După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Domnița Ganea
- Categorie: Proza
- Accesări: 6
Fiul meu,Alex, în perioada când avea aproximativ 6 ani, se juca mult cu alți copii, în curtea casei, pe strada care nu dădea în şosea, pe la vecini, atunci nu erau atâtea pericole şi părinții le acordau libertate de mişcare copiilor, mai mare decât acum. Trăind în acea perioadă la țară, nu consideram că jocurile copiilor pot să îi expună într-un mod periculos, atâta timp cât unul dintre părinți îi monitoriza din când în când.
Alex era tovarăş de joacă cu alți doi copii din vecini: vărul lui Alin şi Dragomir, amândoi copiii fiind mai mari decât Alex, şi de vârstă şcolară deja. Alin făcea parte din categoria copiilor care mereu surprindea prin ideile neaşteptate pe care le avea, dar care până atunci nu i-a pus în vreun pericol pe nici unul dintre copii.
Mai întâi, trebuie să vă descriu o clădire din mijlocul localității, că să vă puteți face o imagine despre cele ce vor urma.
Chiar în buricul târgului, era o clădire spațioasă, patronată de primăria localității. Unele încăperi nu erau folosite, dar într-o cameră erau depozitate dosare vechi, multă maculatură care acoperea toată suprafața acelei camere, pe o înălțime de aproximativ 1,5 metri. Într-o altă cameră alăturată îşi avea biroul lăptăria, gestionată de o fată pe care o cunoşteam. Mai apoi urma un bar şi alte încăperi, care nu aveau nici o destinație la acea vreme.
- Detalii
- Scris de: Domnița Ganea
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Bunicul meu,Ion Fărcaş a avut trei copii: George - cel mai mare, la doi ani diferență Onița sau Nițuca(mama mea) şi mezina-Viorica, la diferență de aproximativ 6 ani de Nițuca.
Cei trei au copilărit în vremuri destul de grele, dar care, privite din viitor cu detaşare, au avut un farmec aparte, farmec dat de perioada de pionerat în tehnologie şi de aceea copiii trăiau fascinația fiecărei noi descoperiri.
Onița, mama mea, evocă şi acum cu drag şi nostalgie partea vieții ei cea mai frumoasă, în pofida tuturor greutăților pe care ea şi familia ei le-au avut de trecut.
Copiii Fărcaş, se pare, au fost nişte copii atipici , inteligenți, erau preocupați în a-şi face singuri jocuri şi jucării.
Ajuns la vârsta preadolescenței, Gicuță, împreună cu alți copii din vecini, şi cel mai des este evocat Luțu Brigadirului, asta fiindu-i porecla populară, inventau lucruri fascinante. Şi-au făcut între casele lor "telefon fără fir" şi un fel de sistem morse, prin care comunicau , citeau foarte mult, erau pasionați de fizică, geografie, istorie, cu alte cuvinte, erau copii inventivi şi cu inițiativă.
Astfel, că pe la acea vârstă Gicuță şi-a deschis "cinematograf"! Toți copiii din vecinătate, îi apreciau şi doreau să se joace cu ei, pentru că erau fascinați de ideile lor avangardiste.
- Detalii
- Scris de: Domnița Ganea
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
E toiul verii. Căldură mare!
Sorin, Cipri şi Bogdan sunt toropiți de căldură şi în lipsă de idei "geniale"care i-ar putea scoate din starea de mare plictis!
Cipri, care are vreo 11 ani, a făcut un duş rece, să se învioreze, şi cum băieții erau singuri acasă, Cipri nu se grăbeşte să se îmbrace. Execută în fața celorlalți doi un fel de ritual, cică, al ploii, un dans ce-i zdruncinau toate încheieturile şi îi bălăngăneau toate părțile moi, ca să mă exprim mai delicat!
-Pune ceva pe tine, că cine ştie cine o să vină şi te găseşte aşa! Nu apucă Sorin să-şi termine fraza, când Eleonora, fata din vecini, trânteşte poarta cu putere, înaintând vertiginos spre camera unde erau băieții. Venea atât de hotărâtă, de parcă făcea parte din armata rusă, care ne-a eliberat de sub "jugul fascist"!!!
Cipri nu mai are timp să-şi tragă ceva pe el, aşa că se aruncă în pat şi trage peste el o plapumă groasă, acoperindu-se în totalitate. Sorin şi Bogdan chicotesc, timp în care Eleonora intră în cameră fără anunț prealabil, fără a saluta, doar izbind uşa de perete, ca un uragan!
- Detalii
- Scris de: Domnița Ganea
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
Se întâmpla prin anul 1956...Copiii lui Ion Fărcaş se întorceau în acea zi dintr-o excursie, făcută cu şcoala, la Năsăud...erau fericiți, nu aveau prea des ocazia să meargă în excursii.
