După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: FOCZE MARIA
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
Ninge iar! Ninge iar!
Spune o fetiţă cu codiţe, cu nişte ochişori verzi şi năsucul lipit de geamul camerei sale. Era încă în pijama, era bolnăvicioasă şi era musai să stea în casă, la căldurică şi ceai fierbinte cu lămâie făcut din când în când de mămica ei. Era plină de guturai, cu temperatură destul de mare, iar medicul ei de familie îi recomandase câteva zile să stea în casă, ca să-i treacă cu brio guturaiul ieşit din matca sa normală.
De guturai liniştit şi inofensiv! Bineînţeles că era bosumflată pentru acest lucru. Ţâfnoasă nevoie mare! Era obligată să stea în casă, când prea bine putea să fie afară printre nămeţi, dându-se cu săniuţa, pe derdeluş şi jucându-se cu copiii, prietenii săi!
Maia, ce faci? O strigă mămica ei din bucătărie.
- Detalii
- Scris de: Nicolae BUNDURI
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
Nu sunt ţăran sadea dar nici un novice al ogorului. Ca un bun ardelean din tată în fiu, mi-am îngrijit cu sârg palma de pământ moştenită din străbuni. Merg la câmp, merg la biserică, merg şi la cârciumă, nu sunt un vorbăreţ plictisitor dar îmi plac glumele bune. N-am bani să-mi cumpăr un tractor dar mă descurc bine la arat cu cei doi cai şi nevasta din dotare, eventual cu o bucată de slănină, o ceapă şi un sfert de rachiu. La televizor nu mă uit decât la emisiunea "ora satelor" sau cum i-o mai zice acum, difuzată duminica dimineaţa. Chiar acum mă uit "pe sticlă", tolănit pe pat cu un pumn de seminţe de dovleac şi cu un sfert de rachiu la capul patului. Butonez telecomanda. Ce drăcie interesantă şi telecomanda asta!
- Detalii
- Scris de: Focze Maria
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Petrică are 10 ani. E vacanţă. Vacanţa de iarnă, fireşte. Băiatul nostru, după ce s-a trezit, s-a spălat, a luat micul dejun, se gândise într-un mod foarte serios să meargă afară. Uitându-se puţin pe geam, zărise ce frumos este.
Zăpada aşternută peste noapte, era peste tot. Era tare frumos aşa, totul îmbrăcat într-o plăpumioară imensă, imaculată şi pufoasă. La puţină vreme, îmbrăcat corespunzător şi cu o pereche de patine aşezate şmechereşte pe umăr, cu paşi vioi şi foarte hotărâţi se îndrepta către patinoarul frumos amenajat pentru acest sport. Patinajul. Era cam ora 10. Nu era foarte multă lume. Dar acest lucru nu-l deranja prea tare, ştia că la un moment dat o să fie multă lume, prin urmare bucuros că era foarte lejer, se grăbise să-şi pună patinele şi să facă primele mişcări pe suprafaţa frumos curăţată şi întreţinută de nişte oameni minunaţi
- Detalii
- Scris de: Zina Dorina Pancu
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Aerul e greu, nori monstruoși, amestec bizar de coral și cenușă apasă cerul iar eu simt că mă prăbușesc. Copacii frenetici mă alungă, coroanele lor aplecate asupra mea mă-nspăimântă. Asfaltul umed îmi imprimă o mișcare lentă, în seara asta pașii mă poartă spre niciunde, pentru că locul acela nu-l mai pot numi acasă. E același drum îngust, pe care-l parcurgeam cu pași jucăuși ... Neliniștea mă cuprinde. Simt bătăile alerte ale inimii ca atunci când îți simțeam apropierea. Mă uit, împrejurul meu nicio ființă, nicio umbră de om nu se-arată. E o lume damnată. Luna se zbate, își face loc printre norii grei, dar azi e palidă și sticloasă. A căzut în capcana tristeții și nu va mai putea fi niciodată ca în ziua aceea. Un cântec trist se aude în depărtare, e cântecul meu sau al tău...
- Detalii
- Scris de: Alexandru Nelu Huidici
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Iaşul anilor şaptezeci.
