După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Geta Stan Palade
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Întâmplarea asta pe care vreau să v-o povestesc nu e cine știe ce veche. S-a petrecut mai anul, de Sfânta Marie mică. În această zi, aproape toată suflarea satului, este prezentă la predicile și rugăciunile din biserici, slăvind numele Prea Curatei Fecioare. Numai Lucian, un bondoc de șase anișori, jucăuș și iute din fire, ca un titirez, rămăsese singur acasă. Dar, ce spun eu singur!? Rămăsese cu Șoimul! Un ponei roib, vânjos, cu pieptul lat, pe care se putea distinge în frunte o steluță albă de parcă ar fi fost un bulgăre mic de zăpadă, aruncat înadins acolo, de o mână de spiriduș ghiduș.
Fusese adus de tata, de la o herghelie din satul vecin, ca dar pentru ziua lui de naștere. De cum l-a văzut băiatul, s-a atașat atât de mult de el, încât i-ar fi fost greu să se despartă chiar și pentru o singură zi. Avea grijă să nu-i lipsească nimic. Zilnic îi aducea fân proaspăt cosit din dumbravă, miez de pâine și cozonac, adăpându-l cu apă proaspătă de izvor. I-a împodobit coama cu canafi roșii, verzi și portocalii, împletiți de mâinile mamei. Se plimbau, în fiecare zi pe potecuța ce duce spre dumbrava năpădită de ierburi și flori.
Poneiul, simţindu-se liber, se dezlănțuia în galop, făcând să-i scapere stelele și cerul strivit sub copite. Alerga iute, asemenea Șoimului în zbor, de unde i se trage și numele pe care i l-a dat! La un fluierat haiducesc a lui Lucian, poneiul își frânse brusc galopul ridicându-se în două picioare se opri în dreptul lui.
- Detalii
- Scris de: Vlad Alexandru
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Capitolul 2
Ea se apropie de el uitându-se în ochii lui, Louis simți cum inima lui începuse să o ia la trap precum un cal de curse la hipodrom.
- Vrei să fi partenerul meu ? Numele meu este Layla.
Louis rămase perplex, fusese luat prin surprindere de fată, avusese o abordare cât se poate de directă.
- Partenerul tău...la ce ?
Fata se întoarse urcându-se cu picioarele într-un leagăn începând să se dea în el. Rochia fetei începuse să se ridice mai mult decât trebuia, Louis întoarse privirea imediat de la fată înroșindu-se.
- Cu ce aș putea să te ajut ?
Louis stătea cu fața întoarsă de la fată, încercând să nu se gândească la picioarele fetei. Brusc, fata sării din leagăn, apoi se îndreptă spre el.
- Nu mi-ai spus numele tău, pe al meu îl știi deja
El se uită la fată, se simțea ciudat, nu mai văzuse niciodată o fată așa de ciudată, se uita la rochia ei, cu patru nasturi la piept, o rochie ciudată, privirea fetei era senină, ca și cum moștenise toată lumea.
- Louis...
- Detalii
- Scris de: Geta Stan Palade
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Se împlinise de Sfânta Mare un an de când puiul de Căprioară se străduia să adune licuricii în pumni. Îi aduna mai ales dimineaţa, risipiţi în boabele de rouă. Sau în amurg, de pe petalele florilor din grădini. Se furişa apoi prin pădure până la vizuina Ursuleţului. Acesta, fiind plecat de acasă, îi agăţa licuricii de pereţii vizuinii căptuşiţi cu muşchi violeţi să aibă noaptea lumină şi să nu mai huzurească iarna în bârlog, sugându-şi lăbuţele când îi flămând!
O Veveriţă căţărată într-un alun, admirând iniţiativa puiului de Căprioară se hotărî să-i vină în ajutor. De sus, din cer, i-a făcut cu mâna Steaua Polară. A râs cu hohote de raze sprinţare:
- Stea Polară, Stea Polară, dă-mi lumina ta sprinţară! Să-ţi fac cuib în inimioară!.. Steaua Polară auzind chemarea Veveriţei i-a trimis un mănunchi de raze subţiri şi argintii. Veveriţa le-a cules ca pe-un sceptru de Domniţă mirosind a lămâiţă.
- Mulţumesc, dumitale, mărită Domniţă!
Steaua Polară a pierit apoi într-un hohot prelung de lumină până spre zori când în pădure, marginile cerului prinseră a se rumeni!
Veveriţa, sărind din copac în copac, a ajuns până la vizuina puiului de Ursuleţ unde i-a agăţat mănunchiul razelor Stelei Polare în stâlpii din cerdac, să-i poată face lumina şi mai mare, când se va întoarce spre seară Ursuleţul acasă.
