avea vii si pruni, ghetar si lac cu pesti, avea oi, vaci si cai si in spate . In deal, avea padure asa cum i- o lasase Dumnezeu. Satul era altfel. Lumea era mai unita, oameni se ajutau la munca si erau foarte solidari. Eram imbracati cu straie lucrate in casa, din in si lana. Eu nu tin minte sa fi cumparat vreodata vreo haina. Tineam viermi de matase in atelier si ii hraneam cu frunze de dud. Mama tesea toata iarna, iar eu si cele doua surori torceam in fus la caldura sobei. Gheorghe, fratele cel mare, era plecat in Constanta, facea scoala de ofiteri de marina iar Mihai il ajuta pe tata la treburile casei cu unchiul meu, fratele mamei, Niculae, si el flacau tanar.Eram cinci frati- trei fete si doi baieti si eram fericiti cu totii. Eram copil, dar tin minte ca si cand ar fi fost ieri. Veneam de pe deal cand i-am gasit la sfat , in casa lui Toma.
- Detalii
- Scris de: Marian Patrascu
- Categorie: Proza
- Accesări: 11
Fiică-mea Alexandra s-a născut pe 21 august 1986, începuse deja marea criză de orice, de la alimente, la toate tipurile de produse de uz gospodăresc. Țin minte că era într-o joi, iar sâmbăta care trecuse nevastă-mea primise un cot în burtă de la un dobitoc în timp ce stătea la coadă în hală la tacâmuri, acele nenorocite de pungi de polietilenă cu gheare, aripi și gâturi de pui, fiecare într-un număr total aiurea, de obicei impare primele două și pare ultimile, era de tot râsul, ce mai!
De altfel, sâmbăta, fiind zi scurtă la serviciu, era dedicată alergăturii după câte ceva de-ale gurii, orice, nu conta. De cum coboram din autobuzul care ne aducea de la Combinatul Chimic, pe la 13:30-13:40, eu și nevastă-mea ne împărțeam traseele și începeam să colindăm magazinele alimentare, hala și piața, în speranța că doar-doar vom găsi ceva comestibil.
În dimineața aceea de joi când îi venise sorocul, am pregătit-o cum trebuie, atunci știam ce am de făcut, nu ca la băiat, în 1982, când asistenta m-a luat la mișto văzând că nu o toaletasem în zona inghinală:
Citește mai mult: PARTIDUL, VATA MEDICINALĂ ȘI… CICLUL MENSTRUAL
- Detalii
- Scris de: eCreator.ro
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
Oara lu’ Mărian Chircuț mergea des la oraș, avea doi copii căsătoriți acolo, un băiat și o fată, cu o diferență de vârstă colosală între ei – 15 ani! –, fata fiind… decrețel1. Avea un program fix: trei zile pe săptămână la oraș, patru – acasă; ce mai – făcea naveta, până și conductorii de tren se obișnuiseră cu ea, nici nu-i mai cereau permisul să vadă dacă l-a completat, îl avea pentru că bărbatu-său, Mărian, fusese ceferist în stația Sibiu. La început, acesta se supăra pe ea pentru obiceiul acesta nou pe care și-l făcuse. După o vreme însă, era bucuros că pleacă, mai scăpa de gura ei mare, fiindcă, dacă cumva lucrurile nu stăteau cum voia ea, făcea mare scandal; în plus, el obișnuia să mai tragă la măsea și ea nu-l suporta de fel să-l vadă abțiguit2.
Arareori, când era la oraș, dormea la fiu-său, acolo venea doar în control și se ducea seara la casa ei, adică în apartamentul fiică-si, că doar ea i-l cumpărase, pentru cel al lui fiu-său nu dăduse decât avansul, restul fusese plătit în rate lunare prin reținere pe ștatul de plată la serviciul lui, terminase chimia și lucrase în cercetare pentru marele combinat chimic, intrat în faliment prin grija directorului general, care l-a furat la blană3, pe-o mână cu politicieni, acoliți și ziariști.
- Detalii
- Scris de: Marian Patrascu
- Categorie: Proza
- Accesări: 6
Moto:
Pe cine nu lași să moară,
nu te lasă să trăiești…
(proverb românesc)
I. Budapesta, Hotel Gellert, 23 august / 5 septembrie 1919, ora 12:30:
– Toadere, vez’, bă, că iară te caută copiii ăia gemeni – îi spuse soldatul Mitu Teșcuț, cioban din Loviște, lui Toader Baciu, soldat din Ip, sat din Sălaj, care lucra la intendența trupelor române de ocupație a Budapestei, știa limba maghiară bine, vorbit-citit-scris.
– Adu-i aici, că am să le dau ceva – i-a răspuns Toader și a început să-și strângă hârtiile de pe birou, după care, dintr-un sertar a scos trei poze și a prins a se uita cu drag la ele…
În 1914, când a început marele război, Toader, un bărbat falnic de 30 de ani, însurat și cu patru copii, a și fost concentrat într-un regiment al Armatei 1 – Austro-Ungare și trimis pe front. După certificatul de naștere părea că era ungur, căci acolo era trecut ca fiind… Todor Bacsy. Pe certificatul de naștere al tatălui său era însă trecut numele de Toader Baciu. Până la intrarea României în război, în 1916, a fost cum a fost, dar după aceea a început coșmarul pentru el, fiindcă, înainte de a pleca pe front, tatăl lui i-a spus: