După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Marinela Belu-Capşa
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Casa bunicilor era alcătuită dintr-o bucătărie de iarnă care avea o fereastră mică şi o sobă cu plită, la care mă încălzeam ţinându-mi mâinile deasupra, cu grijă, să nu mă ard. În cuptorul ei făcea maia nişte cozonaci rumeni şi mirositori, încât muream de poftă să-i mănânc calzi, spre supărarea ei şi încântarea bunicului meu, pentru că mereu îi făceam în ciudă şi-i luam, pe furiş, câte unul abia scos din cuptor şi-l rupeam în două şi-l înfulecam repede, să nu mă prindă. Nu pot să uit mirosul acela de rom şi de zahăr cu lămâie, şi de cocă bine frământată, semn că era mare sărbătoare în casă.
Apoi era odaia bunicilor, mică şi tare primitoare cu soba ei de teracotă, cu cele două ferestre ce dădeau în grădina cu flori, cu dormeza cu ladă la cap, pe care sta cuminte un radio vechi, la care ascultau noaptea, pe furiş, Europa liberă, apoi făceau politică cu învăţătorul şi cu preotul din sat, care veneau la ei să joace poker. Uneori jucam şi eu, doar aveau nevoie de mâna a patra, ziceau că sunt « mâna moartă », iar, în naivitatea mea, îi mai băteam câteodată, spre amuzamentul lor.
- Detalii
- Scris de: Radu Munteanu
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Vara da semne de maturizare. Crescuse şi împlinise, deja, jumătatea lunii august. Fructele coapte înroşeau merii şi învineţeau prunii, iar firele de porumb îşi culcau ştiuleţii lăsându-i să privească pământul din care îşi trăgeau seva. Dulmalele obeze răsăreau din buruieni precum capetele unor căpcăuni ce îşi făceau somnul întinşi pe sol, deranjând – cu sforăitul lor – câte un dovleac lung şi gros ce sta tolănit sub frunzele mari, rotunde şi ţepoase. Câte o şopârlă verzuie încerca să străbată jungla de lujeri, vrejuri şi tulpini, îndesită – pe alocuri – cu câte un fir de vulpoaică, păpădie, iarbă grasă, măturică sau pătlagină. Pepenii îşi etalau dungile precum zebrele, iar nucul crăpa coaja verde, a nucilor ca-ntr-o năpârlire, lăsându-le să cadă şi să mângâie ţărâna. Doar gutuile mai păstrau puful, aşteptând prima brumă ce avea să vină să le despoaie.
Natura schimba, uşor, decorul şi îşi împrospăta aromele.
Pentru Raul Deleanu nu exista un loc mai bun de joacă decât această împărăţie a legumelor şi fructelor date în pârg. Mângâia cu palmele lui fiecare bostan urmărindu-i creşterea, asemuindu-l cu fel şi fel de făpturi.
- Detalii
- Scris de: Mihai Ganea
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Astăzi mi-am dat demisia. Trebuia să se întâmple odată şi asta. Am lăsat o cerere şi am plecat. Apoi m-am simţit mai liber, mai uşurat.Când i-am spus mamei, a plâns, după care, m-a ameninţat ca nu-mi va mai da de mâncare pe gratis. Fratele meu, care scria ceva la masă, m-a privit ciudat, dar am simţit că în sinea lui mă înţelegea şi mă aproba. De fapt nu câştigam nici cât să-mi duc traiul de la o zi la alta. Acest sentiment m-a liniştit într-un fel.
Am ieşit în oraş. Ştiam că undeva, pe bulevard, aveam să-mi găsesc prietenii. Aproape toţi sunt şomeri. Poţi să-i întâlneşti pretutindeni şi la orice oră. Câţiva pleacă seara prin satele din împrejurimi de unde a doua zi revin, mereu cu speranţa că vor găsi ceva de lucru.
- Detalii
- Scris de: Marian Patrascu
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Era prin 1986, spre toamnă… Tocmai mă pregăteam să cer prin telefon de la secţia „PVC II” rezultatele pentru cele două şarje industriale experimentale cu un nou agent de suspensie pe care le încărcasem în ziua precedentă, când, deodată, sună acelaşi telefon:
– Bună dimineaţa! Maiorul Popescu la telefon!
– Vă salut!
– Domnule inginer, azi vă rog să plecaţi puţin mai devreme şi să treceţi pe la mine pe la birou, vreau să stăm puţin de vorbă.
– Am înţeles, să trăiţi!
Am trântit receptorul în furcă scăpând o înjurătură printre dinţi:
– Naşterea şi parastasul…
– Ce e şefu’, ce s-a întâmplat, au ieşit cumva granulate?, m-a întrebat îngrijorată doamna Ichim, colega mea de birou, responsabilă cu experimentările de laborator.
– Nu, m-a convocat la vorbitor maiorul Popescu, cine ştie cine dracu’ m-o mai fi turnat iarăşi…
- Detalii
- Scris de: Melinte Cristina
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Dezlipite parcă din înaltul cerului se unduiesc sub ochii muritorilor nuanţele calde ale naturii. O adevărată simfonie de culori, o ardere intensă a păcatului etern. Supleţea ierbii mă împinge în labirintul viselor, unde, ar trebui să-mi găsesc treptele care să îmi netezească intrarea în realitate. Toţi avem astfel de trăiri. Privim spre cer, ne aşezăm pe iarbă, aşteptăm să prindem magia culorilor şi să o ascundem în iris până la următoarea escapadă dintre betoane.
Eu nu ies, decât rar, din vuietul urbei. Mă hrănesc aici cu mugurii copacilor, le ascult în noapte pocnetele şi tresar cu glas strident la fiecare floare nou apărută.
- Detalii
- Scris de: Vasile Moiș
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
”Orgoliosul trebuie suspectat
că nu posedă destulă ştiinţă.
Adevărata ştiinţă îl face pe om modest.
Spicele goale îşi îndreaptă capetele spre cer trufaşe,
în timp ce spicele pline se apleacă spre pământ, mama lor.
Orgoliul şi ignoranţa dau naştere urii, invidiei, răutăţii”
Leonardo da Vinci
-Ce faci fată? N-ai îmbătrânit deloc, a constatat Elena Paszka, îmbrățișându-și fosta colegă. Ești la fel de elegantă și ți-ai păstrat silueta...
-Sigur! În spate liceu, în față muzeu! Timpul nu iartă pe nimeni, draga mea. Nu mai spun că bărbatu-meu a împlinit 70 de ani, este bplnav și abia își târâie băși nile după el.
-Chiar așa de mare diferență este între voi? Aveam impresia că este mai tânăr...
-Nu, dragă, între noi a fost întotdeauna o diferență de 30 de ani, a glumit Tanța. Acum, soțul meu nu mai are nevoie de nimic, decât de mâncare și de clisme, pe când eu... am rămas cu buza umflată. Îmi găsesc tot mai greu câte un amant tânăr și potent. Majoritatea bărbaților vor numai sex oral, nu sunt în stare de altceva. Mircea al tău ce face? Am văzut că a fost numit ministru adjunct la apărare. Mai vine câteodată pe la guvern, dar este foarte taciturn, abia catadicsește să mă salute, când îl întâlnesc pe coridoare.
- Detalii
- Scris de: Daniel Maris
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Unele lucruri trebuie lăsate aşa cum sunt, Irina. Nu ţi-am strâns mâna atunci, aproape ţi-am strivit-o. Era întuneric când te-am apropiat şi împins brusc către soba fierbinte. De fapt, dogoarea adevărată, apăsătoare o simţeam de la ochii tăi, incandescenţi ca nişte recife pe lângă care înotau în voie rechinii. Poate că în clipele acelea mă simţeam atât de singur ca un dansator pe jar, cerul părea împodobit cu becuri de sticlă colorată iar lumina albăstruie a lunii mă motiva parcă să-ţi împing mâna tot mai aproape şi tot mai aproape de teracota fierbinte, ascultându-ţi cu teamă bătăile inimii.
- Detalii
- Scris de: Aurelia Oancă
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
A fost odată ca niciodată...
A fost un om sărac, dar bun la suflet. El avea pe lângă sufletul lui, o nevastă frumoasă, bună și înțeleaptă, și o fată cum alta nu s-a mai văzut pe pământ. Părinții se uitau la ea ca și la soare. Dragostea lor a ajutat-o să crească frumos, să fie bună și ascultătoare. Își ajuta părinții la treburile casei, îngrijea grădina cu flori, avea o pisicuță și doi câini care erau mereu în preajma ei.
Anii au trecut și fata cu nume de floare, a ajuns la vârsta când fetele ies la joc. O frumusețe ca a ei nu putea trece neobservată. Băieții roiau în jurul ei, ca albinele în jurul florilor, lucru care a adus invidie între fetele din sat. Ca și oriunde în lume, invidia și răutatea nasc monștri. Așa s-a întâmplat și cu frumoasa noastră. Într-o duminică, după hora din sat, pe drumul spre casă a condus-o un flăcău chipeș, pe care părinții l-au numit Mugur. Pe drum, nu a fost singuri. Au fost urmați de un grup de fete și feciori, care nutreau gânduri necurate la adresa celor doi. Fetele într-un fel, băieții în alt fel. Fetele îi doreau răul, frumoasei, băieții îi doreau răul, flăcăului.
- Detalii
- Scris de: Aurelia Oancă
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Se adună norii cenușii pe cer. Vântul bate din ce în ce mai tare. S-a săturat să stea închis în colivia caldă a soarelui. Bucuros că a scăpat de căldură, suflă cu putere ca să se răcorească, lovește copacii și le scutură frunzele, spulberă praful de pe drum și-l stropește cu apa stoarsă din norii grei, ca niște bureți plini cu apă.Toamna l-a primit la ea, dar acum a îmbătrânit și nu-l mai poate ține în frâu. Este neastâmpărat ca un copil. Într-o zi toamna îi zice:
-Potolește-te puțin, altfel îl vei trezi pe unchiul tău, moș Crivăț, care te va izgoni de aici!
-De ce?! Eu doar mă joc puțin cu crengile copacilor și cu frunzele lor!
-În joaca ta, le scuturi frunzele, le golești crengile și ei se supără că rămân golași!
-Îmi pare rău, zise vântul.
-Te cred, dar acum du-te și te culcă puțin. Mai lasă soarele să mângâie pământul, doar câteva zile.
- Detalii
- Scris de: Alexandru Nelu Huidici
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Toate drumurile duc în același loc, aşa cum înţelepciunea populară spune că de ce îţi este frică nu vei scăpa. Ele premerg, diverg, emerg, converg... sfârșesc în capătul celălalt al vederii, dincolo de punct, acolo unde începe un alt ochi, o altă dimensiune, o altă înțelegere, o altă conștiință. Drumurile nu se termină, se continuă, căci de asta sunt drumuri și nu tihnă. Odihna este oaza, popasul... într-un deșert în care jupânesă este doar fata morgană ce devine intempestiv îndemn și, scop.
Aceste popasuri de pace trebuiesc imortalizate pentru a nu se pierde, pentru ca ceia ce va urma să aibă repere, precum este marcajul de pe marginea șoselelor. Marcajul este pentru orientare. Dar tot el poate fi impulsul unei digresiuni pentru a pune început unui alt drum. Însă pentru asta trebuie să fii temerar. Să-ți asumi riscuri.