- Detalii
- Scris de: Vlad Alexandru
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
Louis era un băiat de 15 ani, un geniu al pianului, însă datorită faptului că avusese o traumă când fusese mic, renunțase să mai cânte. Era un băiat retras, nu socializa, nu își prea făcea prieteni, viața lui se rezuma în a se duce la școală și de a veni acasă. Era un geniu în ale pianului, un viitor mare pianist, însă mama lui, o celebră pianistă cu foarte mulți fani în întraga lume, în timpul unui concert, pică de pe scaunul pianului, subit la podea murind. Din cauza acestei tragedii, băiatul încetase să mai cânte la pian, fiind marcat profund, de moartea mamei lui. Trecuseră 15 ani de la tragedie, acum Louis, era un tânăr frumos, înalt, lucra într-un atelier de tâmplărie, ajutându-l pe tatăl lui. Era conștincios în ceea ce făcea, părea la prima vedere că își găsise o nouă vocație, aceea de tâmplar, însă în inima lui, rămăsese pianul. Într-o dupa-miază, Louis termină lucrarea pe ziua respectivă, apoi se uită spre tatăl lui care cerceta cu deamănuntul lucrările pe săptămâna respectivă.
- Tată, am terminat lucrarea doamnei Kennedy, eu plec.
Tatăl lui se întoarse spre Llouis, începând să-i zâmbească încet.
- Detalii
- Scris de: Geta Stan Palade
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
În pădurea de lângă satul Ponoarele, Doruleţ s-a împrietenit cu o veveriţă care îşi avea locuinţa în scorbura unui stejar rămuros căptuşită cu muşchi violeţi şi frunze uscate. Suratele din pădure, căprioarele, privighetorile şi chiar cerbii o alintau Riţa-Domniţa!
În fiecare dimineaţă o chemau să meargă împreună la izvorul din vale să se ospăteze din talgere de scoici sidefii. Mâncau alune, merişoare, porumbe, măceş şi beau roua adunată de flori din cupe cristaline de ghindă.
Riţa-Domniţa, era considerată de Doruleţ o zână frumoasă, subţire, cu ochi albaştri ca brânduşa, cu plete de foc lungi până în pământ.
Într-o dimineaţă însă n-a mai ieşit din locuinţă să meargă la izvor unde era aşteptată de prieteni pentru obişnuitul ospăţ.
- Oare ce i s-o fi întâmplat Domniţei? s-a întrebat uimit un pui de căprioară… Să fi păţit oare ceva?
- Chiar aşa! - se băgă în vorbă o privighetoare.
Şi toţi au început să o strige nemaiavând chef de ospăţ fără prietena lor.
- Detalii
- Scris de: Geta Stan Palade
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Dis-de-dimineaţă, o zbughisem de acasă toţi trei. Eu, Cristina prinţesa şi Haiduc, un buldog cu blana roşcată şi urechi blegi. În trăistuţa din cânepă, cu margini brodate, am pus câteva bucăţi de plăcintă şi mere amestecate cu miez de nucă făcute de mama la cuptor, să ne ţină de foame la drum.
Era o zi atât de albă şi frumoasă, încât îţi venea să-ţi arunci pălăria în văzduh, chiuind de bucurie.
Lumina din dimineaţa aceea de mai era rubinie, asemenea lacrimii florilor picurată în fagurii din stupii lui moş Onisei pitiţi la poalele viilor şi livezilor. Păşeam mândri pe cărăruia veselă care se iţea printre tufele de mălin şi măceş încolo şi încoace, ducând cu noi cerul de-acasă pe umeri.
În faţa noastră, în străfundurile zărilor de mărgean, la deal, pe apa de cleştar a Ozanei sau dincolo de Obcinile mari spre clina troienită a Bistricioarei, se văd înălţimile Ceahlăului îmbrăcate în purpura dimineţii.
- Într-un ceas, dragă prinţesă, vom călca culmile de la Toaca Haiducilor, am spart eu tăcerea într-un târziu!
- Ce nume tainic, îmi întoarce vorba Prinţesa. Îţi închipui că dincolo, ai străbate depărtări necunoscute, cărări nebătătorite de paşi!
- Detalii
- Scris de: Geta Stan Palade
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
Satul bunicului se află căţărat pe-o colină înconjurată de grădini şi livezi, aproape de apa Moldovei. În fiecare an, îmi petrec vacanţele aici, unde mi-am făcut mulţi prieteni de la care am învăţat lucruri de mare preţ. De pildă, în primăvara aceasta m-am împrietenit cu doctorul veterinar Săbiuţă Sorin. Seamănă la chip cu tata, blond, ca un spic de grâu dolofan cu plete sărutate de vânt, iute şi priceput la multe.
M-am nimerit într-o seară, când, la ferma de vaci, o văcuţă roşcată, cu câteva pete albe aruncate, parcă la întâmplare, pe grumazi de o mână ghiduşă, semănând cu un bulgăre de zăpadă, se străduia să aducă pe lume un viţeluş atât de drăgălaş şi jucăuş pe care n-am să-l uit niciodată. Era leit maică-sa de la care împrumutase nu numai petele albe, dar şi steluţa aceea albă din frunte semănând cu un luceafăr de seară.
Şi, pentru că purtam în permanenţă în buzunar un şnur cu canaf roşu pe care mi-l împletise de ziua mărţişorului bunicul, l-am agăţat de gâtul firav al fiinţei abia aduse pe lume.
