După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: DOINA AGĂLEANU SANDU
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
Dacă tot s-a întâmplat cu mulţi, foarte mulţi ani în urmă, acuma îmi rămâne doar să povestesc o istorioară de toată pomina. Cum mai toate întâmplările hazlii s-au petrecut în anii copilăriei, la aceşti ani mai amintesc una din ele ca să completez lista cu peripeţii!
Era pe vremea când încă eram în vacanţa de vară, deci tot timpul liber se fructifica la maxim. Era bine şi frumos dar mai bine era dacă reuşeam să prind cocoşul nostru să-l pun într-un sac că dimineţile prea îşi făcea de cap! Chiar aveam de gând, dar era prea mult de muncă prea multă fugăreală să-l prind şi de-acolo rămâneau a vecinilor şi tot nimic n-am făcut. Mă învârtesc, mă răsucesc eu în pat, până la urmă tot trebuie să mă trezesc. Mama deja mulsese vaca, în trăistuţă a pus ceva de mâncare pentru mine, totul era pregătit doar eu lipsesc care greu mă desprind de pat.
- Detalii
- Scris de: DOINA AGĂLEANU SANDU
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
Unde sunt peripeţii multe sunt şi multe de povestit. Cum să uiţi farmecul sărbătorilor creştine româneşti! Dintotdeauna lumea în care am trăit a avut puterea de dăruire şi peste limita realului a reuşit să păstreze cu sfinţenie toate tradiţiile noastre!
Mi-amintesc frumoasele primăveri cu toate sărbătorile care erau aşteptate de toţi cu multă bucurie, mai ales de mine! Cum creşteam de la un an la altul se trecea la munci mai serioase prin gospodărie, aşa ca să le ştiu pe toate când voi fi la casa mea, vorba mamei mele. Se întâmpla într-o zi când stăteam liniştitã şi citeam o carte frumoasă, numai că o aud pe mama: poate laşi puţin cititul şi ieşi afară la treabă că peste câteva zile sunt sărbătorile paştelui, s-a adunat cam multă treabă şi nu mai fac faţă! Fără să zic nimic am făcut tot ce mi-a dat de făcut, ştiam eu că trebuie să plătesc totul.
De la lustruitul oalelor cu cenuşă, clătite bine de strălucea soarele în ele când le agăţam în faţa bucătărie până la măturatul prin ogradă nu dura mult că eram sprintenă la treabă. Am învăţat să nu calc de două ori în acelaşi loc că pierd timpul degeaba, aşa că mereu eram când ici, când colo! Era în săptămâna mare când toate treburile se făceau bine şi dacă se putea fără să comentezi că era păcat!
- Detalii
- Scris de: DOINA AGĂLEANU SANDU
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
S-a întâmplat cam de multişor, dar dacă nu se întâmpla eu acuma nu aveam ce să povestesc. Se zice că este bine să-ţi aminteşti câte ceva, şi mai ales dacă povesteşti cu tâlc este şi mai bine Eu acuma mi-am amintit una din isprăvile mele dacă o să vă placă cum vi le zic, mă bucur!
Zeci de ani au trecut de când eram copilă ca toţi copiii şi trăiam la fel ca toată lumea acolo unde m-am născut! Trecând prin toate anotimpurile anului am ajuns şi la iarna cea cu multe bucurii. Crescută cu obiceiuri creştineşti într-o familie cu frica lui Dumnezeu, nu aveam cum să nu trăiesc intens toate regulile şi tradiţiile aduse din moşi strămoşi. Amintind de iarnă mă opresc pe undeva când aveam până în zece ani, mai multişor nu cred!
Eram în vacanţa sărbătorilor de iarnă şi cum eram acasă mai puneam mâna să fac câte ceva prin gospodărie. Făceam şi eu câte o pârtie prin zăpadă, dar bineînţeles numai cât era lopata, nu mai mult. Când eram trimisã să mă înviorez cu puţină treabă îmi pierdeam imediat antrenamentul , dar nu la orice! În zilele când îmi venea rândul să dau mâncare la animale mă duceam bucuroasă la uriaşii din grădină, aşa am botezat eu stogurile cu fân şi glugile cu ciocani! Mai alunecam, mai cădeam, nu mă plângeam ,aşa era iarna, mergeai mai mult pe sus decât pe jos.
- Detalii
- Scris de: DOINA AGĂLEANU SANDU
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
Amintirile le înşir una după alta şi uite aşa m-am oprit la aceasta. Cum poţi să uiţi că pe 14 Septembrie într-un oraş cam depărtişor de satul nostru era timpul iarmarocului. Chiar dacă era frig ca iarna noi ne pregătim să mergem că doar îl aşteptăm de un an! Dimineaţa devreme ne trezeşte mama, ne îmbracã gros, şi aproape cu toţi vecinii de la mic la mare luăm calea iarmarocului prin pădure, pe jos.
