După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Vasile Moiș
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
„Copiii sunt mesaje vii pe care le trimitem
unor vremuri pe care nu le vom vedea”.
John W. Whitehead
Olga Paszka trăia o experienţă nouă, încercând sentimente foarte contradictorii. Pe de-o parte se bucura că va fi mamă, însă, pe de altă parte îi era teamă de viitor. Soţul ei s-a bucurat sincer, când i-a spus că este gravidă şi de atunci îi acorda o atenţie cu totul specială. Îi aducea micul dejun la pat, ceea ce nu făcuse niciodată înainte, nu o lăsa să ducă nici o greutate şi, mai ales, o suna la telefon de câteva zeci de ori pe zi. Noaptea, Olga se trezea de nenumărate ori din cauza unor vise ciudate şi, de fiecare dată, soţul, grijuliu, o învelea şi o întreba dacă nu doreşte să-i aducă ceva de băut sau de mâncat. Uneori îi era milă de el, la gândul că ea poartă în pântec copilul altui bărbat. Se trezea repede la realitate şi se bucura că va avea un copil de la Valeriu Moraru. Nici nu se putea o răzbunare mai completă pe familia care o despărţise de iubirea vieții ei. Când îl întâlnise pe Valeriu în faţa sinagogii din Baia Mare, n-a stat deloc pe gânduri, avusese o premoniţie, că dacă va face dragoste cu el, ca pe vremuri, va rămâne gravidă. A luat această hotărâre dificilă după îndelungi cumpăniri și frământări. Dumnezeu a ascultat-o şi visul i s-a împlinit. S-au hotărât, împreună cu soţul, să ascundă sarcina până când aceasta va fi vizibilă, dorind să le facă o surpriză rudelor şi prietenilor. Ardea, însă, de nerăbdare să-i dea vestea cea mare lui Valeriu. Nu-l putea suna la telefon, fiind convinsă că lui îi erau înregistrate toate convorbirile telefonice şi voia să păstreze taina numai pentru ei doi. Ştia că Valeriu avea mai mulţi copii, cu diverse femei, ceea ce o deranjase cumplit. Avusese impresia că o înşeală, că ar fi trebuit să-i rămână fidel ei, până la moarte. Acum, când, la rândul ei, era gravidă cu Valeriu, parcă îl iertase pentru toate femeile şi pentru toate aventurile.
- Detalii
- Scris de: Aurel Stanescu
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Avea obiceiul ’’urât’’ și în pauza de masă, fugea cu Radu șoferul lui de pe autobasculantă, să admire plaja dintre ecluză și tabăra Năvodari, eventual să se scalde în mare. Mașina o ascundeau lângă dig, printre bălăriile care crescuseră cât ea de înalte, nu cumva să îi zărească cei de la secție deși niciodată nu a avut nimeni curajul să-i spună… De ce chiulești!
De obicei era puțină lume, și din peisaj nu lipseau siluetele pescarilor înarmați cu mulinete și prăjini lungi, care de care mai sofisticate, aruncând de pe uscat undițele cu râme de mare*, după labani*.
Radu, era un bucovinean frumos, mult mai tânăr decât el… care se considera tânăr! Aveau pregătite slipuri, fiindcă pe acolo zăboveau adesea amatoare de soare, liniște și baie-n mare, așa că se pregătiseră pentru orice fel de întâlniri neprevăzute!
Vara încinsă și nopțile scurte păreau interminabile! Temperaturile de zi și noapte oscilau între ele cu 12 grade. Soarele înăbușea orice tentativă de evadare din cotidian, obosind oamenii. Permanent, doar briza adia la intervale regulate și mult așteptate de toți, încât ajunseră să creadă că zăpușeala nu se va termina nicicând.
- Detalii
- Scris de: Aurel Stanescu
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
Laur lucra pe drumul spre Năvodari, la Hanul Piraților. Sediul îl avea undeva lângă *Tunuri, și ajungea la baltă* pe jos în cel mult zece minute de mers vioi. Ca de obicei fusese o zi călduroasă, plină de intervenții grele și probleme infernale aparent fără rezolvare.
