După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Marian Ilea
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
Domnul Mihai Cristescu Octogenar împlinise în 24 ianuarie şaizeci şi şapte de ani. Inginer elecromecanic. Pensionar. Domiciliat în Medio-Monte, strada Bărăganului, bloc 2B, apartament 7, etaj II. Trăia fără nevastă. Copilul se mutase la Budapesta.
Profesor universitar. Domnul Mihai Cristescu Octogenar s-a decis în seara zilei de 25 ianuarie a.c. să rezolve toate problemele care existau pe plan mondial. Pe gratis.
Virtual. Ideea i-a apărut tocmai când ieşea din bodega Cristinei, situată pe strada Bărăganului, la numărul 65. Brusc. Se pregătea să treacă strada până la alimentară. "Creierul meu va fi zonat pe zone. Câte ţări şi continente există - atâtea zone voi avea. Eu consider că nu e corect ca pentru funcţia asta virtuală să nu fiu plătit. Eu mai consider că nu e corect ca funcţia asta virtuală să nu existe în nomenclatorul funcţiilor", şi-a spus domnul Mihai Cristescu Octogenar în acea seară.
Şi apoi a început TOTUL. Adică au apărut edictele date în regim de urgenţă pentru rezolvarea tuturor problemelor existente pe plan mondial.
Citește mai mult: Despre întâmplarea din 25 ianuarie a unui pensionar din Medio-Monte
- Detalii
- Scris de: Ştefan Aurel Drăgan
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
Zarva din jurul lui o percepea doar ca un murmur îndepărtat, un zumzet de viespi, căci ce putea fi această masă colorată care fremăta în aşteptarea unui stârv. La feţele din mulţime nu privea decât cu coada ochiului; la un roi ce se fământa înainte de a fi destrămat de spectacolul spaimei. Figurile celor din mulţime nu-l interesau şi nu-l impresionau. În timpul trecerii prin ochiurile lanţului de indivizi ce acuzau, arătau cu degetul şi ridicau pumnii, şi-a construit un scut, o imunitate. Acel sistem în care a trăit de atâta amar de vreme, aşteptându-şi sentinţa, l-a ajutat să-şi consolideze un mijloc propriu prin care îşi asigura protecţia faţă de manifestarea publică, acea instituţie atât de fragilă şi instabilă. În piaţă, pe unde trecea el acum sub escortă, mulţimea, adunată pentru spectacolul oribil al morţii ce se anunţa,huiduia, urla, fluiera, se scălâmbăia, dar el nu auzea, nu reacţiona.
- Detalii
- Scris de: Raducan Gheorghe
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
E toamnă, Doamne și mi-e toamnă! Unde esti, tu, cânt al verii? Mi te-au furat! Ai dispărut din desenul memoriei brumărite acum! Of, Doamne! Mi-e toamnă! Mie-toamnă rău! Am strâns în cârcă o brumă de ani, care, a început să devină apăsătoare.
Se toarnă argint peste obrazul otavei, iar râurile cu ochi verzi nu ies din adolescență.
Fiarele toamnei cu brumă pe călcâie și blană au început să dea târcoale prin coama verii. Deja urlă. Urlă a brumă care se rostogolește-n lanuri de otavă unde noaptea paște-n liniște luna.
Mi-e toamnă, Doamne, mi-e toamnă!
Urletul lupilor tomnatici a speriat până și soarele. Timid, acesta se retrage-n hăul lui și greoi se cațără-n dimineți cristaline pe ramuri de copaci.
- Detalii
- Scris de: Miriam Tkee
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
Miezul voios al cerului fuge la somn, răsare luna.
Iepuraşul din luna şi omul din luna răsar şi ei, ne fac cu mâna.
Tata ştia să descifreze meandrele cărărilor lăsate de animale, să urmărească, pe ogoare, urmele întipărite de iepuri. Îl lua pe Bobică, un câine bătrân, cu care tata se înţelegea parcă din priviri, lua traista cu napi, încrucişa ciomagul între omoplatul drept şi pliul cotului stâng, şi începea hoinăreala. Mlădiţele câte unui copac erau roase, iar la baza lui, bobiţe colorate, căcăreze iepureşti, arătau traseul fugarului urecheat. Tata iubea mult iepuraşii. Avea o traistă cu napi, căci nu îi vâna, ci le lăsa, în locuri anume, napi de ronţăit. Singura lui grijă era ca micuţii să nu fie înhăţați de corbi sau de câini. Lăsa câţiva napi şi pleca mai departe.
- Detalii
- Scris de: Mihai Ganea
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
La capătul dinspre nord al oraşului a apărut peste noapte un munte.
Dimineaţa, oamenii au ieşit ca să-l vadă.
Unii, cuprinşi de panică, alergau de colo, colo, făceau cruci, se rugau continuu, susţinând că este vorba de o minune care anunţă sfârşitul lumii.
Alţii vorbeau de o încreţire a terenului, survenită în urma a nu ştiu cărei posibilităţi, argumentând ştiinţific fenomenul.
Între ei, oscilau nehotărâţii, veşnic schimbătorii care, câmd cădeau în genunchi,
- Detalii
- Scris de: Milian Oros
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
Pășeam unul lângă celălalt, tăcuți, parcă nevenindu-ne a crede că ne revedeam după mai bine de zece ani. Din când în când ne priveam, dar nu îndrăzneam să începem un dialog, conștienți fiind că subiectul nu ar fi fost altul decât acea parte din viața noastră, incredibil de lungă, în care lipsisem unul pentru celălalt. În toți anii aceștia, cu tot bagajul lor de întâmplări, trăiri și sentimente, amintirea acelor momente care ne-au hotărât mersul vieții, nu mi-a dat pace. Simțeam că tăcerea de acum însemna ceva și din partea ei. Într-un târziu, luându-mi inima-n dinți i-am spus:
- Suntem la doi pași de „Shin Tea”, cea mai bună ceainărie din oraș. Hai să ne încălzim cu un ceai!