Ce frumos era, aer curat, pădurea, mă simţeam bine, fericită! După mai mult de o oră de mers pe jos am ajuns pe dealul oraşului, acolo de unde se vedea cel mai bine spectacolul oraşului.Bâlciul era o harmalaie de oameni, animale, muzică şi renumitele scrânciobe care scârţâiau din toate încheieturile. Ajungem, eu dau bună ziua la toţi oamenii până mă trăgea mamã de mână, ca semn să mai tac din gură.
Bucuria mea începea de dimineaţă când mă aşazam la masă lângă toţi şi mâncam cu poftă porţia mea de mici cu pâine neagră şi muştar, iar ca desert era o felie mare de harbuz. După ce ne vedea ostoiţi şi odihniţi după un drum lung ne duceam să vedem bâlciul.
- Detalii
- Scris de: DOINA AGĂLEANU SANDU
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
Aşa cum numai bunicii îşi amintesc şi cu povestesc cu tâlc istorioarele din viaţa lor, aşa mi-am amintit şi eu această întâmplare care o povestesc acuma.
Cu mulţi ani în urmă când eram şi eu copil născut şi crescut la ţară, totul parcă era din poveşti. Era frumos de se asemănau anii între ei, numai noi copii ne schimbam de la un an la altul. Dar cum copil eşti doar o singură dată în viaţă am strâns atât de multe amintiri încât ar curge ca apa pe pârâu în primăverile acelea când se topesc zăpezile.
Pe atunci natura îşi urma frumos cursul ei şi te făcea să trăieşti fiecare anotimp aşa cum se ştia mai bine. Primăvara se anunţa că vine şi alungă iarna geroasă că de multe ori uita să mai plece! Prindea a nu mai scârţâi zăpada sub papucii noştri, sania o trăgeam mai mult prin glod decît prin zăpadă şi ce era mai bine că tot mai făceam câte un bulgăr şi-l aruncam în copiii care treceau pe drum, asta aşa ca să dau înapoi ce primeam!
Mă bucuram că odată cu venirea primăverii venea şi libertatea noastră a copiilor, nu că iarna stăteam liniştiţi lângă sobă, doar că acuma se simţea ceva în aer, ceva nou care trebuia trăit. Razele soarelui încălzea zăpada de pe casă şi topindu-se aluneca uşor lăsând să se usuce draniţa care o ţinuse acoperită multe luni.Ţurţurii de gheaţă care atârnau la streşina casei de multe ori erau aşa de lungi că puteam să-i ating cu mâna, acuma stăteam cu mâinile făcute căuş să strâng apă din picuri pentru a mă spăla pe faţă! Am auzit, cică dacă te speli cu apa lor eşti frumoasă tot anul, iar eu care nu voiam să nu sar peste nici un amănunt căutam să fac tot posibilul să fie aşa.
- Detalii
- Scris de: DOINA AGĂLEANU SANDU
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
Se anunţa o zi înnourată nu prea favorabilă pentru plimbarea de seară, însă este un moment potrivit de a sta la birou să aşterni pe hârtie trăirile tale. Diana preferă să se aşeze pe scaunul comod şi cu o cană de ceai alături să concludă romanul de dragoste. Este foarte concentrată, dar în realitate se gândeşte la ultima discuţie avută cu iubitul ei, Greg. La ultima convorbire telefonică îi dăduse de înţeles că este foarte ocupat cu afacerile sale, deci în această seară şi ea dă atenţie mai multă manuscrisului său. Concentrată asupra cuvintelor din ultimul episod tresare la când sună telefonul şi se grăbeşte să răspundă.
- Este foarte important să te anunţ că în această seară am posibilitatea să vin pentru a merge împreună să servim cina într-un loc minunat, se aude vocea lui Greg la telefonul său.
- Greg, mulţumesc, dar am fost foarte ocupată şi-mi ia ceva timp să mă pregătesc. Sigur, fac tot posibilul să ne vedem mai târziu!
-Dacă mi-ai deschide uşa aş putea să-ţi dau o sugestie în privinţa rochiei, se aude şi mai clar vocea lui Greg.
- Detalii
- Scris de: DOINA AGĂLEANU SANDU
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
Oricâte drumuri ai străbate prin ţară sau străinătate nu uiţi cântecul cucului rotindu-se deasupra crângului.
Ţi-aminteşti şi vrei să strângi şi-acuma toate florile de câmp.
Doar când scoţi apă rece din fântână vezi că nu eşti sărac dacă ai ales să te-ntorci la tine în sat. Locul plin cu poveştile părinţilor te duc în trecut, să mergi pe acelaşi drum făcut din şirul paşilor mulţi care l-au călcat şi desculţi de mii de ori!