Veneau pe jos, cântând cântece şcolăreşti, îndemnați de doamna învățătoare Țărmure, o femeie destoinică şi corectă.
-Aşa, copii, fiți veseli, primăvara e frumoasă, iar noi suntem plini de energie!!!
Înaintau încet spre satul lor, Rebrişoara, fără prea multe griji, doar cele ale copilăriei.
-Doamna învățătoare, oare de ce s-a înnegrit cerul, acolo, înspre sat? întrebă un copil din grup şi-i indică doamnei direcția.
-Hmm, pare a fi fum, nu cred să fie de bine...o să aflăm imediat ce intrăm în sat...spuse doamna, cāzând pe gânduri, dar nu voia ca elevii ei să fie cuprinşi de panică.
Grupul a ajuns la intrarea în sat, iar aici pe la toate porțile erau ieşite femei şi vorbeau zgomotos, fiecare emițând păreri.
-Bună ziua, ce s-a întâmplat, le' Măriucă? , se interesează doamna, începând să se îngrijoreze...
-Doamna Țărmure, ard trei case, prima s-a aprins a lui Ion Fărcaş ! Şi uite ce nenorocire cu vântul ăsta!
- Detalii
- Scris de: Domnița Ganea
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
E iarnă...verii mei Sorin şi Cipri, împreună cu fiul meu Bogdan, se pare că iar au o zi din acelea cu plictiseală "de se scorojesc pereții", ca să-i parafrazez chiar pe cei trei eroi ai narațiunii!
-Hai să jucăm fotbal! exclamă Bogdan.
-Fugi mă, de-aici! Nu vezi ce e afară?! îi răspunde Sorin din poziția de lider al grupării"Cum să faci prostii în neştire".
-Las', măi Sorine, că ne jucăm în casă, se surprinde vorbind Cipri.
Cei trei nu mai stau pe gânduri şi se apucă serios de treabă!
-Ne trebuie o minge mai mică şi mai moale, şi să mutăm masa, fotoliile şi scaunele în camera din față!
Când îşi propuneau ceva, nimic nu li se părea prea greu, depuneau eforturi nemaipomenite, numai să obțină ceea ce şi-au propus.
Astfel din cameră au dispărut obiectele care se pare că îi încurcau, iar spațiul a devenit satisfăcător.
- Detalii
- Scris de: Domnița Ganea
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
După cum aminteam şi în alte istorioare de-ale mele, bunica, mama bună Raveca Fărcaş, la fel ca şi tata bun Ion Fărcaş, mi-a încântat copilăria cu multe poveşti incitante şi fascinante.
Ceea ce urmează să vă povestesc aici, dragii mei, mama bună susținea că i s-a întâmplat cu adevărat, pe vremea când era nevastă tânără.
Într-o primăvară, în vremea prăşitului, ea împreună cu tata bun aveau de făcut un drum la una din țarinile din afara satului, pentru a îngriji culturile de porumb şi cartofi ce le aveau acolo.
Până la destinație era drum destul de lung, aşa că înhămau frumoşii lor cai la căruță, îşi luau uneltele trebuincioase, apă şi mâncare pentru ei, căci pentru cai se găsea la câmp, şi astfel, urcați în căruță, o porneau în toiul nopții spre destinație, ajutați de lumina unui felinar, lompaş, cum îi ziceau oamenii de pe Valea Someşului.
Drumul ce-l aveau de străbătut era îngust, între două dealuri. De o parte a drumului, între drum şi deal se interpunea un pârâu, a cărui albie era mult mai joasă decât nivelul drumului. Cei doi din căruță puteau foarte bine auzi clipocitul apei şi sunetele pădurii, unele chiar stranii, înfricoşătoare.
- Detalii
- Scris de: Alexandra Goldstein
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
„La orice trebuie să ai noroc în viaţă, dar mai ales la oameni.” Ileana Vulpescu
Sunt oameni care, deși merg pe același drum cu tine, fac parte din lumi diferite. Sunt oameni care, deși fac parte din viața ta nu înseamnă că fac parte din sufletul și din destinul tău! Sunt oameni care aud cuvintele tale, dar nu aud durerile sau bucuriile tale! Sunt oameni care, deși par că te ascultă, nu rezonează cu ceea ce spui! Sunt oameni care te privesc în fiecare zi, dar nu reușesc să vadă cine ești cu adevărat! Sunt oameni care te văd în fiecare zi, dar nu reușesc să te cunoască cu adevărat pentru ceea ce ești și sunt oameni care te vad în fiecare zi și care descoperă în tine, mereu, ceva frumos! Sunt oameni care, deși te iubesc fizic, nu te iubesc cu tot sufletul și cu toată ființa lor și sunt oameni care, deși trăiesc pentru a te iubi total, profund și etern, nu au nici măcar șansa unei strângeri de mână!