...pe atunci Liceul industrial numărul şase sau Liceul de arte şi meserii cum îi spune astăzi şi cum îi spunea dealtfel şi înainte de război, era cel mai mare şi cred cel mai frumos liceu din Copou. Curtea liceului era reprezentată practic de o aleie lungă de trei sute de merti aproximativ, aleie umbrită de nuci bătrâni şi umbroşi sub care se aflau numeroase bănci ce rivalizau cu cele din parcul Copou aflat dealtfel în aproapiere. Aceste bănci păstrau tradiţia unui cartier bătrân şi verde. Spun bătrân şi verde pentru că şi ele erau vopsite în verde iar parcurile şi grădinile Copoului erau şi mai sunt încă unele în
continuarea celorlalte, începând din vale de la Biblioteca Centrală sau Biblioteca Mihai Eminescu cum îi mai spune şi flancand când pe o parte când pe cealaltă şoseaua Copou până se termină sus în rond la Agronomie; ba chiar aş putea spune până sus de tot la Facultatea de Horticultură care acum a devenit liceu pedagogic paremi-se. Deci verdele din curtea acestui liceu dat de pomi, de bănci, de brâul vopsit în verde al numeroaselor ateliere ce se aflau pe partea dreaptă a aleii şi a clădirii şcolii celei vechi aflată pe partea stângă, întregeau peisajul unui cartier vechi şi atât de cântat de artişti.
- Detalii
- Scris de: Nadia Urian
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Chipul frumos al mătușii mai lăsa să se vadă , la cei 80 de ani ai săi multe din trăsăturile frumoase ale femeii blănde, vesele și bune la suflet…Împăcată cu Dzeu.
-Auzi, mătușă Anuță, cum era mai demult, când umblai dumneata, la colindat? Mai știi?
-Auzi, eram copii și așteptam Crăciunul, cu atăta drag!
În ajun, ne îmbrăcam cu ce aveam- că nu puneam mare preț pe haine- și porneam la colindat. De cu seară. Da, întăi porneau feciorii, înaintea fetelor. Se zice că feciorii aduc noroc la casă și nu pagubă, asta știam.Trebuia să intre în casă înaintea fetelor.
Umblam prin tăt satu, până ne săturam.
Luam trăistuțele pe umăr și umblam din casă în casă. Atâta așteptam să mergem la colindat! Căpătam mere și nuci. Numai la domnu învățător primeam cozonac. Bun! Frământat cu stafide multe, gros. La tăți ne dădea. La domnu și la neamuri aproape. Prindeam curaj și umblam prin tăt satu.
- Detalii
- Scris de: Ștefan Jurcă
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
M-a impresionat cartea lui Nicolae Iorga „O viață de om așa cum a fost”, adevărul este că are un titlu poetic și spune totul din titlu. Istoria literară nu este cultivată în ultima vreme, jurnalele sunt ajustate cu pagini rescrise, memoriile nu sunt încurajate. Chiar din jurnalul lui Liviu Rebreanu, ajuns pe mâna lui Marin Preda, la editura Cartea Românească, oarecine ( soția romancierului, Fany, probabil) a eliminat unele pagini. Nu mă gândeam să-mi scriu memoriile, sună sinistru dar mi s-au cerut texte despre anii petrecuți în diferite locații: Brașov, Timișoara, Baia Mare. Există mai multe riscuri prezentându- te în toată nuditatea în fața cititorului, fie că nu mai poți să folosești acele momente pentru ficțiune, fie că te deconspiri. Am scris „ în pas de pelerin”, înapoi și înainte, există și un model de sudură: „în pas de pelerin”, un fel de zig- zag, fără a ține cont de cronologiea faptelor. Timpul este o materie primă din care croiesc după cum îmi vin în memorie întâmplările : nu poți merge pe două cărări, numai când ești ,,afumat” ori ești scriitor ori lucrător într-un domeniu real. Până și marii scriitori contemporani au avut un venit sigur, fie că erau profesori de liceu, universitari ori directori de edituri și de reviste, ziariști, editori, politicieni, avocați, meserii liberale. O figură aparte era în mediul scriitoricesc poetul Claudian Cosoi, fiind jurist avea o anume autoritate oferită de profesia coercitivă, o libertate față de alți colegi.
Citește mai mult: Boema băimăreană din anii 80 | În pas de pelerin (Fragment)
- Detalii
- Scris de: Mugurel Sasu
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Badea Andrei avea gospodăria undeva la marginea satului, casă, grajd, șure și tot ce este nevoie pentru ca pământul și vitele să poată aduce stăpânului răsplată pentru îngrijirea pe care le-o acordă și, în unele cazuri, chiar dragoste. Există un fel de dragoste a țăranului de la munte pentru animalele sale, o dragoste pe care nevestele nu o afurisesc cu gelozie, dar pe care, tot ele, simt că este cazul să o împărtășească. Cum este obiceiul în zona montană, pentru a evita transportul nutrețului și cheltuielile aferente, vitele erau duse la târlă, adică la o mini gospodărie amplasată acolo unde era terenul cultivabil și pășunile. Badea Andrei proceda astfel în fiecare an, umplea strada pe care avea locuința cu vite, carul pe care boii îl trăgeau mirați de scârțâitul provocat de încărcătură roților, nevasta mergea înaintea alaiului, iar el cu funia boilor în mână, privind cu duioasă mândrie ceea ce considera averea proprie. Nevasta mărunțică și tăcută, cu trupul obosit de muncă și cu sufletul măcinat de tristeți nemărturisite și chiar nemărturisibile, mergea mecanic și gândind aiurea, pașii cunoșteau atât de bine drumul încât nu era nevoie să fie comandați. Nu aveau copii, au suferit din acest motiv, apoi s-au resemnat, uneori este bine să nu-ți dorești ceea ce nu poți avea, iar resemnarea este și tristă și mângâietoare, alege fiecare ce poate din ceea ce vrea.
- Detalii
- Scris de: Alina Narcisa Cristian
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Cursurile de formare se sfârșiseră, vara era aproape de vacanță, și fiecare cursant se grăbea, să pornescă înspre casă.
Drumul era lung, iar oboseala deja instalată.
Cu bagajele în mână și cursurile în minte, dar cu gândul la cei dragi, ce ne așteaptă cu mâncarea și sufletul pe masa, ne îndreptam pașii înspre o stradă necunoscută mie.
Oraș străin, oameni la fel, într-o zi de toamnă luminată de soarele care încă nu a înțeles în ce anotimp suntem.
Îmi târâiam picioarele de oboseală pe drumul prăfuit, în spatele uneia dintre colegele mele care îmi spunea că mă poate duce ea acasă cu mașina.
Între timp sunase iubitul meu, să mă întrebe când am să mă întorc și cu ce anume.
Mobilul îmi vibra în palme, aveam un apel de la verișoara mea.
Închid crezând că e o urgență pentru că prea insista.
Îmi spune să mă pregătesc căci imediat ce alimentează vine după mine, doar e la o oră distanță.
Fericită mă îndrept spre locul de întâlnire.
- Detalii
- Scris de: Ioan Andreica
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
În fiecare zi la apusul zilei sosea de la serviciul său furnicuța productivă și fericită. Acolo își petrecea zilele furnicuța muncind cu spor și cânta veselă. Ea era fericită și firma stăpânului mergea foarte bine. Dar Scarabeu, director general la firma unde lucra furnicuța a considerat că nu e posibil ca furnicuța să lucreze de capul ei, așa că a creat postul de supraveghetor. Pe acest post l-a angajat pe Bondar care avea multă experiență în supraveghere. Prima preocupare a Bondarului supraveghetor a fost să organizeze munca furnicuței și a pus-o să facă rapoarte de activități zilnice. In curând a fost necesară angajarea unei secretare pentru al ajuta pe Bondar la citirea și înregistrarea rapoartelor furnicuței. Așa că au angajat o altă secretară să organizeze actele și să răspundă la telefon. Între timp furnica productivă și fericită muncea, muncea, muncea. Directorul general Scarabeu era foarte mulțumit de rapoartele date de Bondar așa că a mai cerut statistici, indicatori de gestiune și pronostice, atunci a fost nevoie de angajarea unui gândac asistent pentru supraveghetor și a mai fost nevoie de un alt calculator și o imprimantă color.