Copacii răsfiraţi sunt în amintirea tuturor când în serile târzii, luna vedea toţi îndrăgostiţii îmbrăţişaţi. Se ascundea după nori, dar tot mai pândea cu drag prin crengile copacilor!
Cum să uiţi de unde ai plecat când, dacă mergi prin sat te opreşti la orice poartă să vorbeşti cu toţi ce dragi depre ce timpuri erau odată! Pe băncuţele mici vezi oameni stând la sfat şi vorbesc ce din prin lume au aflat! Ori de câte ori te-ntorci te-ntreabă de sănătate şi cât mai stai departe, dacă nu-ţi este dor, de glie, de frumoasa patrie?
- Detalii
- Scris de: DOINA AGĂLEANU SANDU
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Toate florile de câmp sunt adunate, cu grijă să fie presărate în orice plic cu foi magice. Magia din cuvinte este trimisă s-ajungă acolo unde se -mpletesc dorurile şi se s-aud în somn suspinele. Colindă cale multă şi multă iubire poartă să o primească altă iubire una de la alta ce este mai frumos să-şi dea de ştire!
Literele scrise cu petale de floare, parfum de lăcrămioare şi lipită cu o sărutare iau drumul iubirii şi-alunecă pe calea dorinţei de a fi citită şi-n grabă să-ntoarcă dor, dor călător! Chiar şi-n noapte târzie, cuvintele de iubire curg din inimi în mâinile care răspunsul scrie!
Unde este dragoste curată, iubirea ajunge unde este aşteptată. Pe drum nu se pierde, nicăieri nu rătăceşte nici dacă de furtuni nu poate trece! Mult spun cuvintele de început pline cu iubire pentru dorita regăsire! Mult spun şi cuvintele de încheire când cu inima tristă zice te iubesc şi la revedere!
Scrisorile scrise-n neştire au umplut lădiţa cu amintiri aducând din trecut cele mai frumoase iubiri! Se simte parfumul de trandafiri, de levănţică, se simte cum au bătut inimile în mari şi nesfîrşite iubiri.
- Detalii
- Scris de: Melania Rusu Caragioiu
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
Popoarele sunt flori răsărite din cutele pământului. Cu mici excepţii ele trăiesc perpetuu acomodându-se ploilor călduţe, viscolului furibund, soarelui arzător sau şoaptelor apelor.
Ceeace deosebeşte popoarele de flori pare a fi felul în care ele se acomodează la aceste fenomene.
Florile evoluează adaptându-se la relativa lor nemişcare. Asemenea lor, indivizii fiecărui popor legaţi fiind doar de îngrădirea unui hotar, de seva străbună, de cultura pe care şi-au cizelat-o şi folosind inteligent condiţia teritoriului pe care îl deţin, evoluează ţintind mereu spre o sublimă înălţare.
Întocmai florilor unele popoare reuşesc mai bine şi mai repede, altele mai molcome, mai reticente sau mai recalcitrante (greu adaptabile) întârzie pe drum.
Dacă deschidem întâmplător o carte cu scrisori din vremurile biblice, aflăm de la Iisus Christos prin Apostolul Pavel secretul decalajului dintre cei realizaţi, acomodabili, harnici şi fericiţi şi cei de ... ceealaltă parte.
Citește mai mult: Toate florile sunt frumoase dar unele sunt ,,otrăvite”
- Detalii
- Scris de: DOINA AGĂLEANU SANDU
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
Copil fiind ascultam poveştile bunicilor şi căutam să-nţeleg ce se-ntâmplă acolo sus pe cer şi pe acest misterios pământ. Le ascultam de câte ori erau spuse şi repetate, fiind aceleaşi, nu puteau să fie uitate! În plină vară odată cu venirea căldurilor înăbuşitoare cădeau şi ploile mult aşteptate, pământul să respire cât de mult poate!
Cu ochii îndreptaţi spre cer voiam să descoper ceva, să dezleg acest mare mister. Caleaşca în care se plimbă sfântul Ilie a apărut, traversează cerul de la un capăt la altul, caii galopează, când încetinesc câte o lovitură de bici primesc! Da, sunt convinsă că aşa este, tropotul cailor zguduie ferestre, sfichiul biciului, luminează cerul!
Ne bucuram de ploia caldă, de şanţurile pline cu apă unde intram măcar odată, în rest sunt mituri prea departe şi greu să-nţelegem noi! Eram prea mici pentru povestirile ascultate de la bunici! Cea mai mare bucurie era când bunica intra încet pe poartă cu pestelca bine înnodată să nu piardă merele dulci, sântilieşti! Le-a cules după ploaie pentru noi că doar toţi eram nepoţii ei. Ce se-ntâmpla acolo sus, mai târziu am aflat însă scăldatul în apa caldă de ploaie şi muşcătura din mărul dulce, niciodată nu le-am uitat.