După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Diana Matei
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Mâinile tatălui meu erau cel mai frumos lucru din lume. Pe mama nu mi-o amintesc. În casa noastră nu exista nici măcar o poză cu ea. Nimeni nu avea voie să o pomenească.
Atunci când mă lua în brațe, ca să mă facă să tac, prin cutele acelea adânci și prin pielea aspră din palme, pline de mister și statornicie, tata își vărsa în trupul meu mic toată iubirea pe care o ținea în el, iubire pe care nu o arăta altora. Era secretul nostru, ceva ce ne aparținea doar nouă. Bărbatul aspru și atât de temut, prezentat în ziare și la televizor în așa fel încât semăna mai mult cu un căpcăun decât a ființă omenească, era capabil de iubire. Dușmanii lui nu trebuiau să știe acest lucru. Nici prietenii lui, căci oricând îi puteau deveni dușmani.
Odată l-am văzut pe tata omorând pe cineva, cu aceleași mâni care mă încărcau cu iubire. Probabil să omul o meritase. Eu mă jucam în dulap, nimeni nu știa că sunt acolo, aveam obiceiul să dispar așa câteodată, eu și cu jucăriile mele. Bărbatul era mai tânăr decât tata. La început s-au salutat și au vorbit despre ce se vorbea la întâlnirile acestea, ceva legat de bani și transporturi și oameni care trebuiau cumpărați și alte lucruri care nu mă interesau deloc - oricum nu le-al fi înțeles. Pe urmă i-am auzit certându-se. Asta m-a făcut curioasă. Mi-am apropiat privirea de fanta dintre ușile dulapului.
- Detalii
- Scris de: Geta Stan Palade
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Eu sunt Prinţesa din nufăr Darina- Maria! O fetiță cu codițe blonde și ochi albaștri îmbrăcată cu rochiță cu buline de culoarea ochilor mei i-a spus lui Mircea-Iulian, un băiețel răutăcios și neîncrezător care mai tot timpul o contrazicea, refuzând să fie de acord cu adevărul vorbelor ei.
- Nu este adevărat! Se burzului arțăgos băiatul tu, ești Darina și atât! N-ai cum, să fii Prinţesa din nufăr îmbrăcată în rochiță cu buline albastre și pantofiori roșii de lac! Tu știi, cum arată o Prințesă adevărată?
- Sigur că știu. Tocmai de aceea ți-am zis că de astăzi eu, Darina Stamate mă pot declara, că am devenit Prinţesa din nufăr și locuiesc pe strada Rozelor, aproape de lacul cu nuferi galbeni.
- Se vede cât de acolo că minți! O contrazise din nou băiatul gata- gata s-o tragă de cele două codițe așa cum o mai făcuse și altădată când se contraziceau între ei.
- Dacă pe mine nu mă crezi, întreabă-l pe bunicul. De la el am aflat că sunt Prinţesa din povestea pe care mi-a spus-o aseară.
- Ha, ha, ha, ia te uită la ea! Scrie cumva în certificatul de naștere, că tu ești Prinţesa din nufăr?
- Detalii
- Scris de: Cristina Mariana Bălășoiu
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Mari, nepoata cea mică a lui nea Costică, s-a trezit, în miez de noapte, cu un schelălăit de cățel pus în cadă, pe un petec de covor, apoi s-a dus repede în dormitor, lângă sora mai mare:
- Trezește-te! Trezește-te! Să vezi o minune! Ții minte că în urmă cu două zile am visat un cățeluș?
Ioana, cu ochii împăienjeniți de somn își ascultă sora cea mică:
- Ce tot îndrugi, soro, acolo?
- Vino, vino să-ți arăt!
- Iar visezi câini și alte animale?
- Trezește-te odată și vino să-ți arăt!
- Punem pariu că nu este niciun câine în cadă?
- Punem.
- Dacă este, tu îmi dai mie 150 de lei să-mi cumpăr alte cizme la modă. Nu mă interesează cum îi ceri mamei și tatălui !
- Detalii
- Scris de: Maria Giurgiu
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
Era perioada vacanței de vară. De curând Desire absolvise facultatea și obținuse licența în medicină veterinară. În seara aceea dădea o petrecere la unul din localurile de pe riviera, pentru a sărbători evenimentul cu prietenii. Cu o săptămână în urmă părinții îi organizaseră o petrecere selectă, la Belvedere, unul dintre localurile cele mai luxoase de pe Riviera, pentru același motiv. Deși fusese protagonista și atunci, se simțise destul de frustată, cum de altfel se simțise la majoritatea petrecerilor organizatepentru ea de către părinți, dintotdeauna.
Atunci, fuseseră invitați rudele și un număr restrâns dintre prietenii săi, lista fiind cenzurată drastic de tatăl ei, doctorul Bruno Belmonte. Opțiunile sale în invitarea prietenilor trebuiau să fie mai întâi supuse aprobării sale și acest lucru îi provoca de fiecare dată un sentiment de lezare a propriei demnității și frustare. Se simțea ca o pasăre dornică de a zbura liberă, închisă într-o colivie de aur.
