După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
- Detalii
- Scris de: Kessy Ellys Nycollas
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Privesc în jurul meu, dimineaţa și aș vrea să cred că mai eşti lângă mine.
În vis erai! Acum unde ai dispărut?
Așa mi se întâmplă în majoritatea dimineților. Te caut prin casă, aș vrea să te găsesc aici când mă trezesc, dar fugi.
Când mă simți că deschid ochii dispari.
Am avut momente în care îmi spuneam că din următorul vis nu aș vrea să mă mai trezesc, gândindu-mă că doar așa am putea fi împreună!
Așa încep zilele mele. Retrăind visele.
Nu știu de ce îmi doresc să fii lângă mine în clipa în care mă trezesc, când merg seara la culcare...
Sunt fericită totuși că alegi să fii cu mine după ce adorm.
Îmi veghezi somnul.
- Detalii
- Scris de: Kessy Ellys Nycollas
- Categorie: Proza
- Accesări: 2
Ne intersectăm, ne ocolim și ne privim pe furiş. Sub privirile tale simt cum îmi pierd cumpătul. Respir, privesc în pământ și trec mai departe. Ridic ochii și nu mai văd nimic altceva decât un ,,roi’’ imens de fluturi multicolori care, se învârt în jurul meu bezmetici, de parcă vor să mă prindă în jocul lor!
Mă opresc lângă fântâna din curtea casei. Privesc în adâncul ei și îmi văd chipul. Văd cum apa fântânii încearcă să ascundă imaginea și nu înţeleg ce se întâmplă. Mă frec la ochi tulburată și privesc din nou.
Alături de chipul meu, într-un plan secund, deslușesc o umbră. Amețesc! Realizez că îmi stai alături și că umbra ce se configura pe luciul apei era de fapt chipul tău.
Îți simt respirația în ceafă, apoi, încet, încet, o simt tot mai aproape de gât, în dosul lobului urechii stângi
Mă atingi ușor cu buzele. Tresar și mă scutur copleșită de emoții dar și de teama de a nu fi observați.
Fug speriată. Încerc să îmi găsesc ceva de lucru pentru a depăși starea.
O încăpere destul de îngustă ține loc de bucătărie. Caut cele necesare să îmi fac o cafea. Mâinile îmi tremură iar fața o simt de parcă vrea să ia foc!
- Detalii
- Scris de: Andreea Pop
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
De multe ori m-am întrebat, oare, cât de uşor este pentru cineva să-şi găsească un prieten?! Nu pentru că asta ar fi o sarcină dificilă, dar eu am întâlnit puţini oameni cărora să le placă să vorbească despre cărţi. În viziunea multora acest subiect cere experienţă, cunoştinţe complexe şi pasiune. Dar toţi putem fi prieteni. Nu contează ce anume ne place, important este să formăm legături strânse. Diferenţele ne apropie, asemănările ne unesc.
Deşi suntem atât de diferiţi, avem preocupări comune. Iar cititul poate fi una dintre ele. Mai mult decât atât, cititul poate deveni pentru noi o activitate constantă. Nu contează câte pagini reuşim să citim, important este să facem asta în fiecare zi. Transformând totul într-un ritual efectuat zilnic, creierul se va obişnui şi va dori să acumuleze mereu tot mai multe informaţii. Cum sau când este indicat să citim nu va putea nimeni să ne spună asta. Ne rămâne nouă să alegem momentul şi locul potrivit.
Putem să ne folosim de exemple, deşi nu cred că este cazul. Nu ştiu dacă cineva îşi va schimba obiceiul sau îşi va forma unul asemănător cu al meu din momentul în care citeşte aceste rânduri şi află că eu citesc, de regulă, seara, înainte de culcare pentru a mă relaxa după o zi obositoare sau că obişnuiesc să port în geantă câte o carte pe care o deschid ori de câte ori am ocazia.
- Detalii
- Scris de: Ioan Andreica
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
Ce l-a apucat pe Alexandru în bună dimineaţă să-mi vorbească despre destin, nu ştiu, poate de la răspunsul meu la întrebarea lui: ,,Ce mai faci vecine? ”
– Aş face eu, dar nu am cu cine. Toate m-au părăsit, răspund eu, mai mult pentru a-mi păstra secretele.
