După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Nae BUNDURI
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
...În primii ani de şcoală nu realizam ce va avea să fie comunismul şi eram uşor de manipulat cu poveşti fanteziste pe atunci, printre care şi aia că în Uniunea Sovietică s-a pus la punct o metodă prin care din petrol se face carne iar eu, cu mintea mea uşor alunecoasă, îmi imaginam cum torn petrol într-o tigaie minune şi vor ieşi chiftele cât roţile tractorului. La fel cu minunile pe care le făcea Miciurin, altoind pomi care vor face mere cât pepenii şi coacăze cât merele. A făcut o coacăză că a intervenit genetic şi au ieşit soiuri bolnave. În orice domeniu, tehnică, ştiinţă sau literatură, se făceau paralele cu marea Uniune Sovietică, dar stai, în literatură se vorbea în exclusivitate de romanele scrise ca sarcină de partid iar subiectele , eroii ruşi în lupele cu nemţii. Despre marii clasici ai literaturii ruse, nici vorbă. Ajunseserăm să aplautăm în extaz prin căminele culturale când în filme de felul ăsta, un singur soldat sovietic dobora o sută de nemţi cu renumita Katiuşa. Trăiam momentele ca pe nişte succese personale. Cea mai mare mândrie a mea pe vremea aia, a fost când m-au făcut pionier. Radiam de fericire, dar nu numai că am devenit pionier, ci şi pentru că din toată clasa doar trei am primit cravata roşie ca focul. Era un fel de egoism pueril şi parţial justificat.
- Detalii
- Scris de: Paulina Georgescu
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
O săptămână de agonie. Stau întinsă pe pat. Cu laptopul în brațe. Din când în când mai mișc picioarele prin cameră. Răceala aceasta mă doboară. O fi un virus, îmi spun. Până și gândurile mi le stăpânește. Iar degetul rămâne încleștat pe maus. Deodată sună telefonul. Nu prea am chef de vorbă. Dar mă ridic. Și bâjbâi după el. Răspund asemenea unui copil bosumflat, care nu are chef de-o jucărie. Și stau, și-ascult. Apoi îi spun... Nu pot să merg. Nu mă simt bine... Dar el insistă. Suntem prieteni și ne cunoaștem de mult timp. Nu-i place să-l refuz. O face pentru mine. Vrea să mă scoată din amorțeală. Mă simte. Căci doar acolo, în lumea aceea, mă simt eu bine. În rest... e vid. Un vid imens. Sunt eu. Cu laptopul și-atât. Iar vidul îmi pătrunde-n suflet. Până la urmă îi promit. Voi merge, dar să-mi revin puțin. Mă îmbrac, nu la întâmplare. Îmi place să-mi aleg cu grijă totul. Să mă sfidez pe mine. Să mă provoc. Încă mai sunt femeie. Deși sufletul mi-e amorțit. Mai mult de un deceniu... el a rămas captiv în propriul corp. Un corp bătrân, dar care luptă... Luptă și speră că într-o zi, din laptopul acesta pe care îl ține în brațe, va ieși prințul. Să-i sărute sufletul. Și să-l trezească... Închid ochii. Și visez. O, ce n-aș da... să pot întoarce anii... Să mai trăiesc puțin... Din suflet îmi ies lacrimi. Pe față nu se văd. Dar lasă brazde adânci și ard.
Citește mai mult: E primăvară, dragoste – fragment din romanul „Dragoste târzie”
- Detalii
- Scris de: Nae BUNDURI
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
… Şi despre comunism trebuie să vorbim câte ceva, chiar dacă a fost cea mai neagă pată din epoca modernă pentru unele state şi mă voi referi strict la România. Ceea ce vă voi spune, este doar ce am văzut în cei 38 de ani trăiţi sub secere şi ciocan şi este crezul meu, fără să fi făcut vreodată o pregătire de specialitate majoră, în afară de Filosofie (tot comunistă) şi Socialism Ştiinţific, cursuri de câte un semestru. După cum am mai spus, m-am născut şi am trăit până la 18 ani în Homorod, o comună între ape şi dealuri, nici mare nici mică, nici săracă nici bogată, nici frumoasă nici nefrumoasă, dar cu oameni harnici, mucaliţi, puşi pe şotii şi tare pricepuţi în a pune porecle. Unele porecle au dus într-aşa hal la personalizarea purtătorilor lor încât, dacă cineva te întreba de numele lor adevărat, trebuia să stai să te gândeşti cine ar putea fi, ori dacă îţi spunea porecla, îl identificai într-o secundă. Ca exemple: Cârtaboş, Floarea Soarelui, Alumutu, Părroşu , Cenuşă, Gură Strâmbă, Lunganu, Urechi pe nicovală etc, dar nimeni nu se supăra, deoarece fiecare îşi simţea identitatea mai mult în poreclă decât în adevăratul nume. Unii dintre ei, sau urmaşii lor, trăiesc şi acum, şi îi salut cu mare drag. În cei 45 de ani de comunism, deşi la fel de distrugător de oameni şi conştiinţe, a fost fracţionat în perioade cu nuanţe diferite, funcţie de influenţa Moscovei sau opiniei liderilor comunişti din ţară.
- Detalii
- Scris de: Mărgineanu Şerban
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Vântul cald al nopţii mişca uşor hârtiile, ambalajele, gunoaiele care alcătuiau decorul obişnuit al stăzii pustii. Cartierul sordid, sărac şi strident fremata de-o viaţă secretă şi stridentă. Undeva, departe, se auzeau zgomotele nesluşite ale teraselor ieftine, un amalgam de muzică, strigăte răguşite şi râsete isterice. Era abia miezul nopţii...
Femeia stătea sprijinită de zid, în lumina difuză a stâlpilor de iluminat public. Era înaltă, deosebit de frumoasă şi cu un ten extrem de închis. Părul negru, creţ şi bogat, îi cădea pe umeri într-o coamă bogată. Avea o figură prelungă. O gură mare, cu buze cărnoase şi un obraz bine marcat de pomeţii puternici. Era fardată strident, iar hainele îi trădau profesia; pantofi roşii de lac, cu toc înalt, ciorapi negri de plasă, o fusta extrem de scurtă, din crep roz, şi o bluză albă exagerat de decoltată. Avea un bust generos. Sânii opulenţi ieşeau în evidenţă din decolteul bluzei, ca într-o vitrina. Fondul de ten si pudra cu care era machiată ascundeau vânătăi vechi, încă nevindecate. Expresia feţei era dură, impenetrabilă, de femeie care văzuse multe la viaţa ei.
Nu se mişca. Făcea parte integranta din decorul străzii.
- Detalii
- Scris de: Nae BUNDURI
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
...Din punct de vedere religios am parcurs etape total diferite de la o perioadă la alta, începând din copilărie şi până acum, când scriu aceste rânduri. Cum m-am născut cu mult înainte de data la care mi-aş fi dorit, adică de foarte multă vreme, am fost nevoit să mă aliniez cu cei care ştiau, sau cel puţin aşa credeau, cine a făcut lumea şi ce rol au preoţii în societate. Ambele mele bunici şi bunicul din partea mamei au fost trup şi suflet cu lumea care credea că Dumnezeu, blând şi bun, a făcut omul după chipul şi asemănarea lui. Bunicul din partea mamei, un zgârcit notoriu, credea în Dumnezeu, dar nu prea se avea bine cu preotul din sat. Ţin minte o fază în care preotul, ieşind din biserică, i-a spus bunicului meu: „Gheorghe, ar trebui să-mi dai simbria pe anul ăsta! La care bunicul Gheorghe i-a răspuns: „Ţi-oi da părinte, ţi-oi da!”. Pe popă nu l-a deranjat atât faptul că Gheorghe nu-şi plătise simbria la timp, cât felul a zis „ţi-oi da” şi nu...”v-oi da”. Popa era orgolios şi bunicul ironic. Această replică m-a trimis cu gândul la Ilie Moromete cu foncirea lui datorată Primăriei. Bunica din partea mamei, cea care a suferit din cauza infidelităţii lui Gheorghe când trăia cu verişoara ei prin Paris, avea cu totul altă fire. Ea, nu numai că era o mare credincioasă în Dumnezeu, dar dădea dovadă şi de o bunătate de creştin adevărat. Având câteva văcuţe în gospodărie, spre a câştiga şi ei un ban, vindeau lapte, tocnit, unor vecini mai săraci iar când bunicul punea lapte până la semn, sărmana bunica mai adăuga în oala săracilor să-i ajute pe copiii înfometaţi.
- Detalii
- Scris de: Viorica Șerban
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Toamna își cerne timpul peste livezi și peste pădurile din zare, aruncând o paletă de culori miraculoasă, învăluind pământul în parfumul ei de gutui și struguri copți. Soarele, cu razele lui călduțe, mângâie obrajii copiilor în drumul spre școală. Cei mici se uită întrebători, cu ochi sclipitori, în inima lui, și lacrimile năvălesc peste obrajii lor dolofani. Se grăbesc să intre în clase; azi aveau să învețe lucruri noi, și ei erau foarte curioși. Mai întâi s-au zbenguit veseli că se reîntâlnesc, ca apoi să se așeze imediat în bănci ca la un semn. Ușa s-a deschis, și doamna învățătoare, cu catalogul sub braț, intră zâmbind, salutându-i cu un călduros: Bună dimineața, copii! Au strigat cu toții în cor, ridicându-se în picioare: Bună dimineața, doamnă învățătoare! Doar Mirela a stat nemișcată în bancă, cu privirea în pământ, fără a deschide gura. Învățătoarea a privit-o o clipă cât să constate că ceva se întâmplase cu eleva ei. Și-a lăsat catalogul pe catedră și a mers la banca Mirelei. Ești bolnăvioară? Fata nu a ridicat privirea; a dat doar din cap că nu este bolnavă. Atunci de ce ești supărată? continuă învățătoarea. Mirela ridică din umerii, în semn că nu știe. De fapt, știa foarte bine. În noaptea ce a trecut, a auzit-o pe mama ei cum striga la tatăl său. Acum a înțeles de ce, când vine de la școală, va pleca, cu mama ei, să locuiască în altă parte.
- Detalii
- Scris de: Toader T.Ungureanu
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Se simțea singură. Nașpa!... așa cum obișnuia colega de cameră să spună uneori când era în acea stare când parcă i se înecaseră toate corăbiile. Nimic nu-i ieșise din toate câte planificase întreaga săptămână. Cu Paul se certase încă de duminincă seara când acesta nu reușise să vină la timp la întâlnirea planificată, ieșirea în oraș, la un restaurant luxos, ce mai... O seară de vis așa cum plănuise în ultimele zile. Dar nu a fost să fie așa. Venise mai târziu, ne bărbierit. Când îl văzu prima reacție fu aceia de a-l întâmpina cu..., Du-te dracului, lucru care îl luase prin surprindere, ea ne așteptând să primească explicațiile cuvenite. Apoi ultimul examen... Un dezastru! Deși se chinuise o lungă perioadă de a repeta, a găsi răspunsurile cuvenite, toate se întoarseră împotriva sa... Și acum... Și vremea încerca să-i facă-n ciudă. Cu toate că se aflau în plin sezon estival, mijlocul verii cum se spune, încă de dimineață norii acoperiseră întreaga boltă... Și picurii de ploaie nu întârziaseră prea mult slobozindu-și din înalt lacrimile sale aducătoare de belșug.
- Și totuși o să mă duc!... Că doar acolo înlăuntru nu plouă... Și chiar dacă plouă nu o face cu găleata... cum se spune. Măcar de astă dată să nu dau cu piciorul norocului..., zise privind peste umăr la colega de cameră. Ce zici? Îmi stă bine?..., continua să vocifereze fiind convinsă că nu-i va răspunde negativ. Nu ar fi îndrăznit știind-o atât de dificilă.
- Detalii
- Scris de: Iulian Barbu
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
Într-un ţinut de basm la graniţa dintre paradisul iubirii şi etern trăia un cioban care avea o fiică pe nume Lia care se iubea pe ascuns cu fiul altei familii de păstori.Pe tânăr îl chema Bogdan şi de fiecare dată când urca dealul cu oile se ruga la Dumnezeu să protejeze iubirea dintre el şi fată de răutatea părinţilor deoarece aceştia nu priveau cu ochi buni iubirea lor.
Soarele dimineţii devenea un crai blond cu ochi albaştri când lumina lui se contopea cu iubirea paradisului.
Apa izvorului era versul ce adormea în fiecare noapte pe tâmpla lunii.
Într-o seară sub tei Bogdan îşi aştepta iubita ca de obicei cântând din fluier până când aceasta apăru ţinând în mână un buchet de lăcrămioare culese din grădina ei şi îi zise băiatului:-Pentru tine iubitule mă rog în fiecare seara la Sfânta Fecioară să te ocrotească de primejdii.
-şi eu m-am rugat să ne unească în sfârşit destinele,apoi ea îşi culcă capul pe umărul şi rămaseră aşa până a doua zi dimineaţă.
Părinţii pentru că întârziase atât de mult i-au interzis să mai părăsească casa când se întunecă deoarece era pogodită soarelui.
- Detalii
- Scris de: Roxana-Irina Dosa
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
Mituri. Pădurea e plină de mituri, orașul întreg vorbește despre pădurea de lângă casa mea, până și mama îmi interzice să intru măcar în ea, dar eu simt o nevoie nestăpânită de a mă avânta în misterele sale, de a-i bătători cărările, de a-i afla secretele pe care mai apoi să le păstrez pentru mine.
Auzisem mai de mult cum că în urmă cu 18 ani se născusese o fetiță în pădurea asta, ar trebui să aibă vârsta mea acum de altfel și că avuse un țipăt atât de puternic încât se auzise vaietul său cât și al mamei în tot orașul. S-au corelat prea multe povești în jurul pădurii ăsteia ca să le mai crezi, eu nu pot crede nimic de genul ăsta, nu pentru că-mi pare absurd, ci pentru că mama nu-mi dă voie nici măcar să ies din casă. La propriu, ea m-a dus mereu la școală, m-a adus, la fel și la repetițiile cu trupa sau la concerte.
-Iubito, ești gata?
Am concert în seara asta, de ziua mea urmează să cânt alături de NISIP. Ciudat nume, nu? Hai că se putea și mai rău, de altfel ne-am dat seama că sunt inițialele numelor noastre: Narcis, Iris (eu), Sergiu, Josif și Pia. Inițial aveam nume aiurite de genul ”5 nesuferiți”, ”Spărgătorii de semințe”, ”Încă un cips”, dar adevărul e că NISIP sună chiar mai bine.
- Detalii
- Scris de: Nae BUNDURI
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
Eu cred că înebuneam şi prin cap îmi treceau toate tâmpeniile din lume, mi-aş fi făcut scenarii privind cearta cu şeful meu sau chiar încropeam epigrame. Când l-am întrebat la ce se gândeşte o zi întreagă dând cu sapa de unul singur, mi-a spus senin că el la câmp sapă nu se gândeşte. Nici acum nu-mi explic acest fenomen adică de a nu te gândi la nimic o zi întreagă. Şi uite aşa, harnic fiind, nefumător, nebăutor, a reuşit prin anul 1981 să-şi cumpere o maşină, el îi spunea maşină care de fapt era un Trabant pentru care nu am ezitat să-l tachinez de câte ori aveam ocazie. Era o cumplită criză de benzină, care se dătea la raţie, într-o cantitate derizorie. La începutul verii aceluiaşi an fiind la socri, Vucă şi Dorina ne-au propus să mergem în concediu împreună, evident cu „limuzina” numită Trabant. Am fost de acord şi am propus să mergem la mare. Pe vremea aceea a spune concediu, implica noţiunea de a merge la mare. Dar planul s-a dat peste cap la intervenţia soacrei şi atunci am propus să facem valea Oltului cu revenire pe Transfăgărăşan. Ceea ce s-a acceptat de Marele Stat Major, adică de soacră. Socrul avea o motocicletă veche, Vucă o motoretă plus „limuzina” şi pentru toate luau benzină şi necirculând, s-a adunat ceva benzină într-un butoiaş din beci.