Ea alesese de această dată, să facă petrecerea după bunul său plac. Alesese unul din localurile obișnuite existente pe riviera, unde venise în multe rânduri cu prietenii, la o pizza, sau la câte o serată de dans și în acele ocazii se împrietenise cu Vilma Marone, patroana localului. Era un restaurant cu piscină ,avea plajă bine întreținută și sezlonguri, ca de altfel toate localurile de-a lungul plajei pescarese. Serviciul era bun iar bucătăria la fel. Localul se preta de minune pentru perteceri private. Se afla situat nu departe de portul turistic al orașului, plaja era curată și mereu bine întreținută.
- Detalii
- Scris de: Geta Stan Palade
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Doruleţ era plecat la bunici. Jucăriile rămase singure acasă, au început să se certe între ele, vrând să dovedească care îi sunt mai de folos băiatului. Gâlceava, iscată din senin, semăna cu o adevărată revoltă!
- Eu, îi sunt cel mai de folos! a zis un pui de Ursuleţ rotofei. Fără de mine n-ar şti poteca, care duce la căsuţa din pădure unde locuieşte Alba ca Zăpada, împreună cu cei şapte pitici din poveste!
- Nu-i adevărat! se burzului Urechilă, scuturându-şi urechile ascuţite şi clăpăuge. Eu l-am învăţat, cât sunt de gustoşi morcovii care cresc în grădina de zarzavat!
- Ba, eu îi sunt cea mai de folos jucărie! s-a răstit Maimuţa cu glasul piţigăiat. Eu i-am arătat pădurea din junglă, unde trăiesc Maimuţele, al căror chip seamănă cu cel al omului!
- Asta s-o crezi tu, Maimuţă cu blană bălţată! Pe Doruleţ, eu l-am purtat în spate în vacanţă la mare. L-am învăţat să ridice castele de nisip pe plaja fierbinte! se burzului mătăhălos Elefantul Trompă-lungă, vrând parcă, dintr-o sorbire, să înghită marea, cu pescăruşi şi cer cu tot, să-i ţină de sete în pustiu, când va face calea întoarsă acasă.
- Detalii
- Scris de: Geta Stan Palade
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Un cuc din pădure, în frac cenuşiu, cunoscut prin partea locului ca „Prinţul Singurătăţii”, făcându-i-se lehamete de liniştea codrului, se tânguia, strigând cât e ziulica de lungă, din pom în pom, în speranţa că îşi va găsi fraţii de care chiar mama lor l-a despărţit, lepădându-şi oul din care a venit pe lume în cuibul altor păsări.
- Cu-cu, cu-cu, cu-cu! striga disperat din zori şi până seara târziu, în speranţa că-şi va găsi frăţiorii.
Obosit şi îndurerat de atâtea zări străbătute, poposi într-un stejar bătrân, ramuri noduroase şi scorburi întunecoase în care-şi făcuse cuib câteva păsări şi veveriţe din pădure.
Stejarului i s-a făcut milă de bietul Prinţ Singuratic, mai ales că-n urmă cu câţiva zeci de ani, îi cunoscuseră nu numai părinţii, ci şi pe bunicii şi străbunicii, cu care se împrietenise şi cărora s-a oferit să le fie gazdă bună atâtea anotimpuri, a încercat să-i vină în ajutor, spulberându-i aleanul ce-l frământa în suflet.
- După câte constat eu, eşti trist, Prinţule! Până unde vrei să ajungi?
- Detalii
- Scris de: Geta Stan Palade
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Doi piţigoi cu penele muiate în purpură se hârjonesc veseli pe o crenguţă de alun. Câteva raze de soare, văzându-i, s-au strecurat pe furiş, ciufulindu-le moţurile stacojii.
- Cine a îndrăznit să-mi atingă pălăriuţa cea nouă? se burzului arţăgos unul dintre Piţigoi având câţiva stropi galbeni pe aripi ca nişte pistrui.
- Ce ţi-a venit, că doar n-ai crede, că am fost eu? zise celălalt Piţigoi cu glas peltic, alintându-se. Aşa cum se obişnuise acasă, în cuibul rotund cocoţat pe-o tulpină de merişor înfrunzit.
- A fost vântul; aşa face el dimineaţa: când se strecoară în pădure, e dornic de joacă! îi lămuri o Coţofană căţărată pe creanga unui stejar din apropiere.
- Dar ce, vântul se joacă? întrebă curios Pistruiatul.
- Ba, încă cum! Odată, într-o vară, pe când mă aflam în dumbravă, m-a chemat, să ne jucăm de-a iarna!
- Joc de-a iarna, vara!? Vrei să mă minţi! De unde aţi avut fulgi de zăpadă, să-i faceţi să cadă, precum spiriduşii de hermină din cer? îl contrazise intrigat Pistruiatul.