- Văd că te pricepi, băiete, mi s-a adresat într-un fel anume domnul Săbiuţă. Ai putea să ajungi medic veterinar, aşa, ca mine. Mâine, poimâine îmi vei putea lua locul. Gospodarii din satul nostru au nevoie de oameni harnici, pricepuţi şi de ispravă ca tine!
- Detalii
- Scris de: Geta Stan Palade
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Fiind zi de duminică, mi-am făcut drum, către casa lui Doruleţ. Un băieţel cu chica blondă, plină de zulufi, cu două gropiţe în obrajii trandafirii. Casa lui se află cocoţată pe o culme de deal înconjurată de grădini şi livezi, departe de oraş, ferită de hărmălaia maşinilor care aleargă disperate pe şosea.
Drumul l-am parcurs în şareta lui moş Pătru, trasă de doi roibi iuţi, musculoşi, cunoscuţi prin partea locului că ar în herghelia lui Făt-Frumos, pe care îl ştiţi şi voi, din povestea bunicului!
După câteva ceasuri bune de mers pe şoseaua şerpuind ca o panglică argintie, pătată de soare, pe lângă apele Bistriţei străpunse de curcubeie căzute din cer şi păstrăvi zglobii, am poposit lângă uluca unei gospodării de unde se vedeau iţindu-se căpiţele fânului spânzurate de prepeleaci.
Moş Pătru poposise aici să-şi potolească armăsarii grăbiţi, abia struniţi în hamurile roşii meşteşugite chiar de mâinile lui harnice! Se oprise de fapt, în locul acela, să aibă timp, să-şi ghiftuiască pipa uriaşă, din punga cu tutun arămiu, pufăind în jur rotocoale albastre de fum!
- Detalii
- Scris de: Mladin Cristian
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Pe costișa ce ducea spre dava cea mare, drumul urca șerpuit. Bunul Zamolxis răspândise aici o mulțime de flori și ierburi frumos mirositoare. Zyraxes urca cu pas domol, îmbrăcat în straie de sărbătoare. Văzându-i cămașa albă de in, ițarii strânși pe picior și căciula de pileati, ai fi putut crede că tânărul merge la o nuntă.
Era unicul fiu al lui Moskon, căpetenia davei de la Piatra Roșie. Înalt, brunet, era bine legat, cu brațe puternice ce mânuiau bine sulița și sica, sabia cea încovoiată. Zyraxes intrase de curând în rândul războinicilor. Tatăl său plecase de dimineață la Sarmisegetusa, chemat de Decebalus, regele tuturor dacilor. Tânărul era obișnuit cu plecările tatălui său în marea capitală, pentru diferite treburi.
Un mesager poposi însă de dimineață în fața casei lor, la puțin timp după plecarea lui Moskon. Calul înspumat și fermitatea chipului trădau importanța misiunii sale.
- Zeul fie cu voi, spuse mesagerul.
- Și cu tine, răspunse Zia, soția căpeteniei Moskon.
- Regele nostru Decebalus cere ca Zyraxes să se prezinte la Sarmisegetusa, alături de căpetenia Moskon.
- Slăvit fie regele nostru! Numai să îmbrace alte straie, căci era gătit să se ducă cu camarazii săi la vânătoare.
- Detalii
- Scris de: Geta Stan Palade
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Pereţii odăii lui Dragoş sunt împodobiţi cu picturile fratelui său mai mare, Sorinel Săbiuţă. Învaţă la Liceul de artă din oraş. Pe peretele din faţa ferestrei, de unde se poate vedea livada, grădina, pădurea, gârla şi satul întreg, mama a aşezat o oglindă de formă ovală unde, în fiecare dimineaţă, Soarele răsărit pe colină, se strecoară cu faţa îmbujorată, tiptil, tiptil, până la fereastră. De fiecare dată de cum îl zăreşte, Dragoş îl întâmpină vesel, strângându-l în braţe, asemănându-l cu chipul bunicului!
- Bună dimineaţa, Măria ta! i se adresează Dragoş, aşa cum obişnuieşte să i să-i zică bunicului considerându-l cel mai cumsecade Împărat şi Voievod al tuturor copiilor din această parte de lume.
- Bună să-ţi fie inima, Crăişorule, stăpân harnic şi înţelept peste toate împărăţiile florilor şi livezilor. Şi peste ţinutul pădurilor de mesteceni şi brazi de dinspre apele Bistriţei şi ale Ozanei, cea limpede şi frumos curgătoare, cu maluri din tufe de fragi şi faguri de miere. Unde, seara, stelele se cuibăresc în prichiciul caselor să se joace cu motoceii prinşi de mama la prichiciul sobei şi să le spună copiilor, povestea ,,Pupezei din tei” a lui Nică a Petrei şi a Caprei cu trei iezi cucuiaţi!
În zilele când Soarele nu mai are cum să răsară rămânând ascuns în vizuina norilor năzuroşi şi întunecoşi, Dragoş, rămas singur în casă, se aventurează să hoinărească peste tot, după pofta inimii, întrucât atât cerul, cât şi pământul, le poate vedea răsfrânte în oglinda ovală, fermecată de pe perete.