Sunt oameni care te iubesc din tot sufletul, deși vă despart ziduri, oameni, ape sau continente și sunt oameni care, deși nu vă desparte nimic de ei, vă desparte totul! Sunt oameni care te iubesc pentru ceea ce ești și sunt oameni care te iubesc pentru ceea ce poți face pentru ei!
- Detalii
- Scris de: Aurel Stanescu
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
Purtăm în noi numeroase amintiri nedescifrate.
În 1988, la sfârșitul lui Septembrie, e chemat de Secretarul partidului pe întreprindere în biroul organizației. Acolo lucra și secretara, o femeie sau mai degrabă o fetișcană pistruiată, plăcută la vedere… și la restul! Bănuia că-și găsise combinația parteneriatului ideal deși nu se afișa cu nimeni. Își spunea zâmbind:
- E credincioasă partidului!
Dar să lăsăm femeile partidului în pace! Fiecare cu idealul și modelul său indescriptibil!
Secretarul de partid, era maistru scos din producție. El îi spunea nea Popa. Nu îi bătea la cap, aveau destule probleme în cadrul serviciului. Știa, vedea, observa care e situația reală de pe teren și acesta îi spuse:
- Laure, trebuie neapărat să mergi la Universitatea de partid Gheorghe Gheorghiu, cursuri serale! Am discutat în prealabil cu directorii și ne-am orientat spre tine. Nu trebuie să pleci nicăieri până capitală! Cursurile se fac în orașul nostru, în Constanța! Vin aici profesorii de la București.
- Detalii
- Scris de: Cornelia Georgescu
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
Fiecare dintre cei şapte tineri mergea acasă cu familia, evident, cu maşina personală. Lucian mergea alături de părinţii lui, spre locul în care Enka Iulian parcase maşina. Ajunşi în apropierea maşinii, domnul Enka scoase cheile, dar le întinse fiului său:
- Poftim, domnule comandant! Te rog să conduci tu; de acum înainte asta-ţi va fi ocupaţia, de a conduce; desigur, nu maşini...
- Mersi, blondule, spuse Lucian într-un târziu şi luă cheile; îl deranjase remarca tatălui său şi parcă ar fi dorit să-i răspundă altfel, dar se abţinuse.
De ce să înceapă iarăşi o discuţie în contradictoriu cu tatăl său, când doar ce se împăcaseră, deşi, practic, nici nu fuseseră supăraţi. Poate doar i se păruse că tatăl lui, „blondul”, îi vorbise pe un ton uşor ironic, iar dacă ar fi încetat cu amabilităţile, tot el s-ar enerva, Iulian Enka rămânând de obicei calm, nepăsător, sau doar aşa părea.
Lucian ocupă locul şoferului şi le deschise părinţilor săi. Tatăl său se aşeză lângă el, Diana Enka – în spate. Cei doi habar n-aveau că în buzunarele hainei uniformei fiului lor se aflau cheile de la maşina directorului Institutului sau că Lucian avea permisiunea de a utiliza oricând doreşte acea maşină; acum însă, o lăsase în parcare.
Citește mai mult: PROXIMA | Partea întâi: „O misiune specială”: 24. Nero şi Rikky.
- Detalii
- Scris de: Aurel Stanescu
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Agonia se apropia de sfârșit… cu ultimele convulsii, pământul dobrogean rezista coloșilor de metal, ce-i fragmentaseră trupul în două! Era sfârșitul primăverii. La kilometrul 48 se retrăgea ultima draglină… își arunca cu înverșunare cupa și da înapoi pas cu pas, centimetru după centimetru, distrugând rampa, pe unde până atunci aveau asigurat accesul în canal. Interesant cum se prevăzuseră în proiect toate aceste amănunte aparent nesemnificative. Pacea se instalase peste aceste tărâmuri, care niciodată nu fuseseră tulburate atât de brutal de mâna omului.
Într-o dimineață a văzut șerpuind magistrala albastră! Albia i se umpluse cu apă din Dunăre. Nu a crezut c-o vede aievea… i s-a umplut inima de bucurie, dar și de tristețe! Peste câteva zile va pleca la noul loc de muncă. Nu, nu era constructor însă constituia veriga cea mai importantă din sistem, fără de care nu se făcea nimic. Era mecanizatorul care scutea munca brută a mii de oameni, și îl încercau același emoții ca pe toți oamenii care-au lucrat împreună ani de zile.
Circula printre ei o zicală înțeleaptă… Canalul s-a terminat dar lucrările continuă! Zâmbea ironic, însă nu-și vedea capul de treburi! Se mutau pe un nou tronson… Poarta Albă – Midia Năvodari, de fapt urmăreau traseul început și abandonat cu zeci ani în urmă.