- Chiar simt nevoia să beau ceva cald...
- Detalii
- Scris de: Puiu Răducan
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
După ce a tot ros viața și stresul din el, un munte de om de peste 100 kile „în viu”, s-a oprit sărmanul pe la vreo 40, tot de kile și a fost lăsat în „stagiunea”… asta.Pe când era-n …. „coborâre”…, pe la 60-70 de … „bucăți” și mintea-i mai lucra, și-a adunat nea Ion familia la o masă „festivă” sub uriașul nuc din fundul grădinii.
După ce au spus toți rugăciunea și s-au închinat, a strigat la „enoriași”:
-Bă! Drepți! Nu mănâncă nimeni! Băgați lingurile-n buzunare o țâră să vă spui ceva că de-aia v-am adunat aici!
După cum vedeți, „cobor” zdravăn, sănătos, mă duc! Când n-o să vă mai înțelegeți cu mine, de creanga aia bătrână a nucului să mă puneți într-un balansoar! Uite-așa să vă aliniați, să mă bălăngăniți la umbra pomului, arăta cu mâinile-amândouă! Nucul ăsta este prietenul meu de-o viață, bă!
- Detalii
- Scris de: Ştefan Aurel Drăgan
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
A trecut destul de multă vreme de când nu i-am văzut pe Nina şi pe soţul ei Georg. Imediat după vremea studenţiei, perioadă în care eram recunoscuţi ca un grup cel mai legat şi cei mai statornici prieteni. Nimeni nu şi-a dat seama când cei doi s-au îndrăgostit şi nici nu se bănuia mecanismul. Patima între ei s-a dezlănţuit brusc, fără preambul.Arzătoare, devastatoare, fără împotrivire şi putere de raţionalizare; fără putere de temperare şi fără de scăpare. O demonstraţie şi o manifestare dezlănţuită şi absurdă pentru noi care-l ştiam pe Georg un nestatornic confirmat, un împrăştiat şi un aerian vestit, iar Nina o o fiinţă exagerat de calculată, de raţională şi cu tălpile lipite conştient de pământ. „ Lăsa-ţi, măi! ne consola ea. Dumnezo aşe-o vujit, unu’ bun, unu’ trăznit!”.
- Detalii
- Scris de: Dumitru Hurubă
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
Gata, plec!
Trebuie să plec, fiindcă mă cheamă ţara, îmi roade inima patriotismul şi mă furnică prin tot trupul o conştiinţă de neimaginat – înţelegeţi, iubiţi colegi? Plec în Munţii Apuseni, la Vidra de Sus sau de Jos, la băciţe faine şi harnice, la ciobani cu ţundră cu miţă-ntoarsă, sprijiniţi în bâte fierte-n zer… La jintiţă şi la rotoaie de caş afumat, preparat în cântec de greier, lătrat de câini sobri şi zbierăte de oi adevărate şi… şi… Da, plec în Apuseni, la Abrud, la Câmpeni, la Valea Ampoiului, la Sohodol, la dracu ştie pe unde, în orice caz, la moţii şi moaţele pe care-i iubesc până la os – pricepi, doamna Milorina? La moaţe!, ridic arătătorul. Voi cânta la fluier doine, învârtite ardeleneşti, geamparale dobrogene şi, ici-acolo, câte-o Ţarină de la Costeşti – ce părere ai?
–Doamne!...
–Fără! Să nu-l amestecăm pe Doamne-Doamne în plecarea mea, Milorina – ok?
- Detalii
- Scris de: Maria Ivanov
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
Ipotești – pentru cineva o destinație, pentru altcineva – casă, pentru unii – o enigmatică amintire, pentru alții – o vibrație de dor, pentru mine, însă, Ipoteștiul este o regretată amânare. Timp de doi ani îmi tot spuneam că „în week-end-ul următor merg la Ipotești”, iar în ziua cu pricina găseam neîntârziate scuze pentru a lăsa pe altă dată vizita. Motivele amânării oscilau între serioase (pregătire pentru examen, repetiții la teatru, ture neprevăzute la muncă) și neserioase (somnul dulce de dimineață, ieșiri cu prietenii). De fapt, ca om al amânărilor ce sunt, regretele mă iau pe sus în această perioadă incertă prin care trece umanitatea. Amânarea plecării la Ipotești este, totuși, una dintre cele mai răzbunătoare. Nu mă supăr. Accept asaltul remușcărilor. Sunt vinovată și sper să însușesc bine lecția. De ce îmi toarnă atâta amar în suflet anume faptul de a nu fi mers la Ipotești? Fiindcă Ipoteștiul nu este un loc oarecare pe harta României, Ipoteștiul nu este o simplă comună din județul Botoșani. Ipoteștiul, prin Casa Memorială „Mihai Eminescu”, reprezintă un tezaur pentru toți cei dependenți de arta cuvântului, pentru cei care s-au pătat de rima eminesciană, pentru cei care împărtășesc caracterul pasionat ce se desprinde din poemele marelui scriitor. Acest colț de lume păstrează legătura cu Mihai Eminescu, la fel cum o face, de altfel, și opera sa.