După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Maria Giurgiu
- Categorie: Proza
- Accesări: 5
Era perioada vacanței de vară. De curând Desire absolvise facultatea și obținuse licența în medicină veterinară. În seara aceea dădea o petrecere la unul din localurile de pe riviera, pentru a sărbători evenimentul cu prietenii. Cu o săptămână în urmă părinții îi organizaseră o petrecere selectă, la Belvedere, unul dintre localurile cele mai luxoase de pe Riviera, pentru același motiv. Deși fusese protagonista și atunci, se simțise destul de frustată, cum de altfel se simțise la majoritatea petrecerilor organizatepentru ea de către părinți, dintotdeauna.
Atunci, fuseseră invitați rudele și un număr restrâns dintre prietenii săi, lista fiind cenzurată drastic de tatăl ei, doctorul Bruno Belmonte. Opțiunile sale în invitarea prietenilor trebuiau să fie mai întâi supuse aprobării sale și acest lucru îi provoca de fiecare dată un sentiment de lezare a propriei demnității și frustare. Se simțea ca o pasăre dornică de a zbura liberă, închisă într-o colivie de aur.
Ea alesese de această dată, să facă petrecerea după bunul său plac. Alesese unul din localurile obișnuite existente pe riviera, unde venise în multe rânduri cu prietenii, la o pizza, sau la câte o serată de dans și în acele ocazii se împrietenise cu Vilma Marone, patroana localului. Era un restaurant cu piscină ,avea plajă bine întreținută și sezlonguri, ca de altfel toate localurile de-a lungul plajei pescarese. Serviciul era bun iar bucătăria la fel. Localul se preta de minune pentru perteceri private. Se afla situat nu departe de portul turistic al orașului, plaja era curată și mereu bine întreținută.
- Detalii
- Scris de: Toma G. Rocneanu
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
Uită-te că mai trăiam şi în acest an. Trăiam cu mare frică, nu pentru că ne era teamă de cineva anume, dar pentru a menţine frica, cu multă matematică, era menţinută continuu, frica lipsurilor. Nu existau alimente cu care să-ţi umpli burţile pruncilor. Căldura care altădată era „dată de termocentrale” de cartier, a scăzut cu multe grade. „S-a dat o indicaţie”: să mai punem un pulover pe noi. Ce pulover puteai pune liniştit şi paltonul că ceea ce noi numeam căldură, numai vara ne mai întâlneam cu ea. Apa caldă „s-a raţionalizat”. Se dădea o dată pe săptămână sau de sărbători. E vorba de 1mai, 23 august, 30 decembrie şi gata. Numai că atunci cum o foloseam cu toţii, apa nu prididea cu încălzitul, deci tot rece o consumam. S-a început furtul de agent termic din calorifere. Doar nu era să faci baie de trei ori pe an? Şi apoi încălzirea centrală s-a compromis definitiv. Erau probleme că nu s-au schimbat conductele la cei 14 ani prescrişi de normative şi au ajuns cu ele la vârsta de 35. Deja erau foarte puţini acei care se mai puteau lăuda că au încălzire. În ultimii 10 ani nu mulţi se puteau lăuda că au avut 13gC în apartamente. Odată cu lipsa căldurii ne-a inundat mucegaiul şi igrasia de care nu se poate scăpa fără un regim termic normal. Dar chiar acesta ne lipsea. Tot în acest an au început întreruperile de curent pe perioade de 3-4 ore, evident că au început din iarnă, că dacă începeau vara pe cine mai interesa lucrul acesta.
- Detalii
- Scris de: Vasile Moiș
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
„Să nu vă gândiţi că voi aplica justiţia revoluţionară; noi nu avem acum nevoie de justiţie”.
Felix Dzerjinski
După eliminarea Ceauşeştilor, Frontul Salvării Naţionale şi Ilie Ionescu deveniseră noii stăpâni ai României. Oamenii din lista comună au fost promovaţi în funcţii de miniştri, secretari de stat şi şefi de agenţii guvernamentale. Încă nu se uscase cerneala pe deciziile de numiri, că s-a declanşat o luptă sălbatică pentru ciolan, cu lovituri necruţătoare sub centură. Ilie Ionescu îl invită la el în birou pe Valentin Mészáros, un ofiţer de securitate acoperit, trecut pe lista primită de la Moscova, unul dintre cei mai buni cunoscători ai arhivelor. În tinereţe lucrase la compartimentul de sinteză al departamentului Securităţii statului, de unde a fost promovat la Academia „Ştefan Gheorghiu”, datorită rezultatelor obţinute în munca de informaţii.
- Ia loc, tovarăşe Mészáros, îl invită Ilie Ionescu. Dumneata eşti printre puţinii care nu au primit, încă, nici o funcţie.
- Nu mă grăbesc, tovarăşe Ionescu, am răbdare. Vă stau la dispoziţie şi accept să îndeplinesc orice funcţie în care credeţi că voi putea fi util.
- Te-am chemat să discutăm o problemă foarte delicată. Este vorba despre reţeaua informativă a Securităţii şi ofiţerii de securitate acoperiţi.
- Detalii
- Scris de: LIVIU NANU
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
25 octombrie a.c. „N-am mai scris în jurnal de câteva zile şi timpul trece fără ca să pot face ceva cu manuscrisul. Am ajuns la final, dar tot nu am acces la el. Poate ar fi cazul să grăbesc niţel lucrurile.
Cred că mi-ar fi prins bine cursurile de Yoga, păcat că instructorul a renunţat la ele. Am înţeles că nu s-au mai ţinut lecţii decât două săptămâni după „recitalul” meu, cursanţii nu se mai puteau concentra la exerciţii, mai ales la alea de relaxare.
Eu sunt un tip calm şi blând, n-aş face rău nimănui, dar azi, Ică a reuşit să mă enerveze. Cred că a făcut-o intenţionat, când mi-a zis că iar i-a vorbit o voce şi i-a spus să-şi dea la tipar manuscrisul cât mai repede. Am ridicat tonul la el şi el m-a privit cu uimire. Pe urmă mi-a părut rău şi i-am cerut scuze. Cred totuşi că are nişte probleme psihice, nu e doar un simulant, comportamentul îl trădează”.
- Eu n-am văzut medic să nu bea, interveni Bicuţă. Şi dacă mai eşti şi pisihatru cu atât mai mult. Dacă ei, cu atâta şcoală, bea tării, înseamnă că băuturile nu sunt novice.
- Se zice nocive, Bicuţă, îl corectă Profesorul. Novice înseamnă altceva.
- Cum zici matale, dar trebuie să recunoşti că am dreptate. N-am văzut până acum un doctor să bea mitilic. Şi nici nu i-aş duce unuia plocon aşa ceva.
- Detalii
- Scris de: LIVIU NANU
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
- Paradoxal, zise Profesorul, de când computerul a pus stăpânire pe viaţa noastră şi a organizat activitatea întregii societăţi, se consumă şi mai multă hârtie. În şcoala noastră, de exemplu, funcţionează cam şaisprezece comisii, dar s-ar putea să fie chiar mai multe, le-am pierdut şirul de când am fost în concediu medical. Dar acelaşi număr de comisii trebuie să existe în toate şcolile, fie că funcţionează cu cinci sau cu o sută de profesori. De la an la an apare un cap luminat în minister şi mai născoceşte o comisie, pe care fiecare şcoală, începând cu alea din Bucureşti şi terminând cu cea din vârful muntelui trebuie s-o înfiinţeze. Majoritatea sunt doar pe hârtie, se raportează la inspectorate şi apoi se centralizează la minister de unde vin alte indicaţii cu alte modificări. Şi tot aşa...
- Şi se mai întreabă lumea de ce se tot taie pădurile, interveni Săndel. Şi numai lemn de calitate, fag, stejar, brad... Până şi mobila de pe terasa de alături e nouă.
- Aia e din lemn de raton, zise Bicuţă. De import.
- Detalii
- Scris de: LIVIU NANU
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
„Un scriitor care nu are curajul să trateze cazuri şi probleme banale este un scriitor minor” (Petre Pandrea)
În localul domnului Gigel Alexandru Biboiu, cunoscut cetăţenilor micului târg de provincie drept Bicuţă, se aflau, ca de obicei, câteva personaje, care, cu timpul, reuşiseră să lustruiască scaunele de lemn, modelul de acum treizeci de ani al fabricii de mobilă „Înfrăţirea”, din localitate.
Cârciuma, un chioşc din tablă vopsită în maro, ieşea în evidenţă prin accesoriile de care patronul era foarte mândru: un peretar cu „Răpirea din serai”, un ceas de perete care n-a funcţionat decât o singură zi şi care rămăsese blocat la orele 14:35, drept pentru care mulţi clienţi pierduseră autobuzul sau întârziaseră acasă, precum şi un „candelabru” cu ciucurei din plastic vopsit în mai multe culori. În spatele barului se aflau rafturi cu sticle prăfuite al căror conţinut putea fi subiect de studiu. Cârciuma se numea „Fără grijă” şi aici se putea servi orice sortiment de băutură pe care clienţii o puteau aduce, cu condiţia să plătească sporul de restaurant şi serviciile, plus bacşişul. Se putea plăti şi pe caiet, la chenzină, aspect deloc de neglijat în condiţiile de criză prin care trece ţara.
- Detalii
- Scris de: Puiu Raducan
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Pleacă, pleacă „valorile” din patriarhatul-matriarhatului yaya-ist.
Prințul Yaya este tare supărat pe primul sinistru al justițiunii că nu ia măsuri ca valorile cu portofele și protocoale grele să nu mai fie „forțate” să se nevoiască prin ținuturi fierbinți, prin buncăre bălgrădiste pe plaje costaricane ori în carnevaluri madagașăricești.
Acest „dușman” al binelui, primul sinistru cu fustă și țâțe, cu lipsă multă la vocabular, nici el nu face nimic pentru protecția „valorilor” yaya-iste.
„Bombonelul” cu chelie deasă al (in)justiției face clăbuci la buzele-i băloase că nu se dau legi pentru eliberarea pușcăriașilor, pentru spălarea dosarelor conducătorilor iubiți.
Ce atâte pușcării și pușcăriași spune micimea sa cu spume verzi la pupătoare!
Dacă n-avem puscării cu condiții… măcar ca la Burj Al Arab, unde condamnații să aibe posibilitatea să procreeze liber, nu pe furiș ca acum, atunci să avem pușcăriași liberi!
Se tăvăle pe jos poporul dădău că măzărichea se chinuie pa banii lui, ai poporului dădău, prin carnevaluri fierbinți departe de casa mumă.
- Detalii
- Scris de: Puiu Raducan
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
A trecut și postul… și Paștele! Valuri, valuri de salarii mărite, unele cu (minus) dublu... încep ușor ușor să răsară prin portofele dădăiste....
Trăiască Partidul Comunist Yaya-ist!
Trăiască marele și multiubitul conducător Yaya!
Trăiască și înflorească mare iubită (prima), care ne-ncântă la toate aparițiile cu fel de fel de geniuități fanteziste.
Poporul dădău iară exultă. Îi va crește veniturile prin lipsa căldurii-n calorifere și nu mai știe cum să mulțumească partidului iubit.
Pentru binefacerile căldurii solare dădăii fac cozi ca să li se reducă din pensii și salarii. Un dădău mai de rasă va intra-n greva foamei dacă imperiul yaya-ist nu pune taxă pe aer.
Aparatul conducător yaya-ist, tare fudul, cu cheltuială grea se întreține…
Spionii trimiși pe la Bălgrade, Costa lui Rică ori Madagașcar se întrețin greu dă tot…
- Detalii
- Scris de: Mihai Atanasie Petrescu
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Dacӑ am scӑpat de pericolul reprezentat de chirurgul Renato, dovadӑ cӑ fuga chiar e sӑnӑtoasӑ şi tine il medico la distanţӑ, n-am decât sӑ îmi continuu pergrinӑrile, sau, mai bine zis rӑtӑcelile fӑrӑ ţintӑ fixӑ.
Dulciurile, indiferent cine le produce, nu ma intereseazӑ.
Pot vedea de-a lungul Viei Santa Maddalena câteva clӑdiri monumentale fӑrӑ etichetӑ, deci nu le pot nici eu pronunţa denumirile sau funcţiunile lor. O excepţie: bisericile şi scuterele Vespa, care sunt toate monumente ale istoriei Italiei.
Apoi, exact ca-n viaţӑ, se demonstreazӑ cӑ şi la Catania urcuşurile sunt urmate de coborâşuri. Via Cimarosa Domenico (chiar, azi e duminicӑ; oare în celelalte zile din sӑptӑmânӑ îşi schimbӑ denumirea?), care mӑ duce la un pasaj cu scӑri, mӑ ajutӑ sӑ scad nivelul, apoi, prin Largo Giovanni Paisielo şi Via Pacini ajung la Via Sant’Euplio, o fac la dreapta, depӑşesc banca Monte Sant’Agata şi nimeresc într-un loc aglomerat şi fierbinte, unde îngheţata e la mare cӑutare. Ce sӑ fie, ce sӑ fie, iaca-n târg gelatterie! Locul este Piazza Stesicoro, faimos în geografia turisticӑ a Cataniei.
Sigur, nu trec nepӑsӑtor pe lângӑ o bisericӑ mare care îmi aminteşte cӑ mai e puţin şi începe din nou campionatul mondial de motociclism vitezӑ, al cӑrui erou a fost, odatӑ, nea Max Biaggi: Chiesa San Biagio, sau, cu alte cuvinte (pentru cӑ limba italianӑ este destul de bogatӑ) Chiesa San’Agata alla Fornace. Nu pot sӑ nu apreciez cât de mult se împarte sfânta patroanӑ a Siciliei, pentru cӑ foarte multe biserici îi sunt închinate.
- Detalii
- Scris de: Radu Liviu Dan
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
I se părea că e neînţeles! Uneori era certat aprig de părinţi pentru nerealizările lui. Viaţa lui era din ce în ce mai searbădă. Trecuse de-a doua tinereţe, iar iubirile pe care le avusese l-au convins că cele mai frumoase iubiri tot în vise rămân. Într-o după -amiază după ce s-a plimbat prin grădina casei s-a rezemat de statuia albă de marmură şi a adormit. Când s-a trezit a privit mirat statuia albă cu chip de femeie. A mângâiat-o încercând să descopere fiinţa din vis. Dar ea a rămas încremenită. Visul de la statuie nu-i dădea pace si de aceea venea cât mai des la picioarele ei unde se pierdea în visare mai multe ore. De fiecare dată la plecare o mângâia şi îi săruta mâinile de piatră. Într-o seară în grădina casei s-a organizat un bal. Femeile şi bărbaţii dansau în ritm de vals. Dar, el era mai mult cu ochii la statuie. Fără să bage cineva de seamă se metamorfozează în frumoasa femeie coborând cu trena albă scările de marmură, întinzând braţele spre el. Frumuseţea ei parcă îl hipnotizează. Uimit se prinde de braţul ei care se înfăşoară după gâtul lui iar braţul lui îi cuprinde mijlocul. Statuia devenise femeia din visele lui. Valsând printre invitaţi se pierdu cu totul în braţele ei. Invitaţii la rândul lor erau uimiţi de apariţia neaşteptată a frumoasei femei. Într-un târziu s-a trezit dansând singur cu Ea. Nu ştia dacă se îmbătase la balul din grădină sau visase toată seara. Ridicându- se din iarbă, privirea i s-a îndreptat către statuie. Ea era acolo de cum o ştia dintotdeauna.