Era obosit și abia se făcuse ora cinci post meridian! Mai avea mai bine de-o oră și jumătate până plecau autobuzele. Un timp care i se pare interminabil, și nu avea nici un chef să se apuce iar de hârțoage. Mecanicii erau înțepeniți pe frontul lor de lucru, nu mai era nimeni nemulțumit că mașinile funcționau în gol sau și mai rău, că se iviseră diverse defecțiuni. Cei de la șantier n-aveau ce să le mai reproșeze!
Deodată, îl zărește pe Nicu rătăcind fără țel prin curtea șantierului, și ce-i trece prin minte… numai o baie în mare îi mai poate relaxa, îi poate înviora, și-i șoptește:
- Vii să facem o baie?, Nicu nu poate refuza... era constănțean!
Nu aveau slipuri, prosoape, însă de obicei pe acolo nu era nici țipenie de om, doar șoseaua Constanța- Năvodari, un câmp părăginit, pregătit cu instalații evreiești sau franțuzești băgate în pământ vegetal pentru irigat, lacurile cu apă uimitor de dulce, pline de numeroși crapi bătrâni, ruginii, plătici uriașe și o sumedenie de carași.
- Detalii
- Scris de: eCreator.ro
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
- Ascultă: Nu e vorbire, nu sunt cuvinte, ale căror glasuri să se poată auzi, şi totuși vocea lor străbate tot pământul, vestea lor ajunge la marginile lumii1.
Suntem legaţi între noi. Cum? Îţi voi explica mai târziu. Acum ne răsucim către munţi, către Trei Pâraie, leagănele durerilor şi bucuriilor strămoşilor, locuri de refugiu și de doinit. Cinstim fiecare palmă de pământ. Pipăim cu privirea şi mintea fiecare urmă a paşilor, a mâinilor şi a trudei lor lăsate în munţi, pe dealurile şi câmpiile satului. Simţim mirosul transpiraţiei şi a sângelui. Nu există petec de pământ fără această amprentă.
- Pot înţelege.
- Coborâm privirea către sate, către Valea Siretului şi vedem că totul este roditor. Totul este un tot mai mare... şi mai mare, imens, de neînchipuit şi de necuprins. Este Totul Lui! Priveşte: Apa Siretului poartă deasupra ei, plutind, nenumărate curcubeie de lacrimi, care uneori se unesc şi se ridică spre sat şi împrejurimi, aşa cum ai putut vedea chiar tu.
Citește mai mult: ÎN SEARA ASTA SĂ NU PLECI! (FRAGMENT Din cartea MAMELON)
- Detalii
- Scris de: Cezara Lelia Ungureanu
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
Știi momentul acela când ajungi la intersecție??
E un moment important... foarte important.
Latura ta emoțională tinde să te împingă, să faci un rotocol în sensul giratoriu al vieții, și să te duci fix pe drumul pe care ai mai fost.
Sentimentele sunt copleșitoare și încearcă să te convingă că există o șansă, că de dată asta să fie altfel.
Adu-ți aminte de dățile în care a durut rău, de tot. Când ai crezut că te sfârșeșți din adâncul tău și până la cea mai extremă extremitate a ta.
Da, acolo vei ajunge dacă faci aceeași alegere.
Te vei întoarce într-un colț al ființei tale, în care te vei simți îngrămădit și sleit de puterea de a alege.
Suntem oameni. E normal să simțim frică de necunoscut, să avem sentimente care ne copleșesc, dar de data aceasta, îndrăznește să faci altă alegere.
Alege alt drum, care cu siguranță te va duce în altă parte!!
Respectă și iubește ceea ce te-a construit odată, mulțumește și mergi pe o nouă cale, care nu îți va lua nimic din ce e al tău, ci dimpotrivă, ar putea să îți aducă trecutul sub o altă formă...una mai potrivită ție.