- Ba să ştii nătăfleţule, că am avut! Ni le-au dat păpădiile! Le-am suflat de pe cap pălăriile, încât ne-am îngropat până la brâu în zăpadă! Dacă nu ne-ar fi apucat seara şi vântul n-ar fi fost nevoit să treacă râul în caleaşca de aur a verii, ne-am fi putut trage cu săniuţa de pe derdeluşul acela din zare până în dumbrava dinspre soare răsare!
- Detalii
- Scris de: Vlad Alexandru
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Louis termină treaba mai repede la atelier, avusese mult de lucru iar afară se înserase, tatăl lui stătea la birou finisând un stativ pentru creioane. El se uită la tatăl lui, privirea lui îl fixă preț de câteva secunde, brusc se auzi vocea lui Louis
- Tată, nu mi-ai răspuns la întrebare.
Tatăl lui se opri din finisare, nu se întoarse, doar stătea în continuare pe scaun cu spatele la el.
- Știu că pianul îți aduce...
Brusc se auzi vocea tatălui lui care îl întrerupse
- De ce te gândești că ai vrea să te apuci de pian brusc ?
Louis tăcuse, neștiind ce trebuia să-i spună.
- Eu... (o pauză) ... apoi continuă..
- ...am cunoscut o fată, tată.
Tatăl lui ridică capul apoi se ridică de pe scaun, brusc se întoarse spre Louis. Privirea lui era un pic încruntată, îl privea însă nu spunea nimic, apoi se întoarse brusc cu fața la fereastra atelierului care dădea în stradă, privind mașinile care treceau la diferență de unul, două minute.
- Detalii
- Scris de: Geta Stan Palade
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
În dimineaţa aceea, Doruleţ, gătit în costum albastru de catifea şi cu pantofi noi nouţi, roşii, de lac, a plecat de acasă grăbit, hotărât să ajungă la timp în dumbrava micsandrelor din pădure. O pajişte năpădită de iarbă şi flori.
Aici, îşi dădeau întâlnire vieţuitoarele pădurii, pentru a asista la înscăunarea Cerbului Carpatin ca rege peste împărăţia codrilor, munţilor şi izvoarelor. Era o sărbătoare mai puţin obişnuită pentru locuitorii satelor din împrejurimi. Doruleţ era mândru de asta. Nu oricine putea beneficia de un asemenea privilegiu. Să ia parte la înscăunarea Măriei sale Cerbul Carpatin peste o împărăţie atât de frumoasă şi bogată precum o gură de rai. Aici, arborii din păduri stau de vorbă cu izvoarele şi stelele, să-i poată auzi mersul tiptil al Lunii, coborând din cer în chip de fecioară, să-şi scalde în apa de crini a izvoarelor trupul de raze mlădiu, laolaltă cu lebedele şi căprioarele!
Doruleţ avea toate motivele să fie mândru. Fusese invitat de-un stol de ciocârlii şi rândunele care-i bătuseră în zori în fereastră cu ciocul. Acestea făceau parte din suita regală!
Când băiatul a ajuns în locul ştiut peste crestele munţilor şi ale pădurilor marginile cerului prinseră a se rumeni.
- Detalii
- Scris de: Vlad Alexandru
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Louis se uită la Layla în timp ce ea se așeză din nou în leagăn. Soarele se oglindea în părul ei, parcă mângâindu-l de fiecare dată când razele lui îi atingeau părul. Privirea ei senină plină de viață ce îți dădea impresia că va trăi veșnic. Layla începuse să se dea în leagăn, balansând-se în față și în spate, sub privirile lui Louis încremenite, doar vântul se juca cu firele ei de păr. La un moment dat, Layla opri leagănul cu picioarele ridicându-se din el apoi se apropie de Louis uitându-se la mâinile lui apoi în ochii lui.
- Arată-mi mâinile tale.
Louis stătea pe loc încremenit înroșindu-se, se întreba de ce voia să îi vadă mâinile, totuși până la urmă le ridică, fata îi luă gentil mâinile lui în ale ei, uitându-se la ele, apoi ridică privirea uitându-se în ochii lui.
- Ești pianist ?
Louis înghiții în sec, se întreba de unde știa acest lucru, inima lui începuse să-i bată cu putere în piept, luând-o razna.
- De...de unde știi acest lucru ?
Ea îi zâmbi, apoi făcu un gest ce îl șocă profund pe Louis, aproape dându-i lacrimile, ea îi luă mâinile ducându-le la gură, sărutându-le. El înțepeni, ce fusese acest gest, ce se întâmpla cu el ? Simțea cum picioarele lui se înmuiau încet cu încetul, simțea cum tot corpul lui se afunda într-un abis. El se uită șocat în ochii ei, înghițind în sec de câteva ori încercând să-și revină din șoc, brusc se auzi glasul ei: