După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Vasilica Mitrea
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
În casa familiei Maria şi Iancu Nicolae era zarvă mare. Se făceau pregătiri pentru nunta fiului, Gheorghe şi a nurorii lor, Mariana, amândoi învăţători ai satului Nuceşti, comuna Ştefăneşti.
Vremea era frumoasă. Sfârşit de august. Începuse să cadă frunze ruginii din pomi, pe care vântul le spulberase, aşezându-le într-un frumos covor maroniu, foșnetul lor scârțâind sub pasul fiecărui trecător. Mirosul prunelor şi perelor coapte îşi răspândeau aromele.
Iancu Nicolae era un chiabur al satului. Fusese, pe rând, notar şi primar şi trecuse prin toate funcţiile din structurile civile ale satului.
Acesta era un bărbat înalt, bine făcut, ochi căprui şi o mustaţă…, o mustaţă neagră, răsucită şi bine îngrijită. Era suficient să îi arunci o privire şi o timiditate punea stăpânire pe tine de nu puteai decât să te conformezi ordinelor şi spuselor sale. Stimat şi respectat în comună, cu o situaţie bună în gospodărie, averea sa i-a permis să cunune foarte mulţi tineri, devenindu-le naş. Toţi aceştia erau mândri de rudenia cu el. Când trecea prin mijlocul satului, toţi înclinau privirea şi făceau o reverenţă în faţa lui. Pe lângă faptul că moştenise o bună avere de la tatăl său, el a muncit şi a chibzuit bine fiecare bănuţ pe care l-a câştigat. Pentru că... „bogăţia nu vine la nimeni pe apă!”
- Detalii
- Scris de: Aurel Stanescu
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
Când n-au trecut toţi anii peste noi, am reîntâlnit-o… era frumoasă, frumoasă!
Departe de vârsta marilor pasiuni, nu era perfectă, însă echilibram cuplul ideal, ea divorţată, eu însurat sau invers… nu mai ţin minte. Avea o literă-n plus, un cerc, un însemn care mă surprindea și mă învăluia ispititor spre ea!
După divorţul ei, câteva legături o aruncaseră în alta, dar când ne-am văzut după atâţia ani, am ştiut că ursita ne unise din nou! Ne întâlneam pe ascuns, mă proteja… cunoştea pe pielea ei ce-ar fi-nsemnat o despărţire. Mergeam adesea pe la ea, mă chema şi-o căutam să respirăm împreună acelaşi orizont, însă mai mult de o îmbrăţişare fugară, nu ne permiteam niciodată! Eram siguri că nu ne-am fi putut opri și dezlipi unul de celălalt.
În anotimpul florilor căzute şi înflorite temperaturile o luaseră razna iar vara mă înăbuşea prin căldura ei, cu problemele mele, cu dilemele noastre!
Într-o seară cu lună mare, clară, uluitor de luminoasă şi nefiresc de pustie m-a încercat înşelător! Visa generoasă între ce universuri amăgitoare îşi va susţine dizertaţia şi aspiraţiile dincolo de trup.
A zăvorât clanța de trei ori… cu fiecare mișcare zgomotul încuietorii creștea iar ea se gârbovea gradat și se întrista tot mai mult.
- Detalii
- Scris de: Aurel Stanescu
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
De ce mă strângi atât de tare la pieptul tău probabil fleşcăit? Nu vezi că bâţâim, că ai un Parkinson incipient, că tremuri din toate încheieturile, că suntem bătrâni iar vocea îţi este *ezitândă? Ai riduri subţiri întinse pe toată faţa, te-ai creponat, ai slăbit însă ciudat, tare ciudat! Eşti la fel de frumoasă ca atunci!
În ochii tăi blânzi văd marea, văd nesfârşitul. Gura ta, nu-i stafidită în canioane scurte, concentrice şi cosmetice. Memoria îţi este intactă când îmi mângâi trăsăturile şi răsfeţi privirea, oferindu-mi bujorii obrajilor emoţionaţi. Acum, când te înalţi în vârful picioarelor să-mi dai sărutul de bun venit, buzele ţi le simt moi şi fierbinţi pe obrazu-mi împietrit!
Când ne-am cunoscut cu adevărat ţi-am văzut sânii întâia oară! Îţi hrăneai pruncul, nu-i ascundeai de mine! Nici n-aveai cum… erau infiniţi, puternici, inflamaţi ca oceanul spre revărsare, iar invidia mă sfârteca când observam cum sugarul îi strânge înverşunat, îi suge lacom şi-i loveşte nervos să-i curgă mai repede viaţa.
Regretam, de ce nu eram în locul lui? Atâta îmi doream atunci… nu i-aş fi lovit doar i-aş fi supt şi mângâiat cu duioşie.
- Detalii
- Scris de: Cornelia Georgescu
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
Între timp, pe când el se afla prin oraş, cu Adela, ceilalţi şase colegi ai săi, încă se aflau la bordul navei „Pacifis”, discutând. Dar nu pentru prea mult timp, căci ziua aceasta fusese destul de încărcată pentru ei şi se simţeau obosiţi, aşa că îşi luară rămas bun şi se despărţiră.
Numai Lucian nu se simţea deloc foarte obosit, deşi ar fi avut o sumedenie de motive să fie, printre care şi neînţelegerea dintre el şi mama lui, Enka Diana, care nu se soluţionase. Normal, nu intenţiona să plece acasă, deci, rămase ultimul pe puntea principală. Ceilalţi se îndreptaseră, rând pe rând, spre ieşire. În ultima clipă, se îndreptă şi el spre trapă, iar, tocmai când domnişoara Lia era pe punctul de a trece dincolo, spre trepte, îi zise:
- Vă rog, domnişoară psihiatru, mai rămâneţi puţin!
Trufaşă, ea se întoarse spre el, cercetându-l mândră cu privirea-i albastră.
- De ce-aş rămâne, oare? se întrebă ea nepăsătoare.
- Motive nu prea aţi avea, dar vă rog, aş dori să discutăm puţin amândoi; n-am să vă reţin prea mult, zise el.
Citește mai mult: PROXIMA | Partea întâi: „O misiune specială”: 14. Enka Lucian. Maşina directorului
- Detalii
- Scris de: Clăbuc
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
— Partash! Partash!
Satrina începu să-l strige de la mare distanţă, după ce văzu coada şarpelui gigant cum îl plesni pe Partash, aruncându-l cât colo. Până să se apropie de el, văzu şarpele şi nu-şi putea explica dacă pielea lui era din ceea ce credea ea: dintr-un soi de marmură strălucitoare, de o culoare închisă. Când şarpele se deplasa, cădeau din el bucăţi de marmură, dar fără să lase urmă de lipsă. Îl auzea pe Caleb cum o striga — mai mult suna a rugăminte — să încetinească.
Ochii ei nu se putură dezlipi de la trupul lui Partash zăcând pe iarbă. Atunci, văzu că Partash nu era singur.
La doar câţiva metri de el, văzu o siluetă în albastru, reuşind să desluşească faptul că era o femeie. Îi văzu părul lung şi blond şi ţinând ceva în mână; ceva ce începu să strălucească. Dar cine era femeia aia şi ce treabă avea ea cu Partash? Dacă i-a făcut ceva lui Partash, o descompun în milioane de bucăţele.
— Repede, trage-l cât mai departe de şarpe, vorbi femeia cu părul blond. Satrina simţi nevoia să-i spună câteva femeii, dar era mai important să-l salveze pe Partash din raza şarpelui. Intuiţia ei fusese una reală. Niciodată nu păţise aşa ceva. Dar o explicaţie avea. Iubirea ce i-o purta lui Partash, chiar dacă nu şi-o mai arătaseră de multă vreme. Reuşi să-l ascundă, pe cât posibil, pe Partash după un trunchiul gros al unui copac.
- Detalii
- Scris de: Aurel Stanescu
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
A. Iubiri proscrise. Transformarea
De ce mă strângi atât de tare la pieptul tău probabil fleşcăit? Nu vezi că bâţâim, că ai un Parkinson incipient, că tremuri din toate încheieturile, că suntem bătrâni iar vocea îţi este ezitantă? Ai riduri subţiri întinse pe toată faţa, te-ai creponat, ai slăbit însă ciudat, tare ciudat! Eşti la fel de frumoasă ca atunci!
În ochii tăi blânzi văd marea, văd nesfârşitul. Gura ta, nu-i stafidită în canioane scurte, concentrice şi cosmetice. Memoria îţi este intactă când îmi mângâi trăsăturile şi răsfeţi privirea, oferindu-mi bujorii obrajilor emoţionaţi. Acum, când te înalţi în vârful picioarelor să-mi dai sărutul de bun venit, buzele ţi le simt moi şi fierbinţi pe obrazu-mi împietrit!
Când ne-am cunoscut cu adevărat ţi-am văzut sânii întâia oară! Îţi hrăneai pruncul, nu-i ascundeai de mine! Nici n-aveai cum… erau infiniţi, puternici, inflamaţi ca oceanul spre revărsare, iar invidia mă sfârteca când observam cum sugarul îi strânge înverşunat, îi suge lacom şi-i loveşte nervos să-i curgă mai repede viaţa.
- Detalii
- Scris de: Domnița Ganea
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
Aceia dintre voi care in trecut ați citit scurta mea istorioară despre Porcul bețiv, sunteți deja familiarizați cu isprăvile amuzante ale celor trei "Cavaleri ai dezastrelor"- fiul meu Bogdan şi tovarăşii lui , verii mei, Sorin şi Cipri, artizani ai multor întămplări haioase. Când cei trei se întâlneau, micul lor univers înconjurător suferea profunde şi traumatizante "cutremure"!
Cu mulți ani în urmă, când încă internetul nu ne cotropise viețile, iar copiii aveau un vis suprem, acela de a petrece cât mai mult timp pe afară, tatăl meu, un om inventiv şi întreprinzător, îi construise fratelui meu o maşinuță din lemn, extrem de atractivă, cu manetă de schimbarea direcției, iar cum curtea părintească e puțin în pantă, copilul se distra cu ea pe cinste. După ce a crescut, fratele meu a abandonat-o, preluînd-o mai târziu Bogdan.
Într-o vară, cei trei băieți au hotărât să transporte "bolidul" la casa mătuşii mele, mai spre centrul localității, unde băieții erau convinşi că mulți copii vor plesni de invidie văzându-i ce minunăție au! În capul lor, se credeau intr-un Ferrari al jucăriilor!
- Detalii
- Scris de: Andrada Rezmuves
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Ochii lui albaştri mă priveau de la depărtare, transmițându-mi fiori de gheaţă pe șira spinării, întrucât el se născuse să sperie şi să nimicească. Mi-am înghițit forțat nodul din gât, enumerând fiecare respirație reținută cu greu. Inima-mi bătea nebunește, iar trupul slab îmi tremura sub privirea sa demonică. Băiatul de acum nu ar putea fi asemănat cu cel care mă protejase în copilărie. Trupul său îmi era străin, acţiunile sale mă derutau şi-mi inspirau repulsie. Repulsie față de persoana care, cândva, obișnuia să îmi ofere zâmbete.
Nenumeroasele tatuaje ieşeau la iveală prin cămașa subţire de un alb imaculat, întinzându-se în culori vii pe pielea fină a gâtului său. Îi vedeam pieptul umplându-se cu aer şi coborând lent, în timp ce ochii săi mă fixau, exact ca pe o ţintă slabă. Ştia că mă poate nimeri chiar şi de la depărtare, întrucât el este puternic, iar eu sunt un nimic într-o mare de oameni importanți. O fricoasă printre luptători. Privindu-l acum, mă întrebam unde a dispărut băiețelul de altădată, acel copil mic şi blând care râdea din orice prostie. Acel copil care îmi jurase prietenie veșnică, care devenise acum un om matur şi necunoscut. Fără a mă gândi la faptele mele, am ridicat mâna în aer, mimând un salut prostesc şi nelalocul lui. Abia când sprâncene i se uniră pe frunte mi-am făcut curajul de a-mi lăsa mâna să cadă, răpusă, pe lângă corp, şi să îmi reproșez mental prostia făcută.
- Detalii
- Scris de: Aurel Stanescu
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
Clipă ce valoroasă ești și cit de puțin te prețuim!
Din clipa aceea pentru cei doi, spirala nesfârșită a timpului o porni din nou de la început și se derulă alene!
S-au trezit examinându-se atent, într-un alt mediu mai prielnic, mai prietenos. Indiferența privirii s-a topit gradual până au ajuns la alt nivel de înțelegere, la sclipirea de care aveau nevoie!
Bărbatul, recunoscu imediat semnificația unei acceptări necondiționate asociată cu îngăduința unui neprevăzut îndemn al simțurilor. A căutat iarăși în ochii ei scânteietori, și a desprins o stare afectivă aglomerată, bizară, ce n-o avusese poate niciodată. O susținu curios, iscoditor, strecurându-și mâna pe la subțioara femeii, când deodată realiză interesul sporit ce-l căpătase pentru persoana ei, depășind sentimentul pustiitor ce-l copleșise acum câteva momente. Simți cum îi presa palma încetișor cu subrațul și înțelese gestul în aceeași măsură ca o eliberare de frustrații. Sutienul, ca protecție ar fi fost inutil. Primise permisiunea tacita să o atingă peste tot, identic cum ar fi necesitatea de a răsufla adânc… poruncă ce-i fusese indusă concomitent în memorie cu îndemnurile:
– Respiră! Atinge-mă! Mângâie-mă! Strânge-mă! Propuneri de nerefuzat.
- Detalii
- Scris de: Maria Tonu
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Unde-i omul acolo este și păcatul.
Delia a finisat antologia Metafore Românești în Hotelul Continental Cayo Coca din Cuba la 17 aprilie 2017 și a editat volumul online. Această metodă este minunată și avantajoasă. Cartea poate fi cumpărată din orice colț al lumii. Nu investești bani pentru un tiraj oarecare, apoi cari volumele la depozit, începi să le distribui prin biblioteci, rețele de comerț. Cine este interesat, face comandă și primește cartea acasă în câteva zile. Tirajul este nelimitat. Varianta online mai oferă încă un avantaj: dacă vrei să schimbi ceva în volum, să scoți, să completezi, să corectezi o greșeală, la urma urmei, poftim, în câteva minute rezolvi. Tehnologiile moderne de comunicare oferă posibilități enorme de a difuza opera proprie sau colectivă, în cazul antologiilor. Acum, când există cărți elecronice, edituri online, Delia nu vede nicio barieră nici pentru ea și nici pentru începătorii în ale exprimării prin mijloacele artistice. Dar, Delia vine dintr-un sistem unde totul era/încă mai este controlat și cenzurat. Nu oricine poate/putea să devină scriitor cu actele în regulă sau să fie acceptat în Uniunea Scriitorilor.
Citește mai mult: Pană Înaripată (fragment din romanul Delia)