Noi nu suntem stăpânii lumii - mă povăţui Alexandru, vecinul, stând pe banca din faţa blocului unde ne oprisem o clipă cu plasele de cumpărături dis-de-dimineaţă, neavând timp pentru bălăcăneli în apartamente. Ar fi o greşală să credem asta. Am crezut de foarte multe ori că îmi dirijez destinul, dar m-am amăgit, tocmai el mergea înainte solicitându-mi noi încercări ce trebuiau urmate, ca apoi să constat că de fapt acesta era destinul. Cu acest gând încep viaţa în fiecare dimineaţă – continuă Alexandru - şi îi cer îngeraşului meu păzitor să aibă grijă de mine, să mă înveţe să fac bine şi mai ales să gândesc bine, îmbrobodit şi el să-mi arate comportamentul lui de creştin. Îl ascult tăcut fără să întrerup prelegerea lui. Cu acest gând şi cu semnul crucii ce m-a învăţat mama de mic, şi mi-ar veni greu să mă despart de această practică, de altfel eu sunt o fire extrem de conservatoare, mă despart foarte greu de principiile mele pentru care trebuie să spun am făcut eforturi însemnate să ajung la ele, pornesc în fiecare zi la muncă şi la alte treburi obligatoriu.
- Detalii
- Scris de: Camelia Baciu
- Categorie: Proza
- Accesări: 0
În câteva secunde, doamna cu băiețelul de vreo patru anișori care ocupau locurile de lângă mine, mă apostrofează într-un dialect din sudul Italiei, care sună a sicilian.
- De ce închideți, doamnă, hubloul?
- Pentru că vreau să dorm, i-am răspuns deranjată.
- Lasă că aveți timp să dormiți acasă. Acum, băiatul meu vrea să admire priveliștea. Este a doua oară când zboară cu avionul, i-a plăcut și când am venit în România
- Știți, nu prea pot să văd afară, îmi face rău.
- De ce nu v-ați luat biletul cu loc pe interior?
- Biletele mi le-a luat fata mea, ea s-a ocupat și de "chek-in".
- Dacă vreți, când avem voie să ne ridicăm, facem un schimb de locuri. Dar până atunci, vă rog să lăsați hubloul deschis!
Citește mai mult: Fragmente din romanul autobiografic "De ce eu?"
- Detalii
- Scris de: Teodor SĂRĂCUȚ-COMĂNESCU
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
Dumnezeu mi-a așezat ca vecini doi oameni foarte interesanti. Cu un an în urmă, în dreapta mea, m-am trezit cu un vecin polițist. Intr-un fel m-am bucurat, deoarece vecinul de dinainte era cam bețiv și mă cicălea toată ziua, dar cel mai tare mă deranja când îmi cerea bani împrumut și cam uita să mi-i mai returneze. La un moment dat, nici nu i-am mai amintit că-mi era dator, cu gândul că nu-mi va mai cere, însă strategia mea nu se potrivea defel cu a lui. Intr-o zi, când de-abia îmi luasem retribuția, mi-a cerut, așa mai cu sfială, bani de-o pâine. Atunci mi-am ieșit puțin din pepeni și i-am zis cu un glas mai tăios:
– Bine, măi Sugativă, dar nu ți-am dat și luna trecută și ai uitat să mi-i mai întorci… sau te-ai apucat acuma să pui în aplicare adunarea?!
S-a uitat lung la mine, ridicând sprâncenele în sus…, poate pentru că-i spusesem “Sugativă”, cu toate că pe el îl chema Găvrilă, însă așa îl porecliseră oamenii din cauză că locația lui preferată era cârciuma din colțul străzii. Nu se așteptase, probabil, să fiu așa dur cu el și să-l mai iau și peste picior. Crezând că mai poate avea cumva încă sorți de izbândă, își îndreaptă ambele mâini către mine cu degetele arătătoare ca două pistoale și-mi zice:
– Nu mă oropsi, vecine..., dumneata nu știi cum e cu femeile astea..., cu dubla măsură... N-am avut de unde, dar până luna viitoare plătesc...
- Detalii
- Scris de: Maria Gabriela Ionescu
- Categorie: Proza
- Accesări: 1
De la o vreme, simt că mi-am pierdut identitatea, unde şi când nu ştiu exact; ştiu doar că eu – cea care eram mai înainte nu mai există!
M-am pierdut când visam să te întâlnesc, m-am pierdut când încercam să-mi imaginez cum poţi să arăţi şi ce fel de caracter ai putea avea.
M-am pierdut când te căutam cu înverşunare printre toate chipurile ce le întâlneam. Te căutam pe tine, dar, încet, încet, mă pierdeam pe mine însămi. Visam des, chiar şi cu ochii deschişi, cum ar fi dacă ai apărea aşa, deodată, în faţa mea, cum oare aş putea fi sigură că eşti tu, ce semne pe faţa ta sau din atitudinea ta mi-ar confirma că nu greşesc. Mă întrebam des: unde şi cine eşti tu şi concomitent uitam câte puţin în fiecare secundă cine sunt eu…!
Uitam cine voiam să fiuîn tinerețe să fiu
, ce idealuri avusesem, ce visuri şi dorinţe nu îmi îndeplinisem.
Şi iată că minunea s-a întâmplat cu noi doi, când ne-am întâlnit. Am ştiut că eşti tu, într-o fracțiune de secundă; aşa cum şi tu ai avut un imbold de la prima privire că voi fi cineva important în viaţa ta.
