După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Maria Ivanov
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
De când e lumea și pământul, omului îi place să vorbească despre isprăvile mărețe ale altora, fie că este vorba despre faptele înaintașilor, și aici putem lua drept punct de reper admirația față de neînfricatul Hercule, dacă e să gândim, cumva, în ordine cronologică, care a ucis leul din Nemeea, hidra din Lerna, a prins mistrețul de pe muntele Erymanthus și a săvârșit multe alte izbânzi însemnate pentru istoria antică; fie că este vorba despre personaje plăsmuite de un scriitor, și aici îl avem pe curajosul Robin Hood, eroul medieval care luptă contra nedreptății sociale, care este un alt fel de zeu al săracilor, un sprijin și o siguranță a zilei de mâine. El rămâne și astăzi un simbol al tendinței spre egalitate socială. Tendință utopică, evident, dar capabilă, totuși, să aline sufletele celor flămânzi, să aprindă o luminiță a speranței la capătul negru al rătăcirii în care orbecăiește societatea noastră. Pe lângă aceste două caractere, vorbim adesea despre veteranii războaielor când ne referim la modele de bărbăție. Le conferim varii manifestări de comemorare tuturor eroilor. Ei sunt, indubitabil, cei cărora le datorăm (cvasi)stabilitatea de care ne bucurăm astăzi. Tot lor trebuie să le zicem „mulțumesc” pentru cerul albastru pe care îl vedem zilnic, pentru liniște și pace. Iată trei, cele mai puternice, după mine, exemple de protagoniști ai faptelor mărețe. Există, desigur, mulți alții, rândul lor este foarte lung, or eu m-am raportat la aceste trei caractere, care fac parte din trei lumi diferite, pentru a arăta importanța faptelor memorabile raportate la scara largă a lumii.
- Detalii
- Scris de: Maria Ivanov
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Într-una din nopțile călduroase de primăvară (în sfârșit călduroase!) ale anului curent, când orologiul anunța că se face ora 1 AM, doi neuroni, înarmați cu un bol de floricele de porumb, erau încă antrenați într-o discuție care nu permitea gazdei să se avânte în minunatul și de o zi așteptatul, și mult doritul, și mult iubitul somn de frumusețe (demult întârziat), făcându-l martorul acestor conversații năucitoare...
- (Neuronul 1, melancolic, băgând o floricică în gură) Necunoscutul...
- (Neuronul 2, mirat, rugumând, la rându-i, o floricică) Necunoscutul?
- (Neuronul 1, curios) Ți-e frică de el? De necunoscut, de obscuritate, de noutate?
- (Neuronul 2, meditativ) Nu m-am gândit vreodată...
- Detalii
- Scris de: Maria IVANOV
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
07.07.2020. Republica Moldova. Orașul Sărbătorilor. Sunt venită în inspecție în incinta Nunții. N-am mai dat pe aici de 7 ani. Șefa comisiei a primit o reclamație, prin care i se comunică faptul că riturile au cam luat-o razna. Unele, căzute în infernul beției, refuză să se mai prezinte la manifestare, altele își atribuie comportamente insolite. Mișcată de frica de a nu pierde, fără cale de întoarcere, specificul nunților, șefa m-a delegat să refac, pe cât posibil, echilibrul universal. Știe că sunt meticuloasă și că pot fi foarte severă când vine vorba de o cauză atât de nobilă cum este nunta.
Sunt la etajul 3, cabinetul 360. Pe bancă – o față de masă de un alb imaculat, o vază verde, în vază – un buchețel de flori (crizanteme, evident, n-au uitat că-s preferatele mele, se simt cu musca pe căciulă, eh…), printre flori – o gâză. Aștept. Eu și gâza… Așteptăm. De regulă, i-ar sta bine inspectorului să se lase așteptat, dar… aștept. Cer iertare, așteptăm (eu și gâza!).
Citește mai mult: Nunta: între ieri și azi sau despre cum și-au câștigat cutumele hegemonia
- Detalii
- Scris de: Maria IVANOV
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Duminică. Soarele-și alintă razele prin crengile copacilor. Păsările încântă auzul prin ciripitul lor de sărbătoare. Firele de iarbă parcă se iau la întrecere între ele. Miroase a primăvară!
Francesco, un tânăr pictor, adulmeca din ochi grădina, în căutarea inspirației. Deodată, zări o păpădie ce se clătina ușor, încercând să opună rezistență zefirului care ar fi putut s-o despartă de podoaba sa capelară. Cu toate că nu păpădia era cea care încununa misterul grădinii, pictorul nu-și putea rupe privirea de la ea. Dorința de a o picta se aprinse-n sufletul său. Se întoarse hotărât spre masa de lucru, luă creionul de după ureche și începu a picta cu aviditate.
- Doamne, e minunată!, zise pictorul, văzându-și desenul încheiat.
În adâncurile verzi ale ochilor săi licărea o mândrie tainică. Își puse pălăria pe cap și plecă. Creionul a rămas, însă, pe masă, alături de acea păpădie insolită. O vedea, era de-o frumusețe răpitoare, era de-a dreptul ademenitoare. Nu-i venea a crede că el, un simplu creion, a dat viață acestei măreții.
- Detalii
- Scris de: Roxelana Radu
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Motto: "...fiindcă unde nu-i poveste/ lume nu-i și om nu este...!" (Adrian Păunescu)
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti...a fost o toamnă de miere, aur și lumină. Și un ținut cu piscuri semețe îmbrățișate de obcine molcome, cu primăveri repezi și Sara pe deal, cu viața aspră și oamenii blânzi, cu țipătul vieții izbucnit din verdele ierbii și plânsetul ultim jelit din recele goarnelor, cu ierni geroase și credință fierbinte. I se spunea Țara de Sus. Sau Bucovina. Sau Țara de fagi. Sau Arboroasa. Sau Ținutul mânăstirilor...
***
Parcarea de lângă mânăstirea Voroneț era goală. Brumar cel neguros așternuse liniștea și pustiul peste toată firea. Afară era frig și calm, nu se zărea țipenie de om, doar fumurile caselor și mirosul de frunze arse mai dădeau semn de viață pe pământ. Radu mă ținea strâns de mână, era emoționat, urma să vizităm mânăstirea. Își dorise mult să venim aici, să o revedem, ca pe o re-întoarcere la începuturi.
De nicăieri apăru dintr-o dată un câine, venise din depărtare, alerga fericit, ca și cum ar fi văzut pe cineva drag.
- Detalii
- Scris de: Roxelana Radu
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Motto: Lele de la Orăștie/ Cu catrință și cu ie/ Și ce maică-ai mai avut/ De-așa mândră te-o făcut.
"...Mno, așa să știți, că am trăit vremuri grele, era grea viața sub comuniști, nu aveam de nici unele, eram săraci, condițiile de muncă erau grele...iar acum, în anii bătrâneții suntem bolnavi, uite vin să iau apă de-aici de la izvorul ăsta, că-i bună pentru tăt felul de boli și beteșuguri...! Apăi mereți cu bine și s-aveți bună înțelegere și sănătate!"
Bătrâna care ne vorbește așa de frumos se odihnește pe-o bancă, lângă izvorul despre care spune că are puteri tămăduitoare. Nu știu cum și de unde a apărut, suntem lângă vestitul lac cu nuferi din Arboretumul din Simeria, admiram florile de nenufar (vorba poetului) când ne-a apărut brusc în fața ochilor și a legat o conversație. Ne-a povestit despre viața grea din vremea comunismului, despre cum s-a distrus tot în Simeria după '90 și, de la înălțimea vârstei sale, ne-a dat tot felul de sfaturi bune, pe care nu le-am uitat nici până astăzi.
- Detalii
- Scris de: Roxelana Radu
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
Motto: " Să vizitezi Maramureșul e ca și cum ai intra într-o poveste, sau ai păși înapoi în Europa medievală."
(The Telegraph, 2013)
În localul cochet și curat din micul orășel aflat pe malul stâng al râului Buzău, ne-am adunat câțiva prieteni în jurul unei mese, ne-am dezlegat baierile inimii și râdem zgomotos, povestim cu poftă și ne amintim despre tot felul de istorii și lumi demult trecute. Afară e o zi grozavă de februarie cu pretenții de primăvară, soarele încălzește toată suflarea, și brusc înțelegem frumusețea uitată a vieții - sporovăiala fără grijă lângă o sticlă de vin, sinceritatea prieteniei, bucuria revederii, și slalomul printre idei care ușor-ușor se transformă într-un veritabil brainstorming.
Discuția e aprinsă, subiectul e unul generos - regizori și filme celebre, convivii mei sunt parteneri redutabili de discuție, niște boemi "cu ștate vechi" (cum spunem noi, românii) în cultură/carte/cinematografie/scris, ...ce mai tura-vura, ascult fascinată tot ce se discută!
- Detalii
- Scris de: Roxelana Radu
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
Motto:
"La obârşie, la izvor
nici o apă nu se-ntoarce,
decât sub chip de nor.
La obârşie, la izvor
nici un drum nu se întoarce
decât în chip de dor."
( Lucian Blaga)
Pe măsuța soioasă de pe trotuar, lucind de stropii de grăsime scurși de-atâta amar de vreme din tot felul de mâncăruri, au poposit două castroane aburinde, cu vestita ciorbă rădăuțeană. Că, deh... am venit tocmai pân' la Rădăuți și putem pleca fără s-o gustăm chiar aici, la ea acasă?!?
Vremea-i rece, suntem în sfârșit de Gerar, afară e-un frig de ne ies aburi din gură și se amestecă prietenos cu aburii din ciorbă.
E drept că ne-a luat ceva timp ca să găsim localul cu "zeama" cea vestită, dar căutarea ne-a prins bine, căci în felul ăsta am putut vedea orașul, străbătându-l la pas.
- Detalii
- Scris de: Roxelana Radu
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
Motto: "Toamna trece și ne aduce aminte de respectul pe care îl datorăm."
(YOKO ONO)
Și cum stăteam eu așa, pe gânduri, într-o după-amiază, și priveam pe geam sfada frunzelor, am observat că venise toamna...! Venise iarăși toamna și mă luase pe nepregătite de data asta, mai ceva ca pe autorități - iarna.
Brusc și dureros mi-am dat seama că nu adunasem destule răsărituri, nu strânsesem suficiente dimineți strălucitoare, nu prefirasem de-ajuns printre degete nisip și scoici și sclipiri de val, nu căutasem destul cu ochii către stele în nopțile de vară. Ba, într-o dimineață m-am trezit că afară s-a făcut dintr-o dată frig. De parcă asta n-ar fi fost de ajuns, în noaptea care a urmat nu s-a mai auzit nici țârâitul complice al greierilor în grădină.
Simplul gând că nici toamna nu va sta pe-aici o veșnicie m-a neliniștit, așa că am luat degrabă drumul muntelui, profitând de vremea bună pentru călătorit.
Să vă povestesc cum a fost? Așa voi face! Mi-am pregătit un ceainic generos cu ceai verde, să ne țină neapărat de frumos (nu de urât), cât timp vă voi spune eu câte-n lună și în stele.
Dar să nu mai lungim vorba. Așadar...
- Detalii
- Scris de: Roxelana Radu
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
În dimineața aceea, soarele părea că s-a revărsat în mare și luminează din adâncuri. Marele Alchimist al Universului prefăcuse marea în aur topit, făcând-o să semene cu o tipsie aurie ondulată de valuri.
Aerul era rece și clar. Pescărușii nu-și făcuseră încă, apariția...doar unul stătea solitar pe un stâlp și privea spectacolul lumii.
- O fi pescărușul Jonathan Livingston...din cartea lui Richard Bach, îmi zic în sinea mea, probabil că se pregătește să-și exerseze zborul.
În depărtare, o barcă nemișcată și grațioasă se profila seducător pe fundalul auriu. Nu peste mult timp începu să înainteze ușor către taliane, semn că pescarii se treziseră și-și începeau ziua de muncă. Mergeau să cerceteze năvoadele cele mari, pentru a duce peștele prins la cherhana, ca să-și câștige pâinea zilnică.