După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Eugen Oniscu
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
În acea dimineață pe la orele nouă, Eusebiu plecă într-un parc frumos pe care îl știa de mult timp. Pătrunse în acel parc unde era un lac pe fața căruia mai multe rațe pluteau și se bălăceau în apa în care razele soarelui de toamnă se oglindeau. Copacii cu frunze îngălbenite, covorul de frunze pe care călca și acel minunat soare de toamnă, îi dădeau lui Eusebiu o dorință de viață imensă și mai ales dorea să se împace cu Dumnezeu, și să înceapă din nou să trăiască o viață spirituală. Urcă pe lângă lac pe o terasă unde vara acolo erau înflorite diferite varietăți de trandafiri, se așeză pe o bancă și admiră peisajul toamnei ce părea ai ura un bun venit din nou la viață.
Și ca de obicei când era la o răscruce de drumuri în viața sa, se puse pe gânduri pentru a găsi o soluție. „Sefora nu mai este și lipsa ei mă îndurerează nespus, dar trebuie să depășesc totul, și am speranța că în dimineața învierii ne vom revedea. O, ce glorioasă speranță pentru omenire! Iar acum mă aflu în șomaj și stau la această pensiune, dar prea mult nu mai pot sta, va trebui ori să-mi caut ceva de muncă și o nouă locuință, ori să mă întorc acasă. Poate că ar fi cel mai bine ca pentru un timp să mă întorc în România.
- Detalii
- Scris de: Andrei Ungureanu
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Vijelia a izbucnit pe la ora 2. Era o duminică liniștită, puținii oameni care mai locuiau încă în satul Burnești se întorseseră de la biserică, aveau o biserică mică, de lemn, făcută de niște canadieni, adică români emigrați în Canada, și nu se știe de unde și până unde aflaseră despre ei, despre satul lor, și cum n-aveau de niciunele și iarna trebuiau să care morții cu caii peste deal până în vale, să îi îngroape la cimitir, și uneori, când erau zăpezi mari, stăteau cu mortul neîngropat și câte-o săptămână până se domolea viscolul, și le făcuseră o bisericuță mică, dar frumoasă, unde venea din când în când să slujească preotul din vale. Odată cu ridicarea lăcașului s-a înființat și cimitirul, pe un teren în coastă, la nici 100 de pași de biserică, donat de un bătrân care a fost, de altfel, și primul om îngropat acolo. Să tot fi fost 15 ani de atunci. Deschiderea cimitirului fusese o dorință mare a oamenilor din cătun, dar unii dintre ei păreau acum să regrete, căci biserica și satul începuseră să se golească în timp ce cimitirul creștea și morminte proaspete răsăreau în fiecare an. Acuma, la drept vorbind, n-aveau de ce să le pară rău, era un lucru bun că aveau și ei un loc al lor de odihnă veșnică, și satul se golea nu din cauza cimitirului, ci pentru că era un cătun izolat, unde se ajungea cu greu, peste dealuri, fără locuri de muncă, fără semnal de telefonie și tinerii plecaseră déjà în alte locuri, peste deal în Valea Popii, în Schitu Golești, în Mioveni, unde puteau să-și câștige traiul. Școala se închisese de mult, afară de nepoți veniți în vizită, copii nu mai erau în sat, rămăseseră cu toții vreo 14 familii, 50-60 de oameni care își lucrau pământurile și-și așteptau moartea.
- Detalii
- Scris de: Eugen Oniscu
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Marcu se gândi puțin apoi spuse:
– Am să răspund prima dată la cea de-a doua întrebare, urmând ca apoi să răspund și la prima. De la început țin să menționez că eu nu monopolizez adevărul și că tot ce eu propovăduiesc puteți verifica pe baza Sfintelor Scripturi, dacă este adevărat sau nu. Am certitudinea că potrivit făgăduinței Evangheliei, că acolo unde doi sau trei sunt adunați în numele lui Iisus, El este prezent prin harul Său, așa că nici noi nu suntem singuri în această seară.
Am să încep prin a vă citi din Biblia ce o am pe telefonul mobil câteva versete din cartea Evrei, 11: 13-16: „În credință au murit toți aceștia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta arată deslușit că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieșiseră, negreșit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-i este rușine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.”
După ce citi versetele biblice Marcu făcu o mică pauză și puse telefonul său mobil pe masă, apoi continuă:
- Detalii
- Scris de: Marian Ilea
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Bătrînul domn Michael Schlangen visa că se joacă printre norii pufoşi de deasupra oraşului. I se întîmpla o dată pe săptămînă să-l caute visul. „E noapte şi norii ăştia pufoşi se văd foarte clar”, şoptea în vis domnul preşedinte al Forumului Democrat German din Baia-Sprie. Dădea din mînă a lehamite spunîndu-şi în somn că visează.
Johannei Beck, fata maistrului miner, domnul inginer Schmied îi zicea „fetiţa de la bucătărie”.
Compozitorul Joseph Baber locuia în casa veche de lîngă biserică împreună cu doamna Margareta. Baber îl cunoştea pe Beck. Într-o după-amiază a trebuit să plece de urgenţă la Budapesta.
- Detalii
- Scris de: Eugen Oniscu
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
Se auzi din nou o bătaie în ușă.
- Aștepți pe cineva?
- Nu.
Eusebiu se ridică de pe pat și deschise ușa. Rămase surprins pentru că în fața ușii era Marcu.
- Salut Eusebiu, pentru că nu îmi răspunzi la apelurile telefonice și nici la mesaje m-am decis să te vizitez.
- Bine ai venit, intră te rog.
- Dar văd că ai musafiri dacă te deranjez mă retrag, spuse Marcu.
- Nu rămâi, el este Fabian.
Marcu se apropie de Fabian îi întinse mâna și făcură cunoștință. Apoi se așeză pe scaunul liber de lângă masă.
- El este fratele soției mele un om deosebit.
- Mă bucur de cunoștință, zise Fabian.
- Am fost în ultimul timp loviți de o tragedie, dar trebuie să ne ridicăm și să ne suportăm suferințele cu demnitate, zise Marcu.
- Detalii
- Scris de: Mara Popescu Vasilca
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
fragment din Romanul Paula împlinire târzie
În faţa ei, la masă, era Massimo. Un tip înalt, suplu, care se gândise că Paula e o persoană specială şi s-a prezentat la costum. Avea părul şaten închis, sprâncene drepte, ochi gri, de o frumuseţe rară, luminoşi şi radioşi, aşa că zâmbetul lui, care nu dispărea în nicio situaţie, îi făcea să strălucească. Auzise de la Giovanni că lucrase la facultate. Când s-au făcut prezentările în curte, el venise ultimul spre ea, îi sărută mâna privind-o direct în ochi, de parcă voia să ştie dacă îi face plăcere că s-au cunoscut, atunci, pe loc, părea că aşteaptă şi răspunsul. Ea simţi ceva plăcut şi ciudat în acelaşi timp. O fi doar pentru faptul că arăta foarte bine, era aşa cum visase să fie bărbatul cu care ar fi vrut să fie toată viaţa. Acum, avea în faţă clar chipul celui pe care-l căuta de mulţi ani, doar că nu ştia că există. Aşa ar fi vrut ea să fie Giovanni. Dar ce să facă, nu ştia cine e şi nu credea că e singur, după părerea ei erau de-o vârstă. Amândoi erau la vârsta maturităţii sentimentale, cu un bagaj bogat emoţional şi în căutarea celui care ar fi putut să dăruiască ce au visat toată viaţa. Între patruzeci şi cincizeci de ani visele devin mai insistente, căutăm, suntem siguri că trebuie să găsim crezând că e ultima şansă.
- Detalii
- Scris de: Melania Rusu Caragioiu
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Decembrie. O fetiță aruncă în focul de pe vatră pălării uscate de floarea soarelui. Ea le aduce în șorț, foarte preocupată de activitatea ei.
Florița, sora cea mai mare, mulge vaca. Apoi trebuie fiert laptele.
Persida poartă singura mănușă și un paltonaș jerpelit și pleacă la moașa din sat s-o cheme în grabă. Mama va naște pentru a șaptea oară, Fata este jenată să vorbească despre aceasta. Ea gândește: ,, când tata se va intoarce aproape înghețat, cu obrajii și nasul rosu, pișcat de vânt, va găsi, poate, un nou născut...;; Cât despre micuți, ei se joacă cu copiii, prin vecini.
Apoi își mută găndul la păpușile de cârpă, la vioara confecționată dintr-un tuleu de porumb, imitând scârțâitul greerelui și alte jocuri lăsate lângă prichiciul vetrei...
Când moașa a ajuns, apa era fiebândă, După puțin timp, Ioan- Oanea nost”, micul Oanea saluta lumea în gura mare.
Într-o familie numeroasă nu există timp de odihnă. Oanea era pregătit, trecea dintr-un braț în altul și ca să-l înfașe, în casă se găseau destule cârpe.
- Detalii
- Scris de: Eugen Oniscu
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Într-o seară pe când stătea adâncit în gândurile sale sumbre, auzi o bătaie insistentă în ușa camerei sale. Rămase surprins pentru că de o săptămână de când locuia în acea pensiune nu se relaționase cu nimeni, saluta scurt pe cei ce îi întâlnea și căuta să nu intre în vorbă cu nimeni.
- Da intră, spuse.
Ușa se deschise și în încăpere își făcu apariția un bărbat ce avea în jur de șaptezeci de ani și pe care Eusebiu își aduse aminte că îl mai văzuse și salutase în câteva rânduri. Acel om locuia pe acelaș palier cu el. Era înalt, cu părul rar și cărunt, având un început de chelie, pe chipul lui ieșeau în evidență ridurile adânci ce îi brăzdau fruntea și obrajii, ochii săi cenușii reflectau o lumină a bunătății și suferinței, dădea impresia unui om ce suferise mult în viață. Nu era prea corpolent însă la anii săi dădea impresia că încă mai era în putere, era îmbrăcat cu blugi negri, tricou albastru, și o geacă subțire neagră, încălțat fiind cu adidași bleumarini.
- Detalii
- Scris de: Eugen Oniscu
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
- Vă rog ca acum după toate discuțiile spirituale să poftiți la masă și să serviți câte ceva, îi invită Marcela.
Apoi aduse de la bucătărie două platouri în care erau piftele cu carne de vită, cașcal, castraveți și roșii. Se îndreptară cu toții spre masă. Sefora se așeză în capul mesei, Liviu se repezi pentru a se așeza lângă ea, însă Titu se interpuse în mod intenționat în calea sa și îl împinse ușor cu umărul pe Eusebiu pe scaunul cel mai apropiat de Sefora. Eusebiu neavând încotro, și datorită faptului că celelalte scaune erau ocupate, se văzu nevoit să se așeze în dreapta Seforei. În stânga ei la o mică depărtare era Marcu care nu băgase de seamă ce făcuse Titu și nici ceilalți nu văzuseră. Marcela venind din bucătărie cu un coș de pâine și văzându-i pe Sefora și Eusebiu în capul mesei spuse:
- Uite ce pereche frumoasă avem în capul mesei!
- Lui Eusebiu îi trebuie o femeie atât de frumoasă pentru că duce o viață de om singuratic, zise râzând Titu.
- Dar cum de-l vezi pe Eusebiu ca partener pentru Sefora și nu mă vezi pe mine, spuse Liviu adresându-se Marcelei.
- Detalii
- Scris de: Steluța Argintaru
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Femeia se misca lejer in camera de un lux orbitor. Miscarile ei, pana la cele mai simple gesturi, aveau ceva studiat, de parca se simtea observata, admirata. O indelungata obisnuinta o facea sa-si supravegheze fiecare clipa a vietii. Era de o frumusete care-ti frangea inima. Nu foarte inalta, zvelta, voluptoasa, avea un chip de o perfectiune unica. Un par lung, blond, lins, ii incadra obrajii prelungi si diafani. Chipul ii era corect fardat, insa ii lipsea ceva; la o privire mai atenta, se putea observa ca era cel mai inexpresiv chip omenesc pe care ti-l puteai imagina. Parea ca nici o emotie nu-l strabatuse vreodata. Avea 27 ani. In ultimii 10 ani, viata ei se bazase pe un joc actoricesc demn de o cauza mai buna.
Apartamentul in care locuia femeia se situa la etajul 18 al unui bloc de lux din centrul orasului. Sufrageria era spatioasa, mobilata cu elemente dintr- un lemn masiv, alb mat. Covorul gros, rosu-aprins, inabusea pasii femeii. Pe perete era fixat ecranul unui televizor imens, completat cu boxe laterale de mare putere si inalta definitie. Un concert rock umplea camera de ritmurile electrice, patrunzatoare, ale unor chitare acustice. Boxele perfect calibrate faceau camera sa vibreze. Peretii izolati fonic, antifonati, nu lasau muzica sa razbata in afara.