- Detalii
- Scris de: Camelia Ardelean
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Delia își luă în primire, nu prea încântată, noua slujbă de vânzătoare la ABC-ul din colțul străzii. Deși avea motive să fie ceva mai veselă, fiindcă făcuse peste noapte un salt „acrobatic”, de la jobul de femeie de serviciu la una din puzderia de bănci apărute precum ciupercile după ploaie în orașul lor, totuși zâmbetul de pe fața ei era unul de conveniență. Magazinul unde se angajă era departe de a fi ceea ce visase: o alimentară mică, în care erau amenajate, pe margine, două rafturi de conserve și murături, plus unul mai mare, în mijloc. Deasupra unui frigider mai vechi tronau câteva cofraje cu ouă, iar înăuntrul acestuia se distingeau cu greu, din cauza vitrinei vechi și zgâriate, trei rude de salam și tot atâtea bucăți de brânză telemea, îngălbenite pe la colțuri.
Clienții erau puțini. Plictiseala se afla la ordinea zilei, exceptând momentele când „șeful”, adică patronul, însoțit de consoarta lui, amândoi țărani parveniți de curând, care mai posedau câteva maghernițe similare prin niște sate uitate de Dumnezeu, veneau în control sau doar ca să-și etaleze „aerele” de capitaliști „consacrați”.
- Aveți aici toate condițiile, nu vă plouă, nu vă ninge, trebuie doar să vindeți un amărât de salam și niște ouă, dar nici de asta nu sunteți în stare! se rățoi patroana cât o ținea gura, într-o zi, la Delia și la colega ei, cu o voce pițigăiată, pusă parcă pe harță.
- Detalii
- Scris de: Ben Todica
- Categorie: Proza
- Accesări: 5
NECURAT, NECORECT-AT la poarta Iadului
"Te-ai ascuțit, ca lupta de clasă, aud vorbă răspicată, c'aşa zice Ellena Miahela, că era o vorbă după vremurile tulburi de după război, aşa cum mai recent după revoluția sau lovitura de stat din Decembrie 1989, deşi la noi mai orcând e un hâc, ca şi cum fără asta omeneşte nu şi-ar avea rost şi n-ar fi lucruri curate, că Iliescu cu nasul la purtare, cu zâmbet ca de curbă avându-în apropiere pe frumosu Roman Petru cu 4 boii cu ciucurii în corne se-arătaseră pe sticlă, ca dirijori de orchestră şi erau cu mare garagație, aşa cum şi Ellena, dar nu cea a lui Ionaşu din fundu unghiului di Osoi, zice Mioara cu bunici pe la Dârja-Panticeu: -"Era o vorbă care judeca şi dejuca nişte planuri... Era o vorbă: Te-ai ascuțit ca lupta. de clasă (era şi nu, c'ar fi ieşit din problemă, însă cineva trebuia să-şi asume problema, chiar dacă din el în Cluj, pe la Timişoara curgea sânge. Cum să ieşim stăpâni pe situație ca Zurli (nu era vorba de zombi, ci de un Zoro-Zurli, că oricând e nevoie de unul ca să stăpânească situația (Ceauşescu îşi pierduse stăpânirea de sine şi el ca fiară atăcată:
-"Vroiau în fața Marii Adunării Naționale"... (serialul Vlad, e cu altceva, chiar dacă putea să aibă tematica cu acel decembrie nesigur, cu sâmbure şi freamăt, căutări de a ieşi din impas recurgându-se la trucuri ieftine.
- Detalii
- Scris de: Camelia Ardelean
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
Proaspăt angajată ca reporter la unul dintre cele mai importante ziare din județ, Ioana era în culmea fericirii. Visul ei de a scrie devenea realitate! Se ocupa chiar de domeniul ei favorit, ezoteric, iar primele sale articole avuseseră deja succes. Oamenii o sunau zilnic, cerându-i diverse informații despre cei intervievați de ea: călugărițe deschizând Psaltirea, maeștri cititori în stele, ghicitori în cafea, în tarot sau în liniile palmei și tot soiul de ciudați, aflați în mare vogă la acel moment.