- Detalii
- Scris de: Nae BUNDURI
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
...Pe măsură ce înaintez în vârstă constat, în modul cel mai firesc, faptul că majoritatea pieselor componente pe care le am în dotare, încep să se defecteze şi să nu mai funcţioneze la parametrii proiectaţi. În clipa asta ştiu la ce vă fuge gândul, dar nu-i vorba numai de aia. Aia, oricum îşi mai aminteşte câteodată (rar) şi dă semne de viaţă. Are memorie. Doar „placa de bază” de la ultimul etaj nu prea mai are memorie. Sunt unii oameni care genetic deţin memorie de elefant. Alţii se bazează pe logică, având sinapsele încinse şi care nu pot sta nici o fracţiune de secundă fără să gândească. Alţii invers. De exemplu, am un cumnat extrem de harnic şi cu o memorie de invidiat. Cu sinapsele stă mai rău. Are doar câţiva neuroni şi nici ăia nu se prea leagă între ei. Merge băiatul la săpat de porumb, singur pe tot hotarul şi sapă de dimineaţa până seara. A fost bine instruit de părinţi, încă din copilărie, că dacă mergi la săpat de porumb, trebuie să sapi porumbul, zi lumină. Odată l-am întrebat la ce se gândeşte cât e ziua de lungă şi în ritm de metronom dă cu sapa singur, singurel. A fost foarte contrariat şi l-a surprins întrebarea. Mi-a răspuns puţin ofuscat, citez: „La ce să mă gândesc?
- Detalii
- Scris de: Octavia Diana
- Categorie: Proza
- Accesări: 3
„Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi.”
Să n-apună soarele peste mânia voastră"
- Efeseni 4:26
Ura a fost din totdeauna un duşman pe care poate cu greu îl înfrângem. De multe ori datorită acestui sentiment hrănit de orgoliu am rănit suflete nevinovate şi singuri ne-am distrus bucuria.
Niciodată nu te vei simți împlinit sufleteşte rănind şi stropind cu veninul din inima ta fiecare suflet nevinovat. Dacă distrugi un vas prețios, si îți ceri iertare, crezi că totul a redevenit ca înainte, însă nu e aşa, oricât ai încerca tu să îl lipeşti, nu va mai fi ca înainte.
Duritatea şi ura cu care lovesti un suflet, poate fi o lovitură fatală. Sufletul poate ceda, iar iubirea din inimă se poate stinge.
Aceasta reuşim sa facem când urâm şi vrem numai să ne răzbunăm.
Totul este asemenea unui voal de matase neagră aşezat pe chipul nostru, nu mai vedem culoare sau frumusețe, totul este negru şi lipsit de strălucire. Ura te face să vezi numai negrul din viața fratelui de lângă tine. Ura din inima ta, se reflectează pe a lui, şi astfel îți vezi reflecția inimii tale negre.
- Detalii
- Scris de: Nae BUNDURI
- Categorie: Proza
- Accesări: 4
...Acum voi face un salt pe cealaltă parte a baricadei, adică în ograda socrilor.
Pe actuala soţie şi mai mult ca sigur şi viitoarea, neavând intenţia să divorţăm, (doar dacă ea găseşte unul mai bun ca mine, ceea ce nu cred) ne-am cunoscut cu 42 de ani în urmă sau mai exact pe 21 mai 1977. Cred că a fost cea mai bună alegere deoarece nu am avut altă variantă. Ca Adam cu Eva. Lucram la institute diferite, dar în aceeaşi clădire, uşă în uşă. Ne-a făcut cunoştinţă o doamnă care a simţit că avem ceva în comun. Amândoi la început de carieră, sărăcuţi în aceeaşi măsură, tinerei, frumuşei, am dat mâna ca doi utecişti şi iată-ne, după 42 de ani, bunici. În ziua respectivă, de Sfinţii Constantin şi Elena era un chef monstruos şi la mine în birou şi la Rodica, viitoarea mea soţie. Fiind paraşutaţi de conjunctură în Braşov, ea din Feldioara eu din Homorod, locuiam în gazdă. Fiecare cu gazda lui. Cred totuşi că a fost dragoste la prima vedere deşi nu cred în dragostea la prima vedere. A fost doar o excepţie. Eu stăteam în gazdă la un coleg de serviciu şi Rodica la o doamnă, o unguroaică de vreo 40 de ani, atunci. Mă plăcea tare femeia aceea, dovadă că a venit la cununia noastră cu mare plăcere. Într-o duminică chiar m-au invitat la masă, nu am refuzat, nu atât pentru masa de prânz cât pentru întâlnirea cu mândra. Ne-am aşezat la masă, primul fel cu care ne-a servit a fost o salată de Boeuf care după cum arăta, parcă mai fusese mâncată o dată. Ca lupul. Pentru cei care stau bine cu ficatul, voi spune cum face lupul.