Era extrem de mulțumită de vâlva creată în jurul ei și de-abia aștepta următoarea „mutare”: găsirea unui subiect care să o facă, dacă nu celebră peste noapte, „măcar” foarte cunoscută. Văzuse prea multe filme, pesemne, și chiar dacă era la o vârstă destul de matură, nu înceta să viseze, cu ochii larg deschiși, la cai verzi pe pereți sau la alte minuni, pe care le citise în miile de cărți ce-i trecuseră prin mâini, în cei douăzeci și cinci de ani de când văzuse lumina zilei.
Într-una din zile, aflându-se într-o pană de inspirație, stătea cu televizorul deschis, uitându-se în gol la ecran și gândindu-se despre ce naiba va scrie în următorul său articol. Redactorul-șef îi propusese cu „dărnicie” să umple, peste câteva zile, cele două pagini din mijloc ale ziarului, fără să-i dea o sugestie, cât de mică, iar ea încă habar nu avea cum o va face.
- Detalii
- Scris de: Camelia Ardelean
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Eliza pășea grăbit, fără să privească în jur, numărând în gând dalele de pe trotuar și încercând să-și calmeze starea de surescitare. Căsnicia ratată, în care își investise patru ani din viață și suflet în exces, îi consumase toate resursele. Ura bărbații și nu mai vedea în ei decât niște animale egoiste (dacă egoismul ar fi putut fi, în mod normal, trăsătura vreunui animal!), subjugate de instinct.
Nu mai avea nervi să intenteze divorțul, dar avusese, cel puțin, curajul să plece de la soțul ei, de o bună bucată de vreme, mutându-se la părinți. Nu era, deocamdată, aptă să-și găsească un serviciu, fiind prea ocupată să-și adune rămășițele de gânduri și să-și lingă „rănile”, deși era sigură că i-ar fi prins bine să aibă ceva de făcut. Fiindcă nu avea chef să vadă pe nimeni și devenise cam sălbatică, vechii prieteni o ocoleau sau, în cel mai bun caz, o priveau ciudat. Puțin îi păsa, însă. Pentru ea, momentan, lumea avea o culoare gri apăsătoare și nu întrevedea nimic care să-i schimbe această viziune sau măcar să-i mai îndulcească nuanța.
Unde ajunsese cu numărătoarea? Off! Pierduse de mult șirul… Deodată, un click, undeva în creier, o aduse cu picioarele pe pământ.
- Detalii
- Scris de: Simona Prilogan
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
Ochii Luanei priveau iar cerul, cu o nemărginită descumpănire. Se citeau pe fețișoara ei toate nuanțele întrebărilor ce probabil îi încrucișau gândurile în mii de variante. O lacrimă îi scăpă cuminte printre clipitul ochilor ce devenise de acum tot mai accentuat. Limpezimea zărilor îi clătise însă răspunsurile cu un “ o voi întreba pe bunica, în seara asta!” și alergă apoi grăbită să se alăture grupului de copii ce se jucau frenetic lângă poarta vecinilor. Acolo, bucuria își făcea zmee de lumină printre ochii inocenței.
“Buni, de ce eu am doar Tată? Toți copiii au și Mamă și Tată! Unde este Mama mea?” Întrebarea fetiței de doar 2 anișori și 5 luni, pică ca un trăznet pe capul femeii. Simțea cum durerea aceea de plumb se învârte iar prin tot trupul. Cuprinzând într-un clește de fier gulerul sufletului, forțându-l să muște din pâinea veninoasă a unui destin ce se contura tot mai trist. Se împliniseră deja doi ani de când fiica ei i-a părăsit cu desăvârșire. Erau doi ani striviți pe muchia timpului, iar Xonia îi privea probabil de dincolo de perdeaua infinitului, îngânând mantre printre